Trei ziare din Rusia publică o pagină întâi comună în sprijnul jurnalistului Ivan Golunov


Ziarele ruse Kommersant, Vedomosti şi RBK au publicat luni aceeaşi pagină întâi, pe care scrie "Eu sunt, noi suntem Ivan Golunov", în sprijinul jurnalistului de investigaţii inculpat săptămâna trecută pentru trafic de droguri, care susţine că i s-a înscenat un flagrant, transmite AFP.
Golunov, reporter al portalului de ştiri online Meduza, este cunoscut pentru anchetele sale privind corupţia din primăria Moscovei. El a fost reţinut joia trecută şi inculpat sâmbătă, când o instanţă a decis să rămână în arest la domiciliu.
Poliţia afirmă că a găsit droguri asupra jurnalistului în momentul arestării şi ulterior la percheziţia domiciliară şi că suspectul în vârstă de 36 de ani încerca să vândă "o mare cantitate" de cocaină şi mefedronă. Ulterior, poliţiştii au recunoscut că fotografiile prezentate ca fiind făcute la locul faptei, în care apărea un laborator de fabricare a drogurilor, nu erau de la locuinţa lui Golunov.
Jurnalistul respinge acuzaţiile, pe care le consideră legate de dezvăluirile sale despre afacerile mafiote legate de cimitirele din capitala Rusiei.
Cele trei publicaţii care îl susţin pe ziarist apreciază că "dovezile vinovăţiei lui Golunov furnizate de anchetatori nu sunt convingătoare, iar circumstanţele arestării sale îndreptăţesc suspiciunea că procedura a fost ilegală". "Nu excludem existenţa unei legături între reţinerea şi arestarea lui Golunov şi activităţile sale profesionale". Kommersant, Vedomosti şi RBK cer "o verificare detaliată a acţiunilor poliţiştilor implicaţi" şi "transparenţă maximă pe parcursul anchetei".
Şi alte organizaţii media, inclusiv unele oficiale, organizaţii neguvernamentale şi numeroşi ziarişti, artişti şi politicieni sunt de partea jurnalistului. Cunoscuţii săi spun că nu ştiau să fi fost consumator de droguri. Unii apărători ai libertăţii presei consideră că este vorba de o nouă etapă a presiunilor asupra mass media din Rusia.
Sâmbătă, în faţa tribunalului unde a fost prezentat Golunov în vederea arestării, s-au adunat sute de persoane. Instanţa s-a pronunţat pentru arest la domiciliu, deşi procuratura ceruse arest preventiv. Jurnalistul ar putea fi condamnat la 15 ani de închisoare. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
China afirmă că SUA 'nu trebuie să se joace cu focul' în problema Taiwanului
China a afirmat că SUA 'nu trebuie să se joace cu focul' în problema Taiwanului, ca reacție la un discurs susținut de șeful Pentagonului, Pete Hegseth, în timpul unui summit în Singapore, informează AFP. Secretarul american al apărării a acuzat China că se pregătește 'în mod clar și de o manieră credibilă să
Regiunea italiană Emilia-Romagna rupe relațiile cu guvernul israelian din cauza violențelor din Fâșia Gaza
Președintele regiunii italiene Emilia-Romagna (centru-nord) a cerut sâmbătă într-un mesaj adresat tuturor responsabililor regionali să întrerupă 'orice formă de relație instituțională' cu Israelul din cauza 'gravelor violențe în curs în Fâșia Gaza', informează AFP. Amintind de asemenea că pre
Nuclear: Iranul denunță drept 'politic' raportul AIEA și anunță că a primit o propunere a SUA pentru un acord
Ministerul Afacerilor Externe iranian a denunțat sâmbătă drept 'politic' un raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), acuzând agenția că se bazează pe informații false furnizate de Israel, informează AFP. Acest raport 'a fost elaborat în scopuri politice' și 'nu prezintă o evaluare c
Hamas a predat răspunsul său la propunerea americană pentru un armistițiu în Gaza, 10 ostatici israelieni vor fi eliberați
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a anunțat sâmbătă seara că a predat răspunsul său la propunerea americană pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, adăugând că acordul prevedea eliberarea a 10 ostatici răpiți în timpul atacului întreprins de Hamas pe 7 octombrie 2023 în Israel, informează AFP. 'Miș
Cancelarul federal german Merz va avea joi prima sa întrevedere cu Donald Trump, la Casa Albă
Cancelarul federal german Friedrich Merz, care și-a preluat funcția pe 6 mai, va avea joi prima sa întrevedere cu Donald Trump, care îl va primi la Casa Albă, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al guvernului german Stefan Kornelius, informează AFP și dpa. Sunt programate o întrevedere între cei doi lide
Iranul și-a accelerat ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, însă apreciază drept 'inacceptabilă' arma nucleară
Iranul și-a accelerat și mai mult ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), chiar dacă șeful diplomației iraniene
Delegația arabă ce urma să se deplaseze în Cisiordania denunță o 'interdicție' din partea Israelului
O delegație ministerială arabă ce urma să se deplaseze duminică în Cisiordania ocupată a denunțat sâmbătă 'interzicerea' de către Israel a acestei vizite, după ce un responsabil israelian a declarat că țara sa 'nu va coopera' cu această inițiativă, informează AFP. Într-o declarație comună, delegația a condamnat 'decizia Is
Georgia/ Legea privind agenții străinătății 'pune în pericol' aderarea la UE, avertizează Bruxellesul
Noua lege georgiană privind 'agenții străinătății', care intră în vigoare sâmbătă, reprezintă un 'grav regres' democratic care 'pune în pericol' aderarea Georgiei la UE, susține Comisia Europeană, relatează AFP. În ochii Bruxellesului, această lege prezintă 'o nouă acțiune agresivă a autorităților georgiene p
Suedia consolidează măsurile de control pentru depistarea navelor 'fantomă' ale Rusiei
Guvernul suedez a anunțat sâmbătă că instituie de la 1 iulie noi reguli care întăresc controlul asupra navelor străine, o măsură care vizează 'flota fantomă' a Rusiei în Marea Baltică, relatează AFP. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, numărul petrolierelor ale căror proprietari sunt dificil de identificat sau care s
UPDATE/#Ucraina ordonă evacuarea a unsprezece sate din regiunea Sumî, unde Kievul se teme de o ofensivă rusă
Autoritățile din Sumî, regiune din nord-estul Ucrainei frontalieră cu Rusia, au anunțat sâmbătă evacuarea obligatorie a unsprezece sate din cauza 'bombardamentelor', Kievul temându-se de o ofensivă rusă în zonă, relatează AFP. 'Această decizie a fost luată având în vedere amenințarea constantă care atârnă a
Turcia: noi arestări pentru 'corupție' la primăria din Istanbul
Noi mandate de arestare vizând 47 de persoane au fost emise pentru 'corupție' la primăria din Istanbul, după ce primarul de opoziție Ekrem Imamoglu a fost arestat din luna martie, relatează sâmbătă agenția turcă de știri Anadolu, preluată de AFP. Potrivit Anadolu, care nu precizează câte dintre aceste persoane au fost efectiv arestate
Iranul consideră arma nucleară 'inacceptabilă', afirmă șeful diplomației de la Teheran
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a calificat sâmbătă arma atomică drept 'inacceptabilă', într-un moment în care țara sa este angajată în discuții delicate privind programul său nuclear cu SUA, relatează AFP. 'Dacă problema este cea a armelor nucleare, da, noi considerăm de asemenea că acest tip de armă este inacce
Joe Biden afirmă că se simte 'bine' și 'optimist', în prima sa declarație publică după ce a fost diagnosticat cu cancer
Fostul președinte american Joe Biden a declarat vineri presei că se simte 'bine' și 'optimist' pentru viitor, în prima sa declarație publică după ce a anunțat că suferă de cancer la prostată, relatează AFP. 'Pronosticul este bun. (...) mă simt bine', a declarat Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, după un evenime
Trump susține că vrea să dubleze la 50% taxele vamale la importurile de oțel
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că plănuiește să crească taxele vamale pe importurile de oțel de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra marilor producători de oțel și amplificând războiul său comercial, relatează Reuters. 'Vom impune o creștere de 25%. Vom aduce taxele vamale de la 25% la 50% pentru importurile de oț
China se pregătește 'să utilizeze forța' în Asia-Pacific, avertizează ministrul american al apărării la Dialogul Shangri-La
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă că China se pregătește 'să utilizeze forța militară' în Asia-Pacific, o regiune din care Washingtonul face 'teatrul' său prioritar, relatează AFP. 'Amenințarea pe care o reprezintă China este reală și ar putea fi iminentă', a declarat oficialul american la Dial