Joseph Daul: Decizia blocului ACUM de a intra la guvernare în Republica Moldova, 'un act de patrotism şi maturitate politică'
Liderul Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a salutat joi decizia blocului ACUM condus de Maia Sandu (PAS) şi Andrei Năstase (PPDA) de a intra la guvernare împreună cu Partidul Socialiştilor (PSRM) "pentru a elibera Republica Moldova de Plahotniuc (Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova n.r.) şi controlul său oligarhic", informează un comunicat al PPE.
"Sunt conştient că a fost una dintre cele mai dificile decizii ale carierelor lor politice şi în istoria partidelor lor. Riscurile şi divergenţele politice dintre ACUM şi PSRM sunt într-adevăr enorme, dar riscurile de a-i permite lui Plahotniuc să controleze şi să distrugă pe mai departe Moldova sunt chiar mai mari", a adăugat Daul, citat în comunicat.
"În politică, uneori trebuie să alegem răul mai mic. De aceea sunt impresionat de curajul Maiei Sandu şi al lui Andrei Năstase de a-şi asuma marile riscuri ale acestei colaborări pentru a-şi salva poporul şi ţara. Această decizie arată maturitate politică, patriotism şi curajul de a pune interesele tuturor moldovenilor înaintea celor de partid", a mai precizat liderul PPE.
Daul a precizat că se aşteaptă ca PSRM să-şi onoreze angajamentul care va fi luat în faţa tuturor cetăţenilor R. Moldova votând în favoarea pachetului legislativ antioligarhic şi alegând un guvern condus de ACUM. "Dacă îşi va încălca cuvântul, PSRM va fi singurul responsabil pentru păstrarea la putere a regimului Plahotniuc, erodarea instituţiilor democratice şi semnarea certificatului de deces al Moldovei", a avertizat Joseph Daul.
PPE este foarte conştient de enorma presiune pe care Vladimir Plahotniuc o exercită asupra tuturor părţilor pentru a face ca această colaborare să eşueze şi subliniază că "orice provocări şi proteste organizate vor fi condamnate cu fermitate".
"Am spus mereu că democraţia găseşte o cale de a triumfa şi regimurile autocrate sfârşesc prin a se prăbuşi. Sunt foarte mândru că datorită partidelor PPE din Republica Moldova putem vedea o rază de speranţă pentru a restaura democraţia pentru moldoveni", a mai afirmat Daul în comunicat.
Republica Moldova: Partidul Acţiune şi Solidaritate, de acord să voteze un preşedinte al Parlamentului propus de socialişti
Partidul Acţiune şi Solidaritate a decis în miercuri seara să accepte condiţia Partidului Socialiştilor (PSRM) de a vota un preşedinte al Parlamentului propus de PSRM, pentru a putea debloca activitatea legislativului, informează Radio Chişinău.
Decizia a fost luată la Consiliul Politic Naţional al PAS, cu 46 de voturi "pentru" şi 1 "împotrivă' din totalul celor 47 de membri prezenţi.
Potrivit unui mesaj pe Facebook, PAS şi-a asumat o decizie dificilă pentru a debloca situaţia politică actuală şi a oferi Republicii Moldova un guvern legitim şi democratic.
Totodată, Consiliul a decis "asumarea unui guvern ACUM şi votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituţiilor din captivitate, în urma votării unui preşedinte propus de PSRM. Decizia nu se bazează pe încredere şi parteneriat cu socialiştii, ci este singura în stare "să oprească dictatorul să pună stăpânire pe ţară pentru următorii 10 ani cel puţin", se mai arată în mesaj.
În acelaşi timp, PAS îşi exprimă speranţa că aceasta decizie va fi împărtăşită de partenerul sau din blocul ACUM, Platforma Demnitate şi Adevăr (Platforma DA).
În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie, în noul parlament de la Chişinău au intrat Partidul Socialist (35 de mandate), PDM (30 mandate), blocul ACUM (26 de mandate), Partidul 'ŞOR' (7 mandate) şi trei deputaţi independenţi.
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avertizat din nou, în 22 mai, partidele care au intrat în noul parlament rezultat în urma alegerilor din 24 februarie că au cel mult două săptămâni la dispoziţie pentru a debloca activitatea legislativului şi a crea o coaliţie majoritară, în caz contrar el va dizolva forul legislativ şi va convoca alegeri anticipate.
Aflat luni într-o vizită în Republica Moldova, comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, a declarat că Uniunea Europeană (UE) este interesată ca la Chişinău să existe un guvern stabil şi o majoritate solidă în Parlament, ca politicienii să poată conlucra pentru a îmbunătăţi standardele de viaţă pentru cetăţeni. Potrivit oficialului european, în cazul unor alegeri anticipate există riscul ca Fondul Monetar Internaţional (FMI) să suspende susţinerea financiară pentru Republica Moldova, iar acest lucru s-ar putea reflecta şi asupra asistenţei pe care o oferă UE Republicii Moldova.
AGERPRES/(AS - autori: Florin Ştefan, Adriana Matcovschi, editori: Mariana Ionescu, Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Soții Macron formulează încă o plângere împotriva unei influencerițe americane ce a spus că Brigitte Macron ar fi un transsexual
Președintele francez Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte, au inițiat săptămâna trecută în Statele Unite un nou proces de defăimare împotriva influenceriței Candace Owens, pe care o acuză că a distribuit și exploatat afirmația falsă conform căreia Brigitte Macron ar fi o persoană transgender, relatează marți AFP. Această nou
Peter Magyar: Europa este prea dependentă de tehnologia străină
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a pledat pentru o mai mare independență tehnologică a Europei, într-un discurs susținut luni, relatează dpa. Luând cuvântul în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Konrad Adenauer la Berlin, Magyar a susținut că Europa rămâne tot mai mult în urmă în ceea ce privește dezv
SUA: Casa Albă îl nominalizează pe Michael LoSapio, de la Palantir Technologies, pentru a conduce agenția de securitate cibernetică
Casa Albă a anunțat luni că l-a nominalizat pe Michael LoSapio pentru funcția de director al Agenției pentru Securitate Cibernetică și Securitatea Infrastructurii (CISA) din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS), informează Reuters. În prezent, LoSapio este director pentru securitatea informațiilor &ici
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, spune ministrul apărării
Marea Britanie ar prefera să aibă canale de comunicare suplimentare cu Rusia, în special la nivel militar pentru a reduce riscul unei erori de apreciere, a declarat ministrul apărării, Wes Streeting, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times și publicat marți, transmite Reuters. 'Avem ambasada noastră la Moscova. Ac
Donald Trump își exprimă simpatia pentru 'suferința' șefului Nvidia și susține că FBI efectuează o anchetă
Președintele american Donald Trump a apreciat luni că șeful Nvidia, Jensen Huang, 'suferă mult', într-un moment în care managerul gigantului de microprocesoare Nvidia este suspectat că a fost spionat de amanta sa în beneficiul Chinei, precizând în același timp că FBI efectuează o anchetă în acest caz.
SUA: O procedură de destituire împotriva secretarului apărării, lansată în Congres
O procedură de impeachment împotriva secretarului apărării american, Pete Hegseth, a fost inițiată luni în Congresul SUA de către un reprezentant republican, care invocă, printre altele, războiul din Iran și modul în care acest oficial al administrației președintelui Donald Trump l-a condus, relatează marți AFP. 'Secretar
Rusia susține că a lovit două nave de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunțat că forțele sale au lovit o navă de mărfuri și un petrolier în Marea Neagră, a relatat marți agenția de știri Interfax, conform Reuters. O altă navă de mărfuri a fost lovită la est de portul Odesa din Ucraina, a transmis agenția rusă.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Trump spune că vede un 'impuls pozitiv' către un acord cu Iranul
Președintele american Donald Trump a declarat luni că vede un 'impuls pozitiv' către un acord de încheiere a războiului cu Iranul, o țară pe care o consideră 'terminată din punct de vedere militar', în urma întâlnirii sale cu prim-ministrul Qatarului, stat mediator în acest conflict, relatează AFP. Negocierile pent
Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american
Atât Rusia, cât și Ucraina manifestă o anumită flexibilitate în privat referitor la o posibilă schimbare de teritorii înainte de negocierile mediate de SUA la Abu Dhabi de marți și miercuri, pe măsură ce președintele Donald Trump își intensifică eforturile de a rezolva conflictul, a declarat luni un oficial american, informează Reuters.
Șefa diplomației europene nu are ''așteptări mari'' privind contactele dintre Rusia, #Ucraina și SUA
Șefa diplomației europene Kaja Kallas a afirmat luni că nu are mari așteptări privind noua rundă de negocieri între Rusia, Ucraina și Statele Unite, care va începe mâine, marți, la Abu Dhabi, considerând că Moscova nu a dat semne că ar fi dispusă să negocieze cu bună credință, informează EFE. ''Nu am mari aștept
UE trebuie să regândească securitatea luând în calcul creșterea influenței marilor companii tehnologice, spune Teresa Ribera
Uniunea Europeană trebuie să regândească securitatea pentru a ține cont de provocările și de riscurile generate de puterea tot mai mare a marilor companii de tehnologie, care depășește preocupările tradiționale legate de concurență, a declarat luni vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Teresa Ribera, informează Reuters. 'Treb
Turcia: Explozia de la uzina siderurgică din Izmir s-a soldat cu 16 morți, anunță președintele Erdogan
O explozie accidentală la o oțelărie din apropierea orașului-port Izmir, din vestul Turciei, s-a soldat cu 16 morți și 13 răniți, doi dintre aceștia fiind în stare foarte gravă, a anunțat luni președintele Recep Tayyip Erdogan, după o reuniune de cabinet, informează AFP și Reuters. 'Circumstanțele acestui incident tragic - inclusiv m
O unitate a Gardienilor Revoluției iraniene s-ar afla în spatele atacurilor asupra frigiderelor din supermarketuri (anchetatori francezi)
Judecători de instrucție au fost însărcinați luni cu anchetarea atacurilor cibernetice de amploare care au vizat în octombrie sisteme frigorifice din supermarketuri, iar ancheta indică spre Iran, a anunțat procuratura din Paris, transmite AFP. Parchetul a deschis o anchetă judiciară care îi vizează, în special, pe '
SUA: Casa Albă a activat protocolul de securitate după ce un vehicul a lovit perimetrul exterior al clădirii
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE. Serviciul Secret le-a spus jurnaliștilor prezenți în exteriorul Casei Albe să se adăpostească în sala de presă în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), la
Operatorii de infrastructuri vitale din Cehia vor primi atribuții noi pentru contracararea dronelor
Guvernul ceh a aprobat propuneri legislative pentru acordarea de atribuții mai largi operatorilor de infrastructuri vitale pentru eliminarea dronelor care pătrund în zone interzise, a comunicat luni ministerul de interne de la Praga conform agenției Reuters. Ministerul a arătat că inițiativele reprezintă o reacție la situația de securita










