SUA: Lege destinată să facă publice declaraţiile fiscale ale lui Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump refuză în continuare să-şi facă publice declaraţiile fiscale, dar parlamentul statului New York a adoptat miercuri o lege care le-ar putea face publice, în pofida voinţei acestuia, autorizând administraţia fiscală să comunice Congresului o parte dintre aceste documente, potrivit France Presse.
După un prim vot în camera superioară la începutul lunii mai, camera inferioară a parlamentului acestui stat, bastion democrat, a adoptat la rândul său textul, a confirmat un purtător de cuvânt al Adunării de la New York.
Textul - care autorizează trimiterea declaraţiilor de venit ale preşedintelui şi numeroşilor responsabili locali şi federali comisiilor parlamentare cu condiţia să existe 'un scop legislativ clar şi legitim' - mai trebuie semnat de către guvernatorul Andrew Cuomo, democrat de asemenea şi un critic al lui Trump, pentru a putea intra în vigoare.
În majoritatea statelor americane, un contribuabil trebuie să depună trei declaraţii: una la nivel federal, alta destinată statului în care domiciliază şi o a treia la administraţia fiscală din oraşul său.
Trimiterea în Congres, de către fiscul statului New York, a declaraţiilor fiscale ale miliardarului newyorkez oferă o prezentare generală - chiar dacă ele nu includ toate activităţile sale în afara statului New York - asupra veniturilor şi situaţiei sale fiscale, inclusiv în perioada recentă.
Democraţii continuă să denunţe refuzul fostului dezvoltator imobiliar şi ex-vedetei de reality show televizate publicarea declaraţiilor sale fiscale, aşa cum au făcut toţi predecesorii săi de 40 de ani.
La 7 mai, Trezoreria SUA a refuzat să transmită Congresului declaraţiile de venituri la nivel federal ale preşedintelui american.
Adoptarea acestui text miercuri confirmă faptul că statul New York doreşte să ajute Camera Reprezentanţilor de la Washington, controlată de democraţi, în bătălia sa cu preşedintele american. O luptă care virează spre un război deschis, democraţii evocând din ce în ce mai frecvent lansarea unei proceduri de destituire a preşedintelui republican.
Parlamentul de la New York adoptase deja marţi un alt text anti-Trump, permiţând procurorilor din stat să urmărească în justiţie persoanele care ar fi beneficiat de o graţiere prezidenţială la nivel federal, o măsură menită să-l împiedice pe preşedintele să-şi 'albească' apropiaţii. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Escaladare India-Pakistan: Opt civili uciși în loviturile lansate de armata indiană în Pakistan; trei civili uciși în India
Opt civili au fost uciși în '24 de lovituri' lansate de armata indiană în 'șase locuri' din Pakistan, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, locotenent-general Ahmed Chaudhry, după ce un bilanț anterior indica trei morți, relatează AFP. El a menționat că 35 de pakistanezi au fost, de a
India a informat SUA după atacurile lansate în Pakistan (ambasada Indiei la Washington)
Consilierul indian pentru securitate națională Ajit Doval l-a informat pe secretarul de stat american Marco Rubio la scurt timp după loviturile lansate de New Delhi în Pakistan, a anunțat ambasada Indiei la Washington, relatează miercuri AFP. 'Acțiunile Indiei au fost țintite și precise', a declarat ambasada într-un
'Lumea nu-și poate permite o confruntare militară' între India și Pakistan (ONU)
'Lumea nu își poate permite o confruntare militară' între India și Pakistan, a declarat marți purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, la scurt timp după ce New Delhi a lansat lovituri militare împotriva Pakistanului, care a ripostat, relatează AFP. Antonio Guterres 'face apel la ambele țări la r
Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională pe fondul escaladării cu India
Pakistanul va convoca Consiliul de Securitate Națională miercuri la 05:00 GMT, un organism format din înalți oficiali civili și militari care se reunește doar în cazuri extreme, pe fondul unei escaladări militare cu India, a anunțat ministrul pakistanez al Informațiilor, Ataullah Tarar, relatează AFP. Consiliul a anunțat pe 24 apri
Trei civili uciși, între care un copil, în loviturile indiene în Pakistan (ministrul Apărării)
Trei civili, între care un copil, au fost uciși în atacurile indiene asupra unor 'ținte civile' din Pakistan, în noaptea de marți spre miercuri', a declarat pentru AFP ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, după ce New Delhi a anunțat că a lovit 'obiective teroriste' de pe teritoriul statului vecin, relatează AFP.
Pakistanul a lansat tiruri de artilerie pe teritoriul indian (armata indiană)
Pakistanul a lansat tiruri de artilerie asupra teritoriului indian, a anunțat miercuri armata indiană, la scurt timp după o serie de lovituri cu rachete indiene care au vizat 'infrastructuri teroriste' pe teritoriul pakistan
Armata pakistaneză anunță că va 'riposta' după loviturile Indiei pe teritoriul său
India a lansat 'lovituri aeriene' în 'trei regiuni' din Pakistan, a anunțat armata pakistaneză în noaptea de marți spre miercuri, citând două orașe din Kashmirul pakistanez și al treilea din Punjab, la granița cu India, relatează AFP.
VIDEO LIVE UPDATE India a lovit cu rachete obiective 'teroriste' din Pakistan
India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc 'infrastructuri teroriste' situate pe teritoriul pakistanez, în represalii la atentatul comis pe 22 aprilie în Kashmirul indian, a anunțat miercuri New Delhi, relatează AFP.
Yemen: Liderul politic al rebelilor houthi anunță că intenționează să continue atacurile împotriva Israelului
Rebelii houthi din Yemen au promis marți o ripostă 'fulgerătoare' Israelului și că vor continua loviturile asupra acestei țări ca răspuns la bombardamentele israeliene, fără a menționa acordul de încetare a focului cu Statele Unite anunțat de Oman, relatează AFP. Liderul politic al rebelilor houthi, Mahdi al-Mashat, a promis o ri
Omanul anunță un acord de încetare a focului între rebelii houthi și SUA
Rebelii houthi din Yemen și Statele Unite au convenit asupra unei încetări a focului, a anunțat marți ministrul de externe din Oman, Badr al-Busaidi, la scurt timp după ce Donald Trump a anunțat încetarea atacurilor americane împotriva acestor insurgenți susținuți de Iran, relatează AFP. 'În urma discuțiilor și cont
#Ucraina: Cel puțin trei morți și 11 răniți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî
Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața și 11 au fost rănite marți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî, nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile, adăugând că printre victime se află și copii, relatează AFP. Potrivit primelor informații, inamicul a lovit infrastructuri civile din districtul Sumî cu o rac
Germania: Miniștrii noului guvern al cancelarului Merz, învestiți oficial în funcție
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a procedat marți seara la învestirea oficială a celor 17 miniștri din guvernul noului cancelar Friedrich Merz, ales în funcție din a doua &icir
BTA: Stindarde sacre, steaguri militare binecuvântate de Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate din Bulgaria
O ceremonie de binecuvântare a steagurilor militare și a stindardelor sacre a avut loc, marți, pe 6 mai, marcând Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate în Piața Sf. Alexandru Nevski, lângă Monumentul Soldatului Necunoscut. Președintele și comandantul șef al Forțelor Armate Rumen Radev au participat la ceremonie și au pri
Trump anunță că rebelii houthi au 'capitulat' și că bombardamentele americane în Yemen vor înceta
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că rebelii houthi au 'capitulat' și a promis că atacurile aeriene americane din Yemen vor înceta 'cu efect imediat', relatează AFP. 'Houthi au anunțat (...) că nu mai vor să lupte. Pur și simplu nu mai vor să lupte. Și noi vom respecta asta. Vom opri bombardamentele, iar ei au
Meloni îi transmite lui Merz: Relațiile între Italia și Germania, 'fundamentale' pentru 'relansarea competitivității' în UE
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni l-a felicitat marți pe noul cancelar conservator german Friedrich Merz, calificând drept 'fundamentală' cooperarea între țările lor, pri