Ministrul francez al Economiei spune că Parisul nu vrea să ia ca ţintă Huawei
Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a afirmat miercuri că Franţa nu va lua ca "ţintă" gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei, interzis de SUA, garantând în acelaşi timp suveranitatea sa şi accesul ţării la cele mai bune tehnologii, relatează AFP.
"Nu vom lua ca ţintă o companie sau alta. Există în prezent mulţi operatori care lucrează cu Huawei în privinţa 4G", a declarat Le Maire pentru France Info.
"Poziţia noastră este diferită de cea a americanilor pe acest subiect", a subliniat ministrul.
În privinţa reţelei 5G, "este vorba de o adevărată ruptură tehnologică ce este esenţială pentru vehiculele autonome, pentru obiectele conectate, prin urmare acest lucru va avea un impact asupra vieţii cotidiene", a explicat el.
"Vom avea grijă să nu existe posibilitatea vreunei ingerinţe, ca suveranitatea noastră să fie apărată şi în acelaşi timp vrem să garantăm cel mai bun acces tehnologic posibil pentru companiile noastre şi pentru persoanele particulare", a detaliat Le Maire.
Statele Unite au anunţat săptămâna trecută o interdicţie în privinţa comerţului cu Huawei, determinând Google să decidă să rupă legăturile cu al doilea cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, înainte ca intrarea în vigoare a măsurii să nu fie suspendată pentru trei luni. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cântărețul rus Shaman a folosit Inteligența Artificială pentru a introduce opozanți ai Kremlinului într-un videoclip patriotic
Cântărețul rus Shaman a folosit Inteligența Artificială pentru a include opozanții notorii ai Kremlinului într-un cor patriotic pentru ''Mama Rusia'' într-un videoclip dat publicității joi, relatează Reuters. Shaman, numele de scenă a lui Iaroslav Dronov, de 34 de ani, a câștigat o popularitate considera
UE adoptă oficial sancțiuni împotriva coloniștilor extremiști israelieni și a unor entități care îi susțin
Uniunea Europeană a confirmat joi că a adoptat sancțiuni împotriva coloniștilor extremiști israelieni, vinovați de violențe împotriva palestinienilor în Cisiordania, relatează AFP. Patru entități și trei indivizi au fost sancționați din cauza unor ''abuzuri grave și sistematice'' împotriva acestor palest
Netanyahu afirmă public că a dat ordin armatei israeliene să preia controlul asupra a 70% din Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei să sfideze termenii armistițiului în vigoare din octombrie și să preia controlul a 70% din Fâșia Gaza, potrivit unei înregistrări difuzate de o televiziune israeliană, relatează AFP. ''În acest moment, ținem Hamas de gât. Noi c
Parlamentul Letoniei aprobă noul guvern după răsturnarea coaliției din cauza scandalului dronelor
Parlamentul de la Riga a aprobat joi cu 66 de voturi din 96 formarea unui nou guvern al Letoniei, condus de parlamentarul de centru-dreapta Andris Kulbergs, reprezentant al opoziției, informează Reuters. Coaliția de guvernământ precedentă a fost răsturnată de la putere de scandalul provocat de reacția controversată a executivului la incu
Franța: La 178 de ani după abolirea sclaviei, deputații abrogă legislația care a reglementat-o
Adunarea Națională franceză (camera inferioară a parlamentului) a aprobat joi în unanimitate abrogarea așa-zisului ''Code noir'' (Codul negru) și a tuturor textelor privind reglementarea sclaviei în coloniile franceze, care nu au fost niciodată abrogate oficial după 1848, transmite AFP. Proiectul de lege, care a fos
Israel își suspendă relațiile cu secretarul general al ONU (ambasador)
Ambasadorul israelian la ONU a anunțat joi suspendarea relațiilor cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, denunțând astfel o decizie care nu a fost încă făcută publică de a înscrie Israelul pe ''lista neagră'' legată de violențele sexuale în timpul conflictelor, relatează AFP. ''Am termina
SUA și Iranul au ajuns la un acord care mai trebuie aprobat de Trump (presă)
Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord, afirmă joi portalul de știri Axios, preluat de Reuters. Înțelegerea mai necesită aprobarea finală din partea președintelui american Donald Trump. Sursele Axios au precizat că este vorba de un memorandum convenit de negociatorii celor două părți pentru prelungirea cu 60 de zile
Israelul lovește la periferia Beirutului
Forțele armate israeliene au anunțat joi că au lovit un obiectiv de la periferia Beirutului, deși în Liban ar trebui să fie în vigoare un armistițiu, transmite dpa. Primele informații din partea libaneză au precizat că a fost lovită o clădire rezidențială din cartierul Choueifat de la marginea capitalei, însă nu s-au semnalat
Moscova îl convoacă pe ambasadorul Luxemburgului după repatrierea la Kiev a rămășițelor lui Andrii Melnik, un naționalist ucrainean
Ministerul rus de Externe l-a convocat joi pe ambasadorul Luxemburgului la Moscova, după transferul din Luxemburg și înhumarea, în apropiere de Kiev, a rămășițelor pământești ale naționalistului ucrainean Andrii Melnik, care a condus un grup ce a luptat împotriva sovieticilor și a colaborat cu Germania nazistă, transmite France Presse.
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen Ucrainei și îi va dona alte 16
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen E/F Ucrainei, finanțate din fonduri europene, și îi va dona alte 16 dintr-un model mai vechi, Gripen C/D, pentru a-și întări apărarea, a anunțat guvernul suedez, relatează AFP. Primele Gripen C/D ar urma să fie donate anul viitorul iar modelul cel mai recent ar u
Premierul ungar Magyar anunță un acord iminent la Bruxelles privind fondurile europene pentru Budapesta
Premierul ungar Peter Magyar a ajuns joi la Bruxelles pentru a negocia deblocarea fondurilor europene pentru țara sa; el a difuzat pe pagina sa de Facebook un mesaj video în care afirmă: ''Nu vreau să aduc ghinion, dar suntem foarte aproape de un acord'', transmite Reut
China face apel la vigilență împotriva remilitarizării Japoniei
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din China a făcut apel joi la comunitatea internațională să îngrădească împreună neomilitarismul japonez, a consemnat Xinhua. Jiang Bin, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale de la Beijing, a făcut aceste remarci în răspuns la o întrebare din part
Iran: Ghidul suprem afirmă că SUA și Israel încearcă ''să aducă țara în genunchi''
Ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei a declarat joi că SUA și Israel încearcă ''să aducă țara în genunchi'', după recentele înfruntări între aceste țări și Iran, cele mai grave de la intrarea în vigoare a armistițiului, pe 8 aprilie, relatează AFP. ''Planul orb al dușmanului, după războiu
Parlamentul Ucrainei ratifică acordul privind împrumutul european în valoare de 90 de miliarde de euro
Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) a ratificat joi acordul cu Uniunea Europeană prin care țara urmează să primească până la sfârșitul anului 2027 un împrumut de 90 de miliarde de euro, vital pentru a putea continua plata salariilor din sectorul public și a pensiilor, precum și pentru susținerea efortului de război, transmite EFE.
Rusia va construi în Kazahstan o centrală nucleară în valoare de 16,5 miliarde de dolari
Rusia și Kazahstanul au încheiat joi un acord pentru construcția primei centrale nucleare de pe teritoriul kazah; costul de 16,5 miliarde de dolari va fi finanțat parțial printr-un credit pentru export acordat de Moscova, transmite Reuters. Lucrările vor începe în 2027, iar prima unitate va fi dată în folosință în














