Brexit: Loiseau se declară sceptică în ceea ce priveşte un rezultat diferit în cazul unui al doilea referendum în Regatul Unit
Politiciana franceză Nathalie Loiseau, ''cap de listă'' al partidului preşedintelui francez Emmanuel Macron în perspectiva alegerilor europarlamentare, şi-a exprimat îndoiala miercuri că un nou referendum privind Brexitul va avea un rezultat ''foarte diferit'' de cel din 2016, relatează AFP.
Într-o încercare de a ralia la planul său pentru Brexit majoritatea deputaţilor britanici, premierul Theresa May a anunţat marţi o serie de compromisuri, între care posibilitatea unui vot în cadrul unui al doilea referendum şi de a păstra o uniune vamală temporară cu Uniunea Europeană (UE).
''Nu sunt sigură că un nou referendum ar avea un rezultat neapărat diferit faţă de primul. Mă tem că rezultatul ar fi din nou o Anglie foarte divizată'', a declarat Nathalie Loiseau pentru postul de radio RTL. Ea se află în fruntea listei partidului La République En Marche (LREM) la alegerile europene din 26 mai.
Politiciana franceză a apreciat că Brexitul şi situaţie de blocaj actuală sunt "eşecul populiştilor (...)" şi şi-a exprimat speranţa că ''britanicii nu îşi vor exporta criza în Uniunea Europeană''.
De acum încolo, ''trebuie ca Anglia să meargă înainte, Brexitul trebuie să aibă loc, că dacă va fi nevoie în viitor, vom vorbi, dar mai ales trebuie să avem o relaţie strânsă cu Regatul Unit . Dar nu putem fi cu un picior în uşă, să spun că vreau să rămân, dar să ies, ambele în acelaşi timp şi, mai ales, să blochez totul în Uniunea Europeană'', a menţionat Nathalie Loiseau.
Întrebată cu privire la poziţia listei sale privind o posibilă extindere a UE la Albania, în contextul în care ''capul de listă'' al partidului Republicanii (dreapta) Francis Xavier Bellamy o acuză că susţine un astfel de proces, ea a dat asigurări că nu este cazul.
"Nu vor fi negocieri în iunie" în acest sens şi "vom continua să fim împotrivă", a promis ea, pledând în schimb pentru "un parteneriat strâns (cu Albania) şi a avertizat că în caz contrar demonii războiului din Balcani vor reapărea".
În ceea ce priveşte integrarea României în spaţiul Schengen, Nathalie Loiseau a afirmat că Bucureştiul care "solicită acest lucru nu a dat niciun semnal care i-ar permite intrarea": În materie de luptă împotriva corupţiei şi a criminalităţii, România ''înregistrează un recul'', a apreciat de asemenea politiciana franceză Nathalie Loiseau. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA ar trebui să trimită Ucrainei mai multe rachete de apărare aeriană, susțin doi congresmeni americani
Guvernul SUA ar trebui să răspundă pozitiv unei solicitări a președintelui Volodimir Zelenski de a trimite mai multe rachete de apărare aeriană pentru a proteja capitala Ucrainei de escaladarea bombardamentelor ruse, au declarat doi congresmeni americani joi, relatează Reuters. Zelenski i-a scris președintelui Donald Trump și membrilor Congres
Premierul Mark Carney insistă asupra importanței relației SUA-Canada la Clubul Economic de la New York
Prim-ministrul canadian Mark Carney a insistat joi, la New York, asupra importanței strategice pentru țara sa și pentru SUA a schimburilor lor comerciale, în contextul în care importante negocieri bilaterale se află într-un punct mort, relatează AFP. ''Să fim foarte clari: o Canadă puternică va contribui la redarea mă
Cântărețul rus Shaman a folosit Inteligența Artificială pentru a introduce opozanți ai Kremlinului într-un videoclip patriotic
Cântărețul rus Shaman a folosit Inteligența Artificială pentru a include opozanții notorii ai Kremlinului într-un cor patriotic pentru ''Mama Rusia'' într-un videoclip dat publicității joi, relatează Reuters. Shaman, numele de scenă a lui Iaroslav Dronov, de 34 de ani, a câștigat o popularitate considera
UE adoptă oficial sancțiuni împotriva coloniștilor extremiști israelieni și a unor entități care îi susțin
Uniunea Europeană a confirmat joi că a adoptat sancțiuni împotriva coloniștilor extremiști israelieni, vinovați de violențe împotriva palestinienilor în Cisiordania, relatează AFP. Patru entități și trei indivizi au fost sancționați din cauza unor ''abuzuri grave și sistematice'' împotriva acestor palest
Netanyahu afirmă public că a dat ordin armatei israeliene să preia controlul asupra a 70% din Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei să sfideze termenii armistițiului în vigoare din octombrie și să preia controlul a 70% din Fâșia Gaza, potrivit unei înregistrări difuzate de o televiziune israeliană, relatează AFP. ''În acest moment, ținem Hamas de gât. Noi c
Parlamentul Letoniei aprobă noul guvern după răsturnarea coaliției din cauza scandalului dronelor
Parlamentul de la Riga a aprobat joi cu 66 de voturi din 96 formarea unui nou guvern al Letoniei, condus de parlamentarul de centru-dreapta Andris Kulbergs, reprezentant al opoziției, informează Reuters. Coaliția de guvernământ precedentă a fost răsturnată de la putere de scandalul provocat de reacția controversată a executivului la incu
Franța: La 178 de ani după abolirea sclaviei, deputații abrogă legislația care a reglementat-o
Adunarea Națională franceză (camera inferioară a parlamentului) a aprobat joi în unanimitate abrogarea așa-zisului ''Code noir'' (Codul negru) și a tuturor textelor privind reglementarea sclaviei în coloniile franceze, care nu au fost niciodată abrogate oficial după 1848, transmite AFP. Proiectul de lege, care a fos
Israel își suspendă relațiile cu secretarul general al ONU (ambasador)
Ambasadorul israelian la ONU a anunțat joi suspendarea relațiilor cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, denunțând astfel o decizie care nu a fost încă făcută publică de a înscrie Israelul pe ''lista neagră'' legată de violențele sexuale în timpul conflictelor, relatează AFP. ''Am termina
SUA și Iranul au ajuns la un acord care mai trebuie aprobat de Trump (presă)
Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord, afirmă joi portalul de știri Axios, preluat de Reuters. Înțelegerea mai necesită aprobarea finală din partea președintelui american Donald Trump. Sursele Axios au precizat că este vorba de un memorandum convenit de negociatorii celor două părți pentru prelungirea cu 60 de zile
Israelul lovește la periferia Beirutului
Forțele armate israeliene au anunțat joi că au lovit un obiectiv de la periferia Beirutului, deși în Liban ar trebui să fie în vigoare un armistițiu, transmite dpa. Primele informații din partea libaneză au precizat că a fost lovită o clădire rezidențială din cartierul Choueifat de la marginea capitalei, însă nu s-au semnalat
Moscova îl convoacă pe ambasadorul Luxemburgului după repatrierea la Kiev a rămășițelor lui Andrii Melnik, un naționalist ucrainean
Ministerul rus de Externe l-a convocat joi pe ambasadorul Luxemburgului la Moscova, după transferul din Luxemburg și înhumarea, în apropiere de Kiev, a rămășițelor pământești ale naționalistului ucrainean Andrii Melnik, care a condus un grup ce a luptat împotriva sovieticilor și a colaborat cu Germania nazistă, transmite France Presse.
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen Ucrainei și îi va dona alte 16
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen E/F Ucrainei, finanțate din fonduri europene, și îi va dona alte 16 dintr-un model mai vechi, Gripen C/D, pentru a-și întări apărarea, a anunțat guvernul suedez, relatează AFP. Primele Gripen C/D ar urma să fie donate anul viitorul iar modelul cel mai recent ar u
Premierul ungar Magyar anunță un acord iminent la Bruxelles privind fondurile europene pentru Budapesta
Premierul ungar Peter Magyar a ajuns joi la Bruxelles pentru a negocia deblocarea fondurilor europene pentru țara sa; el a difuzat pe pagina sa de Facebook un mesaj video în care afirmă: ''Nu vreau să aduc ghinion, dar suntem foarte aproape de un acord'', transmite Reut
China face apel la vigilență împotriva remilitarizării Japoniei
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din China a făcut apel joi la comunitatea internațională să îngrădească împreună neomilitarismul japonez, a consemnat Xinhua. Jiang Bin, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale de la Beijing, a făcut aceste remarci în răspuns la o întrebare din part
Iran: Ghidul suprem afirmă că SUA și Israel încearcă ''să aducă țara în genunchi''
Ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei a declarat joi că SUA și Israel încearcă ''să aducă țara în genunchi'', după recentele înfruntări între aceste țări și Iran, cele mai grave de la intrarea în vigoare a armistițiului, pe 8 aprilie, relatează AFP. ''Planul orb al dușmanului, după războiu














