Iranul nu se află într-o "poziţie slabă" în acordul nuclear (oficial)

Un vicepreşedinte al parlamentului iranian a salutat duminică decizia Teheranului de a renunţa la unele angajamente asumate în acordul internaţional privind programul nuclear, într-o atmosferă de tensiuni exacerbate cu Washingtonul care s-a retras din tratat şi sancţionează din nou Iranul, relatează AFP.
"Decizia oportună a Republicii Islamice referitorare la angajamentele faţă de JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action, acordul nuclear) arată că Iranul nu se află într-o poziţie slabă", a spus într-un discurs în parlament Ali Mottahari, citat de agenţia oficială Irna.
Teheranul a anunţat miercuri că suspendă aplicarea 'unora' dintre 'angajamentele sale' luate în acest acord care urmăreşte să împiedice Iranul să se doteze cu bomba atomică şi pe care preşedintele american, Donald Trump, l-a denunţat unilateral în urmă cu un an.
Iranul a făcut astfel cunoscut că a decis să nu-şi mai limiteze rezervele de apă grea şi uraniu îmbogăţit, revenind asupra restricţiilor consimţite în cadrul acordului pe care l-a încheiat, în iulie 2015, la Viena, cu Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania.
După retragerea Statelor Unite, celelalte ţări au rămas părţi la acest pact.
Acordul a permis Iranului să obţină ridicarea unora dintre sancţiunile internaţionale, dar reintroducerea sancţiunilor americane afectează profund economia sa şi relaţiile comerciale cu celelalte ţări semnatare ale acordului.
Teheranul le-a dat un termen de două luni europenilor pentru a-şi pune în aplicare promisiunile de a proteja sectoarele bancar şi petrolier împotriva sancţiunilor americane, în caz contrar Republica Islamică ameninţând să renunţe la angajamentele luate în cadrul acordului.
Decizia iraniană a "provocat poziţii contradictorii în Statele Unite, pe de o parte ei trimit un portavion, iar pe cealaltă parte Trump insistă să îl căutăm la telefon", a mai spus vicepreşedintele parlamentului iranian.
El a adăugat că "două elemente: rezistenţa şi unitatea" vor ajuta Iranul să treacă peste "circumstanţele actuale dure".
Sâmbătă, preşedintele iranian, Hassan Rouhani, a lansat un apel facţiunilor politice iraniene să se unească pentru a depăşi "un război fără precedent în istoria revoluţiei noastre islamice".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru )
Sursa foto: Negar Mortazavi/Twitter.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vatican: Peste 150.000 de oameni s-au reunit în Piața Sfântul Petru în mai puțin de o oră
Începând din momentul în care fumul alb a ieșit pe coșul Capelei Sixtine, în mai puțin de o oră, peste 150.000 de persoane s-au reunit în zona Pieței Sfântul Petru, a anunțat Vaticanul, după alegerea ca papă a cardinalul
Primul discurs al Papei Leon al XIV-lea: Un apel la pace și o Biserică deschisă tuturor (sinteză)
Noul Papă, cardinalul Robert Francis Prevost, cetățean american și peruan care și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, a ținut joi un discurs lung de la balconul Bazilicii Sf. Petru după ce a fost prezentat lumii, în care a cerut pace și
Lideri din întreaga lume l-au felicitat pe noul Suveran Pontif
Lideri din întreaga lume l-au felicitat joi pe noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea. Președintele polonez, Andrzej Duda, l-a felicitat 'din toată inima' pe cardinalul american Robert F
Noul Papă, Leon al XIV-lea, are și cetățenie peruană
Cardinalul american Robert Francis Prevost, ales joi drept noul Papă al Bisericii Catolice, cu numele pontifical de Leon al XIV-lea, are și cetățenie peruană, pe care a obținut-o în 2015 după ce și-a petrecut o mare parte din viața religioasă &ic
ONU îi felicită pe catolici și declară că 'așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu noul Papă'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a felicitat joi pe catolicii din întreaga lume pentru alegerea unui nou papă, imediat după ce pe coșul Capelei Sixtine a ieșit 'fumul alb' care indică faptul că conclavul de la Vatican a ales un
BTA: Bulgaria pregătește o nouă strategie de supraveghere aeriană pentru securitate la frontieră
Ministerul bulgar de Interne dezvoltă un nou concept de îmbunătățire și organizare a supravegherii aeriene de-a lungul granițelor țării, potrivit ministrului de Interne Daniel Mitov. Afirmațiile sale au survenit joi ca răspuns la o întrebare a deputatului Ivaylo Mirchev cu privire la utilizarea dronelor de către minister, publicată pe site-ul oficial al Adunării
Ceremonii de 8 mai: Regele Charles al III-lea a adus un omagiu soldaților britanici căzuți în al Doilea Război Mondial
Regele Charles al III-lea a adus joi un omagiu soldaților britanici care au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial în cadrul unei ceremonii desfășurate la abația Westminster pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la sfârșitul conflagrației mondiale în Europa, relatează AFP. La sosirea sa la abație, însoțit de regina Cami
Rusia și China, 'prieteni de oțel' pentru a adânci relațiile și a contracarea politica SUA de 'dublă îndiguire', afirmă Xi
Președintele chinez Xi Jinping, în vizită la Moscova pentru manifestările care marchează împlinirea a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, i-a spus joi omologului său rus Vladimir Putin că țările lor ar trebui să fie 'prieteni de oțel', cei doi lideri angajându-se să ridice cooperarea la un nou nivel și să contracareze 'decis'
Suedia donează 1,8 milioane de euro pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a înghețat finanțarea
Suedia a anunțat joi o donație de 1,8 milioane de euro pentru postul Radio Europa Liberă, căruia noul președinte american Donald Trump i-a sistat subvențiile de la bugetul SUA, care se ridicau la suma de 77 de milioane de dolari pentru anul în curs, relatează agențiile AFP și Reuters. În urma deciziei lui Trump, 'cetățenii a numeroase țări risc
Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputați prezenți, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiții care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea viitoare a mineralelor, hidrocarburilor, pământurilor rare și a altor resurse minerale ucrainene, relatează EFE și Reuter
Germania, criticată de țările vecine pentru sporirea controalelor și măsurilor anti-migrație la granițe
Poliția germană a intensificat controalele la granițe, stârnind critici din partea țărilor vecine, toate membre în spațiul european de liberă circulație Schengen, după ce guvernul noului cancelar federal Friedrich Merz a decis imediat după învestire implementarea unor măsuri de combatere a migrației ilegale, relatează agenția DPA. Un purtător
Germania: Serviciul de informații interne anunță un moratoriu asupra clasării AfD ca extremist până la decizia justiției la contestație
Serviciul german de informații interne (Oficiul Federal pentru apărarea Constituției, BfV) s-a angajat să nu clasifice deocamdată Alternativa pentru Germania (AfD) ca organizație extremistă, până la soluționarea contestației depuse de acest partid la tribunalul administrativ din Koln, transmit Reuters și EFE. Curtea a anunțat joi, într-un comunicat
Rusia: Rachete intercontinentale și drone vor defila în Piața Roșie de Ziua Victoriei
Legendarele tancuri sovietice T-34 vor deschide vineri parada din Piața Roșie, pe al cărui pavaj pietruit vor trece de asemenea rachete balistice intercontinentale moderne Yars, dar nu vor lipsi nici dronele de asalt utilizate de forțele ruse în războiul din Ucraina, relatează joi EFE. În total, aproximativ 130 de echipamente de război ruse vor lua
Comisia Europeană a virat Ucrainei 1 miliard de euro ca ajutor economic din activele rusești înghețate în UE
Comisia Europeană a virat joi suma de 1 miliard de euro ca ajutor bugetar pentru Ucraina în cadrul unui program mai amplu de ajutor economic, transmite dpa. 'În mod simbolic, această tranșă coincide în Ucraina cu Ziua de comemorare și de victorie asupra nazismului în Al Doilea Război Mondial', a notat comisia într-un comun
Costul ridicat al pensiilor militare complică construcția apărării europene (comentariu Reuters)
Națiunile europene doresc să cheltuiască mult pentru artilerie, rachete și drone, dar angajamentele costisitoare privind pensiile militare riscă să restrângă aceste planuri ambițioase, comentează miercuri agenția Reuters pe baza unor date noi despre bugetele pentru apărare ale membrilor NATO. Statele europene din alianță se grăbesc să își crească c