Sri Lanka: Şcolile s-au redeschis, dar multe săli de clasă sunt goale de teama atentatelor
Şcolile de stat din Sri Lanka şi-au reluat luni cursurile în condiţii stricte de securitate după atentatele din ziua de Paşte, dar mulţi părinţi, îngrijoraţi, îşi ţin copiii acasă de teama unor şi mai multe atacuri din partea militanţilor islamici, relatează agenţia Reuters.
După două săptămâni de la atentatele sinucigaşe ce au avut loc în hoteluri şi biserici, soldate cu 257 de morţi, armata srilankeză a întreprins controale de securitate în şcoli duminică, după ce instituţiilor li s-a cerut să-şi deschidă porţile eşalonat.
Cursurile de la învăţământul mediu până la cel superior au fost reluate luni, urmând ca la o dată ulterioară să înceapă şi cele din ciclul inferior.
În pofida condiţiilor stricte de securitate şi a patrulelor militare, majoritatea sălilor de clasă erau aproape goale luni, Şcolile private, inclusiv instituţiile catolice, au rămas închise.
''Am decis să nu-mi trimit băiatul la şcoală până când situaţia nu va reveni la normal'', a declarat Sujeeva Dissanayake, al cărei fiu este înscris la şcoala publică Asoka College din Colombo. Ea şi alţi părinţi au venit la şcoală pentru a ajuta în ce priveşte securitatea. ''Până când nu vom fi siguri în legătură cu situaţia în domeniul securităţii în exterior nu ne vom trimite copiii la şcoală'', a afirmat Dissanayake.
Pentru atacurile de Paşte, în care şi-au pierdut viaţa şi 42 de cetăţeni străini, autorităţile au acuzat două grupări locale puţin cunoscute: National Tawheed Jamaath (NTJ) şi Jamathei Millathu Ibrahim (JMI). Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atacuri.
La Royal College, unitate de învăţâmânt de elită din Colombo, zona de parcare ce era de obicei plină cu autobuze şcolare într-o zi obişnuită, astăzi era însă goală. Doar aproximativ 5 % din cei 6.000 de elevi ai săi au revenit la cursuri, a declarat un oficial al şcolii.
La şcoala hindusă din Batticaloa, de pe coasta de est, locul unuia dintre atacurile cu bombă în biserici, părinţii au ajutat la percheziţionarea ghiozdanelor la poarta de intrare. După ce au ajuns în clase, elevii s-au aşezat în bănci departe de ferestrele care dau în stradă.
''Părinţii nu au încredere că situaţia în domeniul securităţii a revenit la normal'', a declarat T.Yasodharan, directorul de la Sivanada College, unde numai 30 % dintre elevii săi au venit luni la cursuri.
Forţele de securitate sunt în stare de alertă maximă după ce au parvenit informaţii potrivit cărora militanţii ar putea ataca din nou înainte de începerea lunii de post islamic, Ramadan, care va debuta în cursul zilei de astăzi.
Şcolile musulmane vor fi închise pe durata vacanţei.
În Negombo, unde 102 persoane care asistau la slujba de Paşte au fost ucise în cel mai sângeros atac, autorităţile au ridicat restricţiile de circulaţie pe timp de noapte impuse după ce au avut loc confruntări între două grupuri de civili.
Interdicţiile împotriva platformelor de media sociale au fost de asemenea ridicate, dar autorităţile au afirmat că sunt în stare de alertă pentru ameninţările împotriva comunităţii musulmane ca urmare a atacurilor din 21 aprilie.
Arhiepiscopul de Colombo, Malcolm Ranjith, care a criticat modul în care guvernul a gestionat situaţia din domeniul securităţii la instituţii cheie, le-a cerut şcolilor catolice din Provincia Vestică, care include Colombo şi suburbiile sale, să rămână închise în această săptămână. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kuwaitul anunță că sistemele sale antiaeriene interceptează rachete și drone inamice
Armata din Kuwait a declarat joi dimineață că sistemele sale de apărare antiaeriană interceptau rachete și drone ostile, dar nu a precizat de unde proveneau acestea, informează Reuters. Armata a indicat că toate sunetele de explozii auzite în țară au fost rezultatul interceptării amenințărilor de către sistemele de apărare antiaeriană și a îndemnat
UE/Kallas avertizează asupra 'capcanei' rusești privind numirea unui mediator pentru războiul din #Ucraina
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a avertizat joi că Uniunea Europeană nu ar trebui să cadă în 'capcana' Rusiei de a dezbate numirea unui mediator european pentru războiul din Ucraina, în momentul în care UE trebuie să-și demonstreze unitatea în fața Moscovei, relatează AFP și Reuters. 'Cred că aceasta este o capcană p
China salută rezistența Cubei la presiunea SUA
Ministrul chinez de externe Wang Yi a salutat rezistența poporului cubanez la presiunile SUA, în timpul unei întâlniri cu omologul său cubanez Bruno Rodriguez Parrilla la New York, a anunțat joi biroul său, conform AFP. Cubanezii 'și-au câștigat respectul comunității internaționale demonstrând o voință de neclintit de a rezist
Iranul a lansat un atac împotriva unei baze americane ca ripostă la un bombardament anterior
Gardienii Revoluției iranieni au declarat joi că au lansat un atac asupra unei baze aeriene americane ca ripostă la un bombardament anterior al SUA asupra unei poziții din sudul Iranului, acest schimb de atacuri intervenind pe fondul discuțiilor între cele două țări pentru a pune capăt conflictului, de la declanșarea căruia se împlinesc trei luni joi, relatează E
Germania: Merz promite să continue reformele și susține coaliția cu social-democrații
Cancelarul german Friedrich Merz a promis miercuri că va continua reformele și a respins orice alternativă la coaliția sa cu social-democrații de centru-stânga, relatează dpa. 'Germania are puterea pentru un nou început și sunt personal hotărât cu toată puterea să fac acest lucru posibil prin guvernul meu', a declarat Merz la un eveni
Raportoarea specială a ONU pentru Gaza, vizată din nou de sancțiuni americane
Statele Unite au reintrodus sancțiunile împotriva Francescăi Albanese, expertă ONU în teritoriile palestiniene, care a fost o critică vocală a Israelului, la doar câteva zile după ce acestea au fost ridicate, relatează AFP. O notă publicată miercuri pe site-ul Departamentului Trezoreriei SUA indică faptul că Albanese se află din nou p
Armata chineză afirmă că a respins o fregată olandeză în Marea Chinei de Sud
Armata chineză a făcut cunoscut, miercuri, că a mobilizat mijloace maritime și aeriene pentru a alunga o fregată olandeză din apele aflate sub controlul său într-o zonă disputată din Marea Chinei de Sud, notează AFP. Comandamentul chinez 'a mobilizat forțe navale și aeriene și, în conformitate cu legile și reglementările î
VIDEO SUA: Ancheta deschisă împotriva unei femei care l-a acuzat pe Trump de agresiune sexuală (presă)
O anchetă penală care o vizează pe E. Jean Carroll, fostă jurnalistă a revistei Elle care l-a acuzat pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, de agresiune sexuală, a fost deschisă de procurorii Departamentului american de Justiție (DoJ), au raportat miercuri seară CNN și New York Times, notează AFP. Această nouă ofensivă a administrației
VIDEO Statele Unite anunță că au efectuat noi atacuri 'defensive' în sudul Iranului
Armata Statelor Unite a doborât patru drone iraniene și a efectuat lovituri asupra unei baze la sol în sudul țării, a anunțat miercuri seară un oficial american, fiind a doua operațiune americană de acest tip din cursul săptămânii, transmite AFP. BREAKING: Th
Armenia: Trump anunță că îl susține pe prim-ministrul Pașinian la alegerile din 7 iunie
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că îl susține pe premierul Nikol Pașinian pentru alegerile legislative din 7 iunie din Armenia, un scrutin cu valoare de test pentru guvernul acestei țări din Caucaz care a efectuat recent o schimbare de direcție spre Occident și s-a distanțat de Rusia, notează AFP. Nikol Pașinian, ca
Austria: Închisoare pe viață pentru autorul unui atac jihadist mortal cu cuțitul
Un sirian de 24 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață în Austria, miercuri, după un atac jihadist cu cuțitul care a provocat moartea unui adolescent și a rănit cinci persoane în februarie 2025, notează AFP. 'A spus că este gata să o ia de la capăt în orice moment', a declarat pentru AFP purtătorul de cu
VIDEO Bolivia: Criza 'se apropie de punctul critic', avertizează președintele Paz
Președintele bolivian, Rodrigo Paz, a lansat miercuri un apel la dialog manifestanților care îi cer demisia, avertizând că această criză 'se apropie de punctul critic', la o zi după o decizie a Parlamentului care îi deschide calea către instituirea stării de urgență în fața contestărilor, notează AFP. 'Țara
VIDEO Washingtonul nu va lăsa niciun caz de Ebola să intre în SUA, afirmă Rubio
Statele Unite nu vor lăsa niciun caz de Ebola să intre pe teritoriul lor și vor înființa un centru de carantină în Kenya, a declarat miercuri pentru AFP un oficial american, în contextul în care epidemia de febră hemoragică se răspândește în Republica Democratică Congo (RDC), notează AFP. 'Nu putem și nu
Trump amenință 'să pulverizeze' Omanul într-o aparentă confuzie
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri că va 'pulveriza' Omanul, un aliat al Statelor Unite, confundând, se pare, sultanatul din Peninsula Arabică cu Iranul, notează AFP. Președintele Statelor Unite american a mai confundat Iranul și Venezuela în timpul aceleiași intervenții publice, cu ocazia unei ședințe
Justiția din Germania o condamnă la 13 ani de închisoare pe o militantă a Grupului Baader-Meinhof din Facțiunea Armata Roșie
O instanță din Germania a condamnat-o miercuri pe Daniela Klette, în vârstă de 67 de ani, la 13 ani de închisoare pentru mai multe jafuri armate și o tentativă de răpire, informează Reuters, care menționează apartenența femeii la o cunoscută grupare teroristă de extremă stânga Facțiunea Armata Roșie (RAF, Rote Armee Fraktion).














