Turcia: Curtea Constituţională a decis că au fost încălcate drepturile a doi jurnalişti, critici ai preşedintelui Erdogan
Curtea Constituţională a Turciei a decis joi că autorităţile au încălcat drepturile a doi jurnalişti care l-au criticat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, atunci când i-au trimis la închisoare după tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016, transmite AFP.
Conform agenţiei de presă Anadolu, în decizia Curţii se susţine că libertatea de exprimare, precum şi libertatea şi securitatea personale ale cronicarului Kadri Gürsel şi ale jurnalistului Murat Aksoy au fost încălcate.
Această decizie ar putea deschide calea unor compensaţii financiare din partea statului.
În acelaşi timp, Curtea Constituţională a respins recursul altor patru jurnalişti care s-au adresat instanţei supreme denunţând încălcarea libertăţilor lor de către autorităţi.
Fost colaborator al ziarului de opoziţie Cumhuriyet şi membru al Institutului Internaţional al Presei, Kadri Gürsel a petrecut aproape un an în închisoare după arestarea sa în 2016 în urma tentativei de lovitură de stat din luna iulie a aceluiaşi an.
El a fost condamnat anul trecut împreună cu mai mulţi colegi ai ziarului Cumhuriyet pentru "ajutarea organizaţiilor teroriste", într-un proces devenit emblematic pentru erodarea libertăţii presei în Turcia, sub regimul Erdogan.
Dacă Gürsel este astăzi în libertate, cinci foşti colaboratori ai Cumhuriyet, printre care caricaturistul Musa Kart, s-au întors în închisoare săptămâna trecută după confirmarea condamnării lor în apel în februarie.
Murat Aksoy, un ziarist care critica puterea, arestat şi el în 2016, a fost condamnat în martie la peste doi ani de închisoare.
Curtea Constituţională urmează să studieze vineri solicitările altor trei ziarişti, printre care Ahmet Altan şi Nazli Ilicak, două nume respectate în mass-media din Turcia.
Turcia ocupă locul 157 din 180 în clasamentul pe 2018 al libertăţii presei publicat de organizaţia Reporteri Fără Frontiere. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Free Aslı Erdogan/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Merz promite să continue reformele și susține coaliția cu social-democrații
Cancelarul german Friedrich Merz a promis miercuri că va continua reformele și a respins orice alternativă la coaliția sa cu social-democrații de centru-stânga, relatează dpa. 'Germania are puterea pentru un nou început și sunt personal hotărât cu toată puterea să fac acest lucru posibil prin guvernul meu', a declarat Merz la un eveni
Raportoarea specială a ONU pentru Gaza, vizată din nou de sancțiuni americane
Statele Unite au reintrodus sancțiunile împotriva Francescăi Albanese, expertă ONU în teritoriile palestiniene, care a fost o critică vocală a Israelului, la doar câteva zile după ce acestea au fost ridicate, relatează AFP. O notă publicată miercuri pe site-ul Departamentului Trezoreriei SUA indică faptul că Albanese se află din nou p
Armata chineză afirmă că a respins o fregată olandeză în Marea Chinei de Sud
Armata chineză a făcut cunoscut, miercuri, că a mobilizat mijloace maritime și aeriene pentru a alunga o fregată olandeză din apele aflate sub controlul său într-o zonă disputată din Marea Chinei de Sud, notează AFP. Comandamentul chinez 'a mobilizat forțe navale și aeriene și, în conformitate cu legile și reglementările î
VIDEO SUA: Ancheta deschisă împotriva unei femei care l-a acuzat pe Trump de agresiune sexuală (presă)
O anchetă penală care o vizează pe E. Jean Carroll, fostă jurnalistă a revistei Elle care l-a acuzat pe președintele Statelor Unite, Donald Trump, de agresiune sexuală, a fost deschisă de procurorii Departamentului american de Justiție (DoJ), au raportat miercuri seară CNN și New York Times, notează AFP. Această nouă ofensivă a administrației
VIDEO Statele Unite anunță că au efectuat noi atacuri 'defensive' în sudul Iranului
Armata Statelor Unite a doborât patru drone iraniene și a efectuat lovituri asupra unei baze la sol în sudul țării, a anunțat miercuri seară un oficial american, fiind a doua operațiune americană de acest tip din cursul săptămânii, transmite AFP. BREAKING: Th
Armenia: Trump anunță că îl susține pe prim-ministrul Pașinian la alegerile din 7 iunie
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că îl susține pe premierul Nikol Pașinian pentru alegerile legislative din 7 iunie din Armenia, un scrutin cu valoare de test pentru guvernul acestei țări din Caucaz care a efectuat recent o schimbare de direcție spre Occident și s-a distanțat de Rusia, notează AFP. Nikol Pașinian, ca
Austria: Închisoare pe viață pentru autorul unui atac jihadist mortal cu cuțitul
Un sirian de 24 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață în Austria, miercuri, după un atac jihadist cu cuțitul care a provocat moartea unui adolescent și a rănit cinci persoane în februarie 2025, notează AFP. 'A spus că este gata să o ia de la capăt în orice moment', a declarat pentru AFP purtătorul de cu
VIDEO Bolivia: Criza 'se apropie de punctul critic', avertizează președintele Paz
Președintele bolivian, Rodrigo Paz, a lansat miercuri un apel la dialog manifestanților care îi cer demisia, avertizând că această criză 'se apropie de punctul critic', la o zi după o decizie a Parlamentului care îi deschide calea către instituirea stării de urgență în fața contestărilor, notează AFP. 'Țara
VIDEO Washingtonul nu va lăsa niciun caz de Ebola să intre în SUA, afirmă Rubio
Statele Unite nu vor lăsa niciun caz de Ebola să intre pe teritoriul lor și vor înființa un centru de carantină în Kenya, a declarat miercuri pentru AFP un oficial american, în contextul în care epidemia de febră hemoragică se răspândește în Republica Democratică Congo (RDC), notează AFP. 'Nu putem și nu
Trump amenință 'să pulverizeze' Omanul într-o aparentă confuzie
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri că va 'pulveriza' Omanul, un aliat al Statelor Unite, confundând, se pare, sultanatul din Peninsula Arabică cu Iranul, notează AFP. Președintele Statelor Unite american a mai confundat Iranul și Venezuela în timpul aceleiași intervenții publice, cu ocazia unei ședințe
Justiția din Germania o condamnă la 13 ani de închisoare pe o militantă a Grupului Baader-Meinhof din Facțiunea Armata Roșie
O instanță din Germania a condamnat-o miercuri pe Daniela Klette, în vârstă de 67 de ani, la 13 ani de închisoare pentru mai multe jafuri armate și o tentativă de răpire, informează Reuters, care menționează apartenența femeii la o cunoscută grupare teroristă de extremă stânga Facțiunea Armata Roșie (RAF, Rote Armee Fraktion).
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară franceză
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franței, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store agenției norvegiene de presă NTB, preluată de Reuters. Store a făcut miercuri după-amiază o vizită la Paris, pentru a discuta direct cu președintele francez Emmanuel Macron și a semna un nou acord bilateral de apărare. Conform prim-ministrului,
ONU trage un semnal de alarmă în ce privește uciderea de către Israel de palestinieni în apropiere de linia de armistițiu
Aproximativ o treime dintre palestinienii uciși de Israel de la armistițiul din octombrie se aflau în zone apropiate de linia de armistițiu a armatei cu Hamas, ceea ce ridică preocupări că militarii ar putea trage în civili doar pentru că se apropie de zonă, a atenționat Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR)
Zelenski cere Statelor Unite mai multe rachete antiaeriene pentru #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Statelor Unite mai multe rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, informează miercuri AFP și Reuters. Într-o scrisoare adresată marți președintelui Donald Trump și Congresului SUA, liderul de la Kiev arată că rachetele Patriot PAC-3 și lansatoarele sunt 'un instrument
Keir Starmer și Donald Tusk au semnat un tratat de securitate și apărare în contextul 'provocării' reprezentate de Rusia
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a semnat miercuri cu omologul său polonez Donald Tusk un tratat care întărește cooperarea între cele două țări în materie de securitate și apărare, pentru a face față 'provocării' reprezentate de Rusia, relatează AFP. Acest tratat a fost semnat la un an după un tratat de prietenie












