CEDO a condamnat Armenia pentru reprimarea violentă a unei manifestaţii în 2008
Armenia a fost condamnată joi de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pentru dispersarea violentă, în 2008, a unei manifestaţii organizate de fostul şef al statului Levon Ter-Petrosian, care contesta rezultatele unui scrutin prezidenţial, informează AFP.
Faptele datează de la începutul lui 2008, când Ter-Petrosian, preşedinte al Armeniei între 1991 şi 1998 candida pentru un nou mandat, dar care a pierdut în faţa lui Serzh Sargsyan. Contestând rezultatele scrutinului, el a organizat atunci manifestaţii la care au participat mai multe zeci de mii de persoane în centrul Erevanului, capitala armeană.
La 1 martie, în timpul uneia dintre adunări, poliţia i-a încercuit pe manifestanţi, înainte de a-i ataca fără avertisment şi de a-i lovi pe mai mulţi în mod violent. Ter-Petrosian susţinea că a fost dus cu forţa de poliţie la domiciliul său, unde a fost obligat să stea în arest la domiciliu. Ciocnirile dintre forţele de ordine şi manifestanţi au continuat până târziu la miezul nopţii, soldându-se cu zece morţi.
În decizia sa, CEDO conchide că a avut loc o încălcare a articolului 11 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (dreptul la libertatea reuniunilor şi asocierilor), estimând că "dispersarea manifestaţiei nu a fost justificată". Poliţia "a făcut uz nejustificat şi excesiv de forţă" în timpul acestei manifestaţii, notează judecătorii de la Strasbourg.
Estimând că articolul 13 (dreptul la un recurs efectiv), combinat cu articolul 11, a fost încălcat de Erevan, CEDO i-a dat de asemenea dreptate lui Levon Ter-Petrosian, care susţinea că nu a înaintat niciun recurs la jurisdicţiile armene pentru a contesta imposibilitatea de a manifesta la 1 martie.
În schimb, CEDO a respins plângerea fostului şef al statului armean care cerea condamnarea ţării sale pentru arestul său la domiciliu, estimând că această problemă continuă "să fie discutabilă" şi că în cazul de faţă ea "nu era în măsură să ducă la o privare de libertate".AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Armenia: Trump anunță că îl susține pe prim-ministrul Pașinian la alegerile din 7 iunie
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că îl susține pe premierul Nikol Pașinian pentru alegerile legislative din 7 iunie din Armenia, un scrutin cu valoare de test pentru guvernul acestei țări din Caucaz care a efectuat recent o schimbare de direcție spre Occident și s-a distanțat de Rusia, notează AFP. Nikol Pașinian, ca
Austria: Închisoare pe viață pentru autorul unui atac jihadist mortal cu cuțitul
Un sirian de 24 de ani a fost condamnat la închisoare pe viață în Austria, miercuri, după un atac jihadist cu cuțitul care a provocat moartea unui adolescent și a rănit cinci persoane în februarie 2025, notează AFP. 'A spus că este gata să o ia de la capăt în orice moment', a declarat pentru AFP purtătorul de cu
VIDEO Bolivia: Criza 'se apropie de punctul critic', avertizează președintele Paz
Președintele bolivian, Rodrigo Paz, a lansat miercuri un apel la dialog manifestanților care îi cer demisia, avertizând că această criză 'se apropie de punctul critic', la o zi după o decizie a Parlamentului care îi deschide calea către instituirea stării de urgență în fața contestărilor, notează AFP. 'Țara
VIDEO Washingtonul nu va lăsa niciun caz de Ebola să intre în SUA, afirmă Rubio
Statele Unite nu vor lăsa niciun caz de Ebola să intre pe teritoriul lor și vor înființa un centru de carantină în Kenya, a declarat miercuri pentru AFP un oficial american, în contextul în care epidemia de febră hemoragică se răspândește în Republica Democratică Congo (RDC), notează AFP. 'Nu putem și nu
Trump amenință 'să pulverizeze' Omanul într-o aparentă confuzie
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri că va 'pulveriza' Omanul, un aliat al Statelor Unite, confundând, se pare, sultanatul din Peninsula Arabică cu Iranul, notează AFP. Președintele Statelor Unite american a mai confundat Iranul și Venezuela în timpul aceleiași intervenții publice, cu ocazia unei ședințe
Justiția din Germania o condamnă la 13 ani de închisoare pe o militantă a Grupului Baader-Meinhof din Facțiunea Armata Roșie
O instanță din Germania a condamnat-o miercuri pe Daniela Klette, în vârstă de 67 de ani, la 13 ani de închisoare pentru mai multe jafuri armate și o tentativă de răpire, informează Reuters, care menționează apartenența femeii la o cunoscută grupare teroristă de extremă stânga Facțiunea Armata Roșie (RAF, Rote Armee Fraktion).
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară franceză
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franței, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store agenției norvegiene de presă NTB, preluată de Reuters. Store a făcut miercuri după-amiază o vizită la Paris, pentru a discuta direct cu președintele francez Emmanuel Macron și a semna un nou acord bilateral de apărare. Conform prim-ministrului,
ONU trage un semnal de alarmă în ce privește uciderea de către Israel de palestinieni în apropiere de linia de armistițiu
Aproximativ o treime dintre palestinienii uciși de Israel de la armistițiul din octombrie se aflau în zone apropiate de linia de armistițiu a armatei cu Hamas, ceea ce ridică preocupări că militarii ar putea trage în civili doar pentru că se apropie de zonă, a atenționat Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR)
Zelenski cere Statelor Unite mai multe rachete antiaeriene pentru #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Statelor Unite mai multe rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, informează miercuri AFP și Reuters. Într-o scrisoare adresată marți președintelui Donald Trump și Congresului SUA, liderul de la Kiev arată că rachetele Patriot PAC-3 și lansatoarele sunt 'un instrument
Keir Starmer și Donald Tusk au semnat un tratat de securitate și apărare în contextul 'provocării' reprezentate de Rusia
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a semnat miercuri cu omologul său polonez Donald Tusk un tratat care întărește cooperarea între cele două țări în materie de securitate și apărare, pentru a face față 'provocării' reprezentate de Rusia, relatează AFP. Acest tratat a fost semnat la un an după un tratat de prietenie
BTA: De la Paris, premierul bulgar îndeamnă Europa să regândească strategia față de războiul din Ucraina
Prim-ministrul bulgar Rumen Radev consideră că Europa este în întârziere în eforturile sale de a începe negocieri cu Rusia și trebuie să facă o reevaluare foarte rapidă a strategiei sale și a abordării conflictului cu Ucraina. Urmărirea unei strategii de 'pace prin putere' și încercările de a obține
Canada va cumpăra avioane de alertă timpurie de la Suedia, în locul modelului american
Canada, care susține că vrea să-și reducă dependența de firmele americane de apărare, a anunțat miercuri planuri de a achiziționa o flotă de avioane de alertă timpurie de la grupul suedez Saab și nu de la competitorul american Boeing, relatează Reuters. Prim-ministrul Mark Carney a spus că țara sa va opta pentru GlobalEye de la Saab, care este
Lidera opoziției din Taiwan va vizita SUA, pentru a explica abordarea pașnică a partidului său
Lidera opoziției taiwaneze, Cheng Li-wun, care se împotrivește creșterii 'excesive' a cheltuielilor militare ale Taiwanului, a confirmat miercuri o vizită în SUA în perioada 1-16 iunie, la două luni după întâlnirea sa cu președintele chinez Xi Jinping și după vizita efectuată la jumătatea acestei luni în China de președinte
Franța/Apel în dosarul finanțării din Libia a campaniei prezidențiale din 2007:Avocații lui Sarkozy cer achitarea
Avocații fostului președinte francez Nicolas Sarkozy au cerut marți achitarea clientului lor în procesul de apel privind finanțarea libiană a campaniei sale pentru alegerile prezidențiale din 2007, informează AFP și dpa. 'Nicolas Sarkozy trebuie achitat pentru că este nevinovat', a declarat Tristan Gautier la tribunalul din Paris
Finlanda are suspiciuni că un avion militar rus i-a violat spațiul aerian pentru a evita o furtună
Forțele aeriene finlandeze au anunțat miercuri că au suspiciuni că un avion militar rus a violat spațiul aerian finlandez în timp ce încerca să evite o furtună în Golful Finlandei, relatează Reuters. Forțele aeriene au răspuns incidentului cu un zbor operațional, potrivit armatei, care a precizat că incidentul s-a produs &ici












