logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Grecia: Guvernul Tsipras, din nou în faţa unui vot de încredere

Imagine din galeria Agerpres

Premierul elen Alexis Tsipras şi guvernul său se confruntă, miercuri, cu un nou vot de încredere în parlamentul de la Atena, după ce unul dintre partenerii coaliţiei de guvernare a părăsit executivul pe fondul disputelor privind numele provinciei istorice Macedonia, conform euronews.

Ministrul apărării şi principalul aliat al coaliţiei guvernamentale a premierului Alexis Tsipras, Panos Kammenos, şi-a anunţat duminică demisia, înaintea unui vot parlamentar pe tema noului nume al Macedoniei.

"Chestiunea macedoneană nu-mi permite să nu-mi sacrific postul de ministru", a declarat Kammenos, anunţând "retragerea din guvern" a membrilor partidului său, într-o declaraţie în direct în faţa camerelor. "Îi mulţumesc premierului pentru cooperarea noastră şi i-am explicat că din cauza acestei chestiuni naţionale nu mai putem continua", a adăugat el după o întrevedere cu Tsipras.

Kammenos, şeful micului partid suveranist Grecii Independenţi (ANEL), îi aducea în general şapte voturi lui Tsipras în parlament. Fără susţinerea lui Kammenos, Tsipras a rămas fără o majoritate parlamentară clară. Această "dezertare" a destabilizat coaliţia guvernamentală înaintea alegerilor legislative prevăzute pentru octombrie, dar care ar putea fi devansate pentru luna mai, ca să coincidă cu alegerile europene.

Vineri, parlamentul macedonean a ratificat acordul privind redenumirea ţării drept "Republica Macedoniei de Nord" care, pentru a intra în vigoare, trebuie aprobat şi de partea greacă. Votul în parlamentul de la Atena ar urma să aibă loc "în 10 zile", potrivit declaraţiilor lui Tsipras.

Actuala coaliţie de guvernare a condus Grecia în ultimii 4 ani. Tsipras a solicitat duminică organizarea unui vot de încredere în parlament, pentru ca guvernul său să poată să-şi încheie mandatul, chiar dacă nu mai dispune de o majoritate stabilă în legislativ.

Disputa privind numele Macedonia durează de decenii, Atena opunându-se ca acest nume să fie folosit de fosta republică iugoslavă pentru ca autorităţile de la Skopje să nu formuleze pretenţii teritoriale asupra regiunii din nordul Greciei care poartă acelaşi nume. În 2018 Grecia şi fosta republică iugoslavă Macedonia au ajuns la un acord prin care această ţară să preia numele de Republica Macedoniei de Nord.

Acest acord este însă controversat în Grecia, principalul partid de opoziţie, Partidul Noua Democraţie (centru-dreapta) şi ANEL contestând această înţelegere.

De cealaltă parte, autorităţile de la Skopje au nevoie ca parlamentul de la Atena să ratifice noua denumire pentru ca fosta republică iugoslavă să poată adera la NATO şi UE.

Conform Articolului 84 din Constituţia elenă, guvernul îşi păstrează legitimitatea doar dacă primeşte un vot de încredere din partea legislativului. Votul de încredere poate fi solicitat de executiv şi nu de partidele din opoziţie, care au doar dreptul de a înainta moţiuni de cenzură o dată la 6 luni.

Votul de încredere are nevoie de susţinerea majorităţii parlamentarilor prezenţi la şedinţa din plen, cu condiţia ca această majoritate să fie de cel puţin 120 de voturi. În cazul în care votul de încredere trece cu mai puţin decât majoritatea absolută de 151 de parlamentari, rezultatul poartă denumirea de "vot de toleranţă". Partidul lui Tsipras, Syriza (stânga), are 145 de locuri din cele 300 ale Parlamentului de la Atena, având nevoie de încă 6 voturi pentru a atinge majoritatea absolută.

Guvernul lui Alexis Tsipras a supravieţuit deja la trei voturi de încredere şi analiştii politici sunt de părere că acelaşi lucru se va întâmpla şi miercuri. "Tsipras ar putea câştiga atât votul de încredere cât şi votul cu privire la acordul cu Macedonia. Deşi Kammenos, liderul ANEL, şi-a retras sprijinul (pentru Tsipras), mai mult de jumătate dintre parlamentarii săi vor continua să susţină guvernul", a comentat Angelos Chryssogelos, analist politic la Chatham House.

Patru dintre parlamentarii ANEL şi unul independent şi-au exprimat deja sprijinul pentru Tsipras. Dacă va câştiga votul de încredere, Tsipras va înainta parlamentului acordul privind Macedonia şi va încerca să-şi încheie programul de reforme înainte de expirarea mandatului. Dacă va pierde acest vot, Grecia va organiza alegeri parlamentare anticipate.

Votul de încredere din Parlamentul de la Atena are loc miercuri seară.

Atena şi Skopje au semnat la 17 iunie un acord istoric pentru a redenumi fosta republică iugoslavă cu titulatura de "Republica Macedoniei de Nord", punând capăt la aproape 30 de ani de disensiuni pe această temă între cele două ţări. În urma acordului, Grecia s-a angajat să renunţe la vetoul său privind aderarea Macedoniei la NATO şi referitor la negocierile de aderare la UE a acestui mic stat balcanic cu 2,1 milioane de locuitori.

Începând din 1991, când Macedonia a devenit suverană în urma dezmembrării fostei Iugoslavii, Atena a acuzat-o de tentativă de însuşire a moştenirii elene a provinciei greceşti omonime şi chiar de aspiraţii teritoriale faţă de Grecia. AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 52

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 11-11-2026 09:12

Mexicul blochează trecerea unei noi caravane cu migranți spre SUA

Mexicul a blocat marți o caravană de aproximativ 100 de migranți din America Centrală care încercau să ajungă în SUA, la doar câteva zile după ce o altă caravană a reușit să intre în Mexic, transmite AFP. Garda națională, serviciile de imigrare și poliția din statul Chiapas au plasat patrule de-a lungul drumului pentru a-i împiedi

Politic Ex 11-11-2026 09:08

Alegeri prezidențiale în Franța: Acord preliminar al extremei drepte cu două bănci europene pentru a-și finanța campania

Partidul de extremă dreapta Rassemblement national, în căutare de finanțare pentru campania prezidențială a lui Marine Le Pen, a ajuns la un acord preliminar cu două bănci europene pentru un credit de 10,6 milioane de euro, a declarat marți pentru AFP trezorierul său. 'Suntem în discuții foarte avansate cu două bănci non-franceze, dar europene&

Politic Ex 11-11-2026 08:39

Brazilia: Amendă împotriva Meta pentru tratament inegal între Lula și Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale

Justiția braziliană i-a aplicat marți o amendă grupului Meta pentru nerespectarea egalității de tratament pe platformele sale între președintele Luiz Inacio Lula da Silva și contracandidatul său Flavio Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale, relatează miercuri AFP. Actualul președinte a produs o surpriză învingându-l pe Flavio Bol

Politic Ex 11-11-2026 08:03

SUA: Procedura de destituire împotriva lui Hegseth a fost blocată de republicani în Congres

Procedura de destituire împotriva secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, a fost blocată marți de aleșii republicani, care i-au oferit șefului Pentagonului un moment de respiro înainte de instalarea unui Congres cu majoritate democrată în ianuarie, relatează AFP. Aleșii republicani au votat pentru trimiterea rezoluției înapoi &

Politic Ex 11-11-2026 07:44

Rusia: Incendiu la un important port petrolier de la Marea Baltică după un atac cu drone (guvernator)

Un atac cu drone ucrainene a declanșat miercuri un incendiu în portul Ust-Luga de la Marea Baltică, vizat de mai multe ori anterior, a declarat guvernatorul regiunii Leningrad, conform AFP și Reuters. 'Primele informații indică faptul că un atac cu drone a lovit zona portuară Ust-Luga, provocând un incendiu', a transmis Aleksandr Drozdenko

Politic Ex 10-11-2026 21:59

Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat moldovean

Rusia a anunțat marți expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie, în urma prăbușirii unei drone în această țară, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'O notă din partea M

Politic Ex 10-11-2026 21:25

Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)

Un militar cu grad înalt din cadrul Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie sub suspiciunea că a ajutat serviciile de informații ruse, a anunțat poliția britanică marți, transmit Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut marți în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei, și se a

Politic Ex 10-11-2026 19:51

Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern

Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut

Politic Ex 10-11-2026 18:48

Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți

Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic

Politic Ex 10-11-2026 18:46

BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră

Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo

Politic Ex 10-11-2026 17:55

Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța

Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.

Politic Ex 10-11-2026 17:52

Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca

Politic Ex 10-11-2026 17:13

SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î

Politic Ex 10-11-2026 16:51

Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți

Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p

Politic Ex 10-11-2026 16:46

Statele Unite retrag avioane militare de la o bază din Anglia din cauza unei amenințări iraniene

Statele Unite și-au retras luni avioanele militare de la baza aeriană Mildenhall din estul Angliei, în urma unei amenințări din partea Iranului, la numai o lună după o măsură similară la o altă bază a forțelor aeriene britanice (RAF, Royal Air Force), cea de la Fairford, transmite marți AFP citând articole din ziarele Wall Street Journal și Financial Time