Pompeo şi prinţul moştenitor saudit, de acord asupra necesităţii reducerii din intensitate a conflictului din Yemen
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, au convenit luni, la Riad, asupra necesităţii unei reduceri în intensitate în operaţiunile militare din Yemen, în contextul eforturilor ONU de a pune capăt conflictului, transmite Reuters.
'Cu privire la Yemen, s-a convenit necesitatea continuării detensionării şi conformării la acordurile din Suedia, în special în ce priveşte încetarea focului şi redesfăşurarea la Hodeidah', a transmis ambasada americană la Riad pe Twitter, după întâlnirea lui Pompeo cu prinţul moştenitor saudit.
Rebelii houthi, susţinuţi de Iran, şi guvernul yemenit sprijinit de Riad au căzut de acord, în cadrul unor negocieri purtate în decembrie în Suedia, cu privire la o încetare a focului la Hodeidah şi la retragerea trupelor din acest oraş port strategic la Marea Roşie.
La Riad, Mike Pompeo a avut întrevederi separate cu regele Salman, timp de 35 de minute, şi cu fiul acestuia, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, timp de alte 45 de minute, au relatat reporterii care îl însoţesc.

Foto: (c) BANDAR ALGALOUDSAUDI ROYAL COURT HANDOUT
Mike Pompeo a declarat că va aborda şi ancheta referitoare la asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în incinta consulatului saudit de la Istanbul, în octombrie, însă nu există deocamdată detalii despre această discuţie.
O analiză a Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite a concluzionat că prinţul moştenitor a dat ordinul asasinării lui Khashoggi, mult timp un apropiat al familiei regale, devenit însă un critic al lui Mohammed bin Salman. Oficialităţi saudite neagă implicarea prinţului moştenitor în acest asasinat, care a declanşat cea mai gravă criză politică din regat din ultimele decenii, a tensionat relaţiile Arabiei Saudite cu aliaţii occidentali şi a atras atenţia asupra reprimării disidenţei interne de către Mohammed bin Salman, precum şi asupra războiului din Yemen.
Mike Pompeo îşi va scurta turneul din Orientul Mijlociu, urmând ca după etapa Oman să revină în Statele Unite, renunţând la vizita în Kuweit din cauza unui deces în familie, a comunicat luni purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Stat, Robert Palladino. Potrivit unor oficiali americani, decesul s-a produs în familia soţiei sale, care îl însoţeşte în turneu şi împreună cu care va reveni în SUA. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mexicul blochează trecerea unei noi caravane cu migranți spre SUA
Mexicul a blocat marți o caravană de aproximativ 100 de migranți din America Centrală care încercau să ajungă în SUA, la doar câteva zile după ce o altă caravană a reușit să intre în Mexic, transmite AFP. Garda națională, serviciile de imigrare și poliția din statul Chiapas au plasat patrule de-a lungul drumului pentru a-i împiedi
Cehia: Sute de studenți și cadre didactice au manifestat în apărarea mass-media publice
Studenți și cadre didactice de la mai multe universități au ieșit marți pe străzile din Praga pentru a protesta față de modificările planificate privind finanțarea instituțiilor publice de radio și televiziune, relatează dpa. Sute de persoane s-au reunit, în cursul serii, în Piața Republicii, din centrul capitalei cehe. Manifestanții
Alegeri prezidențiale în Franța: Acord preliminar al extremei drepte cu două bănci europene pentru a-și finanța campania
Partidul de extremă dreapta Rassemblement national, în căutare de finanțare pentru campania prezidențială a lui Marine Le Pen, a ajuns la un acord preliminar cu două bănci europene pentru un credit de 10,6 milioane de euro, a declarat marți pentru AFP trezorierul său. 'Suntem în discuții foarte avansate cu două bănci non-franceze, dar europene&
Brazilia: Amendă împotriva Meta pentru tratament inegal între Lula și Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale
Justiția braziliană i-a aplicat marți o amendă grupului Meta pentru nerespectarea egalității de tratament pe platformele sale între președintele Luiz Inacio Lula da Silva și contracandidatul său Flavio Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale, relatează miercuri AFP. Actualul președinte a produs o surpriză învingându-l pe Flavio Bol
SUA: Procedura de destituire împotriva lui Hegseth a fost blocată de republicani în Congres
Procedura de destituire împotriva secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, a fost blocată marți de aleșii republicani, care i-au oferit șefului Pentagonului un moment de respiro înainte de instalarea unui Congres cu majoritate democrată în ianuarie, relatează AFP. Aleșii republicani au votat pentru trimiterea rezoluției înapoi &
Rusia: Incendiu la un important port petrolier de la Marea Baltică după un atac cu drone (guvernator)
Un atac cu drone ucrainene a declanșat miercuri un incendiu în portul Ust-Luga de la Marea Baltică, vizat de mai multe ori anterior, a declarat guvernatorul regiunii Leningrad, conform AFP și Reuters. 'Primele informații indică faptul că un atac cu drone a lovit zona portuară Ust-Luga, provocând un incendiu', a transmis Aleksandr Drozdenko
Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat moldovean
Rusia a anunțat marți expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie, în urma prăbușirii unei drone în această țară, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'O notă din partea M
Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)
Un militar cu grad înalt din cadrul Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie sub suspiciunea că a ajutat serviciile de informații ruse, a anunțat poliția britanică marți, transmit Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut marți în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei, și se a
Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern
Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut
Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți
Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic
BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră
Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo
Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța
Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.
Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca
SUA: Hegseth califică drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a calificat marți drept o farsă sortită eșecului demersurile de destituire lansate împotriva sa (procedura de 'impeachment') pentru abuz de putere în timpul războiului cu Iranul, au consemnat AFP și Reuters. În prima sa conferință de presă la Pentagon din luna mai î
Negocieri ruso-ucrainene/ Discuțiile mediate de SUA continuă miercuri după 4,5 ore de consultări marți
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care au avut loc marți în Abu Dhabi, vor continua miercuri, potrivit relatărilor mass-media ruse care citează surse oficiale, informează EFE. Delegațiile, care s-au văzut față în față pentru prima dată după aproape nouă luni, au avut patru ore și jumătate de consultări în p











