SUA: Un parlamentar republican, surprins că termenul ''suprematist alb'' este perceput drept jignitor
Un parlamentar republican din Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA, cunoscut pentru poziţiile sale anti-imigraţie foarte dure, şi-a exprimat uimirea în legătură cu faptul că termenul ''suprematist alb'' este perceput drept jignitor, înainte de a reveni asupra declaraţiilor sale, care au suscitat critici, informează vineri AFP.
"Naţionalist alb, suprematist alb, civilizaţie occidentală. De când acestea au devenit jignitoare?", a întrebat Steve King, ales de nouă ori la rând în Congresul american, ultima dată în noiembrie 2018. "De ce am stat în bancă la şcoală unde am fost învăţat valoarea istoriei şi a civilizaţiei noastre?", a continuat congresmanul de Iowa într-un interviu pentru New York Times.
Adept al unei retorici încă şi mai lipsite de complexe decât a lui Donald Trump asupra oricărui subiect ce priveşte imigraţia şi minorităţile, susţinător înfocat al construirii unui zid la frontiera între SUA şi Mexic, Steve King este cunoscut pentru declaraţiile sale polemice. El a afirmat între altele că aproape toţi copiii de migranţi sunt traficanţi de droguri şi a propus, de asemenea, ca migranţii să fie selecţionaţi ca nişte câini de curse.
La câteva ore după publicarea articolului şi după un nou val de critici, King a ţinut să-şi precizeze poziţia într-o declaraţie postată pe contul său de Twitter. "Vreau să fiu clar asupra unui punct: resping aceste etichete şi ideologia malefică ce le defineşte", a notat el cu privire la "naţionaliştii albi" şi "suprematiştii albi". "De asemenea, eu condamn orice persoană care susţine această ideologie malefică şi fanatică, ce s-a tradus, în versiunea sa cea mai extremă, prin uciderea sistematică a şase milioane de evrei nevinovaţi".
Cu toate acestea, el s-a definit drept "naţionalist", precizând că "problema nu o constituie originea etnică". AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA250/ Vizita regelui Charles al III-lea în SUA, un risc transformat în oportunitate (colaborator al Palatului Buckingham)
Vizita de stat a regelui Charles al III-lea în Statele Unite, efectuată săptămâna aceasta, a fost un 'risc și o provocare', dar și o 'oportunitate' pe care suveranul britanic 'și-a asumat-o cu entuziasm', a declarat duminică un colaborator al Palatului Buckingham, la întoarcerea monarhului britanic din această călătorie, informează A
Donald Tusk: Nu există semnale că trupele americane din Germania ar putea fi relocate
Polonia nu a primit niciun semnal că trupele retrase de SUA din Germania ar putea fi relocate în loc să fie trimise înapoi în America, a declarat duminică premierul polonez Donald Tusk, informează Reuters. 'Nu avem astfel de semnale în acest moment', a răspuns Tusk, atunci când a fost întrebat dacă Washingtonul a ind
Iranul îl critică pe Trump, care s-a lăudat că Marina SUA acționează 'precum pirații' împotriva navelor Teheranului
Iranul a condamnat declarațiile președintelui american Donald Trump, care a declarat vineri că Marina SUA acționează 'precum pirații' în ceea ce privește punerea în aplicare a blocadei navale a porturilor iraniene impuse de Washington în timpul războiului SUA și Israelului împotriva Iranului, relatează duminică EFE. 'Președi
Israelul aprobă un plan de achiziție a unor avioane de vânătoare F-35 și F-15IA de la Lockheed și Boeing
Israelul a dat aprobarea finală pentru un plan de achiziționare a două noi escadrile de luptă de avioane de vânătoare avansate F-35 și F-15IA de la Lockheed Martin și Boeing, într-o tranzacție în valoare de zeci de miliarde de dolari, a anunțat duminică Ministerul Apărării israelian, transmite Reuters. Acordul, aprobat de Comitetul Ministeria
Retragerea trupelor americane din Germania, o nouă lovitură dată aliaților și disuasiunii (analiză)
Guvernul german a încercat sâmbătă să minimalizeze impactul anunțului Pentagonului privind retragerea a aproximativ 5.000 de soldați americani din țară, o mișcare considerată simbolică, dacă nu ar r
Marco Rubio va călători săptămâna viitoare la Vatican și în Italia (presă)
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, va călători la Vatican și în Italia pentru întâlniri săptămâna viitoare, au relatat duminică două ziare italiene, în contextul în care președintele american Donald Trump i-a atacat pe papa Leon al XIV-lea și pe premierul italian Giorgia Meloni, informează duminică Reuters. Cotidianele
Rusia atacă din nou infrastructura civilă și portuară din orașul ucrainean Odesa
Rusia a atacat din nou infrastructura civilă și portuară din regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, duminică dimineață devreme, bombardament soldat cu doi morți și cinci răniți, informează EFE. Conform unui mesaj de pe contul de Telegram al șefului Administrației Militare Regionale Odesa, Oleg Kiper, dronele inamice au lovit trei clădiri rezidențiale din Odesa și
Marine Le Pen nu plănuiește un 'Frexit', dar avertizează UE că vor fi schimbări dacă va câștiga în 2027
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a cărei candidatură la alegerile prezidențiale din 2027 depinde de o decizie a instanței din iulie, a declarat sâmbătă că nu intenționează să scoată Franța din Uniunea Europeană (așa-numitul Frexit), dar a avertizat că vor exista schimbări dacă va câștiga scrutinul de anul viitor, informează EFE.
China îl numește 'șobolan' pe președintele Taiwanului, care și-a început vizita în Eswatini
Taiwanul are dreptul să interacționeze cu lumea și nicio țară nu poate opri acest lucru, i-a transmis președintele taiwanez Lai Ching-te regelui Eswatini la sosirea sa pentru o vizită surpriză despre care Taipeiul afirmă că Beijingul a încercat să o oprească, în contextul în care China a calificat vizita drept 'farsă', l-a condamnat pe Lai și l-a nu
Trump analizează noua propunere a Teheranului, dar avertizează că SUA ar putea relua atacurile asupra Iranului
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că a fost informat despre conceptul unui acord cu Iranul, dar așteaptă formularea exactă, avertizând în același timp că există încă posibilitatea reluării atacurilor asupra acestei țări dacă Teheranul 'nu se poartă frumos', relatează duminică Reuters. Un oficial iranian de ra
SUA vor reduce 'mult mai mult' numărul trupelor din Germania, avertizează Trump
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că intenționează să retragă mai multe trupe americane din Germania decât a fost anunțat deja, informează dpa. Secretarul apărării american, Pete Hegseth,
BTA: Partidele au cheltuit peste 913.000 de euro pe reclame în campania electorală din Bulgaria (analiză)
O analiză asupra promovării partidelor în timpul campaniei pentru alegerile de la 19 aprilie arată că formaţiunile care au candidat pentru Parlament au cheltuit peste 913.000 de euro (excluzând TVA-ul) pe reclame, cele mai multe dintre aceste resurse (42,52%) mergând în reclame în media online. Cheltuielile cu reclamele ale part
'Mingea e în terenul SUA', susține Iranul, care pretinde că e gata de război sau de diplomație
Teheranul s-a declarat 'gata' sâmbătă de reluarea războiului sau să privilegieze diplomația pentru a pune capăt conflictului cu Washingtonul, estimând că 'mingea e acum în terenul SUA', relatează AFP. 'Iranul și-a prezentat planul său mediatorului pakistanez, în scopul de a pune capăt permanent războ
Președintele Cubei denunță 'nivelul periculos' al amenințărilor lui Trump
Amenințările de agresiune militară ale lui Donald Trump împotriva Cubei au atins 'un nivel periculos și fără precedent', a denunțat sâmbătă președintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, care a făcut apel la comunitatea internațională să reacționeze, relatează AFP. Președintele american a reiterat vineri, în cadrul unei alo
Donald Tusk: Principalul pericol pentru comunitatea transatlantică vine nu de la dușmanii externi, ci din dezintegrarea Alianței
Prim-ministrul polonez Donald Tusk, a declarat sâmbătă, după anunțul Pentagonului privind retragerea a circa 5.000 de militari americani din Germania, că principalul pericol pentru comunitatea transatlantică vine nu de la dușmani externi, ci din dezintegrarea Alianței, relatează Reuters. 'Cea mai mare amenințare pentru comunitatea tr













