logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Votul deputaţilor britanici asupra acordului de Brexit va avea loc pe 15 ianuarie (Downing Street)

Imagine din galeria Agerpres

Deputaţii britanici se vor pronunţa pe 15 ianuarie asupra acordului de Brexit negociat între Londra şi Uniunea Europeană, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Downing Street, relatează AFP şi Reuters.

Dezbaterile privind acest text vor fi reluate miercuri şi joi în Camera Comunelor şi ar putea să se prelungească până vineri. Adoptarea acordului este însă sub semnul întrebării, atâta timp cât conţinutul acestuia îi nemulţumeşte atât pe susţinătorii Brexitului, cât şi pe eurofili.

Prim-ministrul Theresa May a declarat că va continua să coopereze cu Bruxellesul pentru a obţine asigurări susceptibile să-i convingă pe deputaţi, după ce a avut discuţii cu liderii europeni şi în perioada Crăciunului.

Confruntată cu un risc de impas şi de ieşire fără acord, sinonimă cu ruperea brutală a legăturilor ţesute timp de peste patru decenii, Londra ia în calcul întârzierea datei ieşirii sale din UE, relatează marţi The Telegraph.

Mai multe surse europene au declarat pentru cotidianul britanic că autorităţile britanice "încearcă terenul" pentru solicitarea unei eventuale extinderi a articolului 50 al Tratatului UE, care reglementează părăsirea blocului comunitar de către un stat membru.

Informaţiile au fost totuşi dezminţite de guvern. "Suntem foarte clari: politica guvernului este că aplicarea articolului 50 nu poate fi prelungită", a comentat secretarul de stat britanic pentru Brexit, Martin Callanan, marţi, la sosirea la o reuniune a miniştrilor afacerilor europene de la Bruxelles.

"Vom părăsi UE pe 29 martie acest an pentru că asta prevede articolul 50, pentru asta a votat Parlamentul, iar acum acest lucru este prevăzut de legislaţia naţională britanică", a adăugat Callanan.

Ministrul britanic pentru Brexit Steve Barclay a dezminţit şi el că guvernul britanic intenţionează să ceară o prelungire.

În ajun, secretarul de stat pentru sectorul digital, Margot James, a sugerat că Brexitul ar putea fi întârziat pentru a evita o ieşire fără acord între cele două părţi.

O cerere de prelungire a aplicării articolului 50 trebuie aprobată în unanimitate de statele membre UE, notează AFP.

"Dacă s-ar face o astfel de solicitare, nu ne-am opune", a reacţionat marţi ministrul irlandez de externe, Simon Coveney.

Potrivit unor surse europene contactate de AFP, Marea Britanie discută de mai multe săptămâni cu responsabili europeni despre eventualitatea de a amâna data Brexitului.

"Este clar că toată lumea ştie că această posibilitate există", a declarat pentru AFP o sursă diplomatică europeană, avertizând totuşi că "este o opţiune foarte ipotetică şi nu scenariul privilegiat de cineva".

Potrivit aceleiaşi surse, o prelungire ar fi "strict limitată la câteva săptămâni sau câteva luni", poate numai până la sfârşitul lui iunie sau începutul lui iulie.

"Acest lucru nu a fost solicitat de autorităţile britanice", a precizat la rândul său ministrul francez al afacerilor europene, Nathalie Loiseau, întrebată despre ipoteza unei amânări a datei de ieşire a Marii Britanii.

"Eu nu lucrez cu ipoteze. Situaţia este în prezent deja destul de complexă", a declarat ea la Bruxelles AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan; editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 76

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 11-11-2026 09:34

Coreea de Sud condiționează legăturile cu #Ucraina de respectarea înțelegerilor, după ce Zelenski a încălcat un acord de confidențialitate

Coreea de Sud a transmis Ucrainei că respectarea acordurilor este o condiție fundamentală pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, o referire la disputa declanșată între cele două țări după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a încălcat în septembrie un acord de confidențialitate prin dezvăluirea transferului către Seul a doi prizonieri de război

Politic Ex 11-11-2026 09:12

Mexicul blochează trecerea unei noi caravane cu migranți spre SUA

Mexicul a blocat marți o caravană de aproximativ 100 de migranți din America Centrală care încercau să ajungă în SUA, la doar câteva zile după ce o altă caravană a reușit să intre în Mexic, transmite AFP. Garda națională, serviciile de imigrare și poliția din statul Chiapas au plasat patrule de-a lungul drumului pentru a-i împiedi

Politic Ex 11-11-2026 09:09

Cehia: Sute de studenți și cadre didactice au manifestat în apărarea mass-media publice

Studenți și cadre didactice de la mai multe universități au ieșit marți pe străzile din Praga pentru a protesta față de modificările planificate privind finanțarea instituțiilor publice de radio și televiziune, relatează dpa. Sute de persoane s-au reunit, în cursul serii, în Piața Republicii, din centrul capitalei cehe. Manifestanții

Politic Ex 11-11-2026 09:08

Alegeri prezidențiale în Franța: Acord preliminar al extremei drepte cu două bănci europene pentru a-și finanța campania

Partidul de extremă dreapta Rassemblement national, în căutare de finanțare pentru campania prezidențială a lui Marine Le Pen, a ajuns la un acord preliminar cu două bănci europene pentru un credit de 10,6 milioane de euro, a declarat marți pentru AFP trezorierul său. 'Suntem în discuții foarte avansate cu două bănci non-franceze, dar europene&

Politic Ex 11-11-2026 09:05

Iranul desemnează forțele navale și aeriene ale Argentinei drept 'organizații teroriste', ca măsură 'de reciprocitate'

Iranul a desemnat forțele navale și aeriene ale Argentinei drept 'organizații teroriste', a anunțat miercuri Ministerul de Externe de la Teheran, ca măsură de reciprocitate în urma desemnării Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) drept entitate teroristă de către autoritățile de la Buenos Aires, informează Reuters. Teheranul cons

Politic Ex 11-11-2026 08:39

Brazilia: Amendă împotriva Meta pentru tratament inegal între Lula și Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale

Justiția braziliană i-a aplicat marți o amendă grupului Meta pentru nerespectarea egalității de tratament pe platformele sale între președintele Luiz Inacio Lula da Silva și contracandidatul său Flavio Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale, relatează miercuri AFP. Actualul președinte a produs o surpriză învingându-l pe Flavio Bol

Politic Ex 11-11-2026 08:03

SUA: Procedura de destituire împotriva lui Hegseth a fost blocată de republicani în Congres

Procedura de destituire împotriva secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, a fost blocată marți de aleșii republicani, care i-au oferit șefului Pentagonului un moment de respiro înainte de instalarea unui Congres cu majoritate democrată în ianuarie, relatează AFP. Aleșii republicani au votat pentru trimiterea rezoluției înapoi &

Politic Ex 11-11-2026 07:44

Rusia: Incendiu la un important port petrolier de la Marea Baltică după un atac cu drone (guvernator)

Un atac cu drone ucrainene a declanșat miercuri un incendiu în portul Ust-Luga de la Marea Baltică, vizat de mai multe ori anterior, a declarat guvernatorul regiunii Leningrad, conform AFP și Reuters. 'Primele informații indică faptul că un atac cu drone a lovit zona portuară Ust-Luga, provocând un incendiu', a transmis Aleksandr Drozdenko

Politic Ex 10-11-2026 21:59

Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat moldovean

Rusia a anunțat marți expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie, în urma prăbușirii unei drone în această țară, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'O notă din partea M

Politic Ex 10-11-2026 21:25

Militar american, arestat în Regatul Unit sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei (poliția britanică)

Un militar cu grad înalt din cadrul Armatei SUA a fost arestat în Marea Britanie sub suspiciunea că a ajutat serviciile de informații ruse, a anunțat poliția britanică marți, transmit Reuters și AFP. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost reținut marți în apropierea orașului Gloucester, din vestul Angliei, și se a

Politic Ex 10-11-2026 19:51

Noul parlament israelian și-a început mandatul, Eisenkot încearcă să formeze un guvern

Parlamentarii israelieni au depus marți jurământul, dar noul legislativ și-a început mandatul fără ca Israelul să aibă și un nou guvern, consemnează Reuters. Ca urmare a rezultatului alegerilor din 27 octombrie, premierul Benjamin Netanyahu nu mai dispune de o majoritate parlamentară, dar rămâne interimar la conducerea execut

Politic Ex 10-11-2026 18:48

Bulgaria: Zi de doliu național, miercuri, după accidentul rutier soldat cu 12 morți

Doisprezece oameni și-au pierdut viața în urma unei coliziuni în lanț în care au fost implicate marți 86 de vehicule, pe fondul unei ceți dense, pe autostrada care leagă capitala Bulgariei, Sofia, de orașul Burgas, situat la Marea Neagră, au anunțat oficiali și presa locală, transmit dpa și Reuters. Miercuri a fost declarată zi de doliu național &ic

Politic Ex 10-11-2026 18:46

BTA/Radev: Liderii europeni susțin propunerea de moratoriu asupra atacurilor împotriva navelor civile din Marea Neagră

Premierul Rumen Radev a declarat marți că propunerea Bulgariei și a României pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră a primit sprijin din partea conducerii Comisiei Europene (CE) și a liderilor europeni, informează BTA. Radev a vorbit la Varna, unde s-a întâlnit cu președinta CE, Ursula vo

Politic Ex 10-11-2026 17:55

Amnesty International declară 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța

Organizația neguvernamentală internațională pentru drepturile omului Amnesty International a declarat marți 'starea de alertă privind statul de drept' în Franța, din cauza 'practicilor autoritare' în contextul mobilizării sociale marcate de violențe și acuzații privind intervenția brutală a poliției, transmite AFP.

Politic Ex 10-11-2026 17:52

Cancelarul Friedrich Merz insistă pe reducerea bugetului european în care cere includerea sprijinului pentru Ucraina

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE. 'Ca