Moscova doreşte un dialog concret cu Washingtonul pe tema Tratatului INF
Rusia a anunţat sâmbătă că este gata să aibă ''un dialog deschis şi concret'' cu SUA pe tema Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), datând din timpul Războiului Rece şi din care SUA doresc să se retragă, informează AFP.
Potrivit Moscovei, o notă a fost trimisă miercuri de către ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, omologului său american Jim Mattis, în care făcea apel la un astfel de dialog, dar până acum autorităţile ruse nu au primit încă un răspuns oficial.
''Totul demonstrează reticenţa SUA faţă de un dialog raţional şi profesionist cu Rusia în interesul soluţionării problemelor presante de securitate regionale şi internaţionale'', a menţionat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.
La începutul lui decembrie, SUA au dat Rusiei un ultimatum, anunţând că autorităţile de la Moscova au la dispoziţie 60 de zile pentru a se conforma Tratatului INF, încheiat în 1987, în caz contrar atenţionând că se vor retrage din acest tratat.
NATO şi SUA acuză Moscova că încalcă Tratatul INF prin dezvoltarea unui nou sistem de rachetă, acuzaţii respinse de Moscova drept nefondate.
Vineri, Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse anunţase că Rusia este gata să discute despre inspecţii reciproce cu SUA pentru a salva Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).
"Dacă SUA doresc cu adevărat să ajungă la un fel de acord cu noi, atunci trebuie să luăm loc la masa de negocieri într-un format inter-agenţii şi să convenim asupra tuturor lucrurilor în detaliu. Suntem deschişi pentru aceasta", declara Vladimir Iermakov, directorul Departamentului pentru neproliferare şi controlul armelor din cadrul Ministerului rus de Externe.
Potrivit lui Iermakov, Rusia respinge categoric inspecţiile întreprinse fără participarea Federaţiei Ruse, pe bază unilaterală, şi subliniază că orice acţiune serioasă asupra controlului armelor "este posibilă doar pe baza unor acorduri interguvernamentale cu caracter obligatoriu pentru ambele părţi". AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: mil.today
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2027, ultimul din cadrul financiar 2021-2027
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns marți seara la un acord asupra bugetului anual al UE pentru 2027, ultimul din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, iar Comisia Europeană salută un acord care pune capăt unei perioade de programare marcată de crize fără precedent, între care o pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina și conflictul din Orient
Rusia anunță arestarea a doi spioni polonezi în exclava Kaliningrad
Autoritățile ruse au identificat și destructurat o rețea de spionaj a Poloniei în exclava Kaliningrad, rețea în care erau implicați cel puțin 12 cetățeni polonezi și ruși, a anunțat miercuri biroul de presă al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează agențiile Reuters și EFE. 'Ca rezultat al măsurilor operative de investigaț
Zeci de decese ale unor străini rămân neînregistrate în Grecia, potrivit unui studiu al unor cercetători de la Oxford
Peste 100 de cetățeni străini au murit din 2000 în secții de poliție din Grecia sau în centre pentru migranți cu facilități medicale inadecvate, existând inclusiv 34 de decese care nu au fost înregistrate oficial, potrivit unui studiu publicat marți de cercetătorii Universității Oxford, relatează Reuters. În total, studiul a desco
SUA: Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, se mută într-o bază militară în urma amenințărilor iraniene (presă)
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a mutat de la locuința sa într-o bază militară, pe fondul unor presupuse amenințări din partea Iranului, au relatat marți instituții de presă americane, citate de dpa. Bessent a fost dus la o bază militară după ce serviciile de informații au stabilit că amenințările ajunseseră într-un stadiu avansat, a t
SUA: Familia Kennedy încearcă să blocheze construcția giganticului arc de triumf al lui Trump
Membri ai familiei fostului președinte american John F. Kennedy au inițiat o acțiune în justiție în încercarea de a bloca planul președintelui Donald Trump de a construi un arc de triumf masiv la Washington, relatează miercuri agenția dpa. Arcul de triumf dorit de președintele republican ar urma să aibă o înălțime de 76 de metri, mai mu
SUA: Jim Jordan, un aliat combativ al lui Trump, ales lider al viitoarei minorități republicane în Camera Reprezentanților
Republicanii din Camera Reprezentanților a Congresului american l-au ales marți pe Jim Jordan, un aliat combativ al președintelui Donald Trump, ca lider al viitoarei minorități, în urma înfrângerii zdrobitoare suferite de partidul lor în alegerile de săptămâna trecută, transmite miercuri dpa. Reprezentantul Mike Johnson, actualul
Coreea de Sud condiționează legăturile cu #Ucraina de respectarea înțelegerilor, după ce Zelenski a încălcat un acord de confidențialitate
Coreea de Sud a transmis Ucrainei că respectarea acordurilor este o condiție fundamentală pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, o referire la disputa declanșată între cele două țări după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a încălcat în septembrie un acord de confidențialitate prin dezvăluirea transferului către Seul a doi prizonieri de război
Mexicul blochează trecerea unei noi caravane cu migranți spre SUA
Mexicul a blocat marți o caravană de aproximativ 100 de migranți din America Centrală care încercau să ajungă în SUA, la doar câteva zile după ce o altă caravană a reușit să intre în Mexic, transmite AFP. Garda națională, serviciile de imigrare și poliția din statul Chiapas au plasat patrule de-a lungul drumului pentru a-i împiedi
Cehia: Sute de studenți și cadre didactice au manifestat în apărarea mass-media publice
Studenți și cadre didactice de la mai multe universități au ieșit marți pe străzile din Praga pentru a protesta față de modificările planificate privind finanțarea instituțiilor publice de radio și televiziune, relatează dpa. Sute de persoane s-au reunit, în cursul serii, în Piața Republicii, din centrul capitalei cehe. Manifestanții
Alegeri prezidențiale în Franța: Acord preliminar al extremei drepte cu două bănci europene pentru a-și finanța campania
Partidul de extremă dreapta Rassemblement national, în căutare de finanțare pentru campania prezidențială a lui Marine Le Pen, a ajuns la un acord preliminar cu două bănci europene pentru un credit de 10,6 milioane de euro, a declarat marți pentru AFP trezorierul său. 'Suntem în discuții foarte avansate cu două bănci non-franceze, dar europene&
Iranul desemnează forțele navale și aeriene ale Argentinei drept 'organizații teroriste', ca măsură 'de reciprocitate'
Iranul a desemnat forțele navale și aeriene ale Argentinei drept 'organizații teroriste', a anunțat miercuri Ministerul de Externe de la Teheran, ca măsură de reciprocitate în urma desemnării Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) drept entitate teroristă de către autoritățile de la Buenos Aires, informează Reuters. Teheranul cons
Brazilia: Amendă împotriva Meta pentru tratament inegal între Lula și Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale
Justiția braziliană i-a aplicat marți o amendă grupului Meta pentru nerespectarea egalității de tratament pe platformele sale între președintele Luiz Inacio Lula da Silva și contracandidatul său Flavio Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale, relatează miercuri AFP. Actualul președinte a produs o surpriză învingându-l pe Flavio Bol
SUA: Procedura de destituire împotriva lui Hegseth a fost blocată de republicani în Congres
Procedura de destituire împotriva secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, a fost blocată marți de aleșii republicani, care i-au oferit șefului Pentagonului un moment de respiro înainte de instalarea unui Congres cu majoritate democrată în ianuarie, relatează AFP. Aleșii republicani au votat pentru trimiterea rezoluției înapoi &
Rusia: Incendiu la un important port petrolier de la Marea Baltică după un atac cu drone (guvernator)
Un atac cu drone ucrainene a declanșat miercuri un incendiu în portul Ust-Luga de la Marea Baltică, vizat de mai multe ori anterior, a declarat guvernatorul regiunii Leningrad, conform AFP și Reuters. 'Primele informații indică faptul că un atac cu drone a lovit zona portuară Ust-Luga, provocând un incendiu', a transmis Aleksandr Drozdenko
Rusia a anunțat expulzarea unui diplomat moldovean
Rusia a anunțat marți expulzarea unui diplomat moldovean, ca răspuns la o măsură similară luată împotriva unui angajat al ambasadei Rusiei în Republica Moldova la sfârșitul lunii octombrie, în urma prăbușirii unei drone în această țară, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP. 'O notă din partea M








