În urma protestelor ''vestelor galbene'' Emmanuel Macron propune cinci teme de dezbatere, inclusiv imigraţia
Guvernul francez a ales cinci teme, printre care tranziţia ecologică, fiscalitatea, dar şi imigraţia pentru viitoarea dezbatere locală anunţată de preşedintele Emmanuel Macron menită să răspundă crizei create de protestele ''vestelor galbene'', transmite joi AFP.
Guvernul ''iniţiază pe întreg teritoriul Franţei o mare dezbatere naţională asupra tranziţiei ecologice, fiscalităţii şi serviciilor publice, evoluţiei dezbaterii democratice şi imigraţiei, permiţând fiecărui francez să-şi exprime opinia, aşteptările şi să propună soluţii'', se arată într-un comunicat emis de executivul francez. Dezbaterile vor fi deschise publicului şi vor fi organizate în special de primării, detaliile urmând să fie comunicate în zilele următoare.
În discursul său de luni seară, preşedintele Emmanuel Macron şi-a anunţat în mod surprinzător intenţia de a extinde această dezbatere ''la chestiunea imigraţiei''. ''Vreau de asemenea ca naţiunea să fie împăcată cu ea însăşi cu privire la ceea ce este identitatea sa profundă'', a spus liderul de la Elysee.
Totuşi, conform unei surse guvernamentale, tema imigraţiei ar putea în final să fie integrată într-o altă temă, cum ar fi de exemplu ''dezbaterea democratică''. Într-un discurs susţinut miercuri seara la asociaţia ''Oraşele Franţei'', premierul Edouard Philippe a evocat numai ''patru axe'', fără să facă referire la chestiunea imigraţiei, deşi aceasta este menţionată în comunicatul guvernului. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Atac antisemit la Londra: Regatul Unit ridică din nou nivelul amenințării teroriste la 'grav'
Guvernul britanic a anunțat joi ridicarea nivelului de amenințare teroristă până la ''grav'', al patrulea pe o scară până la cinci, după atacul antisemit comis în ajun la Londra și soldat cu doi răniți, transmit Reuters și AFP. ''Astăzi, nivelul național al amenințării a fost ridicat din nou la 'gr
Militanții din flotila pentru Gaza arestați vor fi conduși în Grecia, anunță Israelul
Militanții pro-palestinieni din flotila pentru Gaza arestați în largul coastelor insulei Creta de armata israeliană vor fi în final conduși în Grecia, a anunțat joi ministrul de externe israelian Gideon Saar, transmite France Presse. Autoritățile au afirmat că cei 175 de militanți arestați (211 potrivit organizatorilor flotil
Blocada navală americană obligă Iranul să stocheze petrolul pe mare
Blocada navală americană a redus exporturile de petrol ale Iranului, iar în condițiile umplerii depozitelor de pe uscat, singura soluție rămâne stocarea pe petroliere, arată date de navigație și analiști consultați de Reuters. Unele nave iraniene își opresc sistemele de urmărire, iar forțele SUA întorc din drum petrolie
ONU avertizează asupra progreselor programului nuclear nord-coreean și noilor teste cu rachete
Înalta reprezentantă a ONU pentru afaceri politice, Rosemary DiCarlo, a avertizat joi în fața Consiliului de Securitate asupra unei 'creșteri foarte serioase' a capacităților nucleare ale Coreei de Nord, mesaj transmis în timpul unei sesiuni dedicate neproliferării și situației programului nuclear nord-coreean, relatează agenția EFE.
Președintele Poloniei respinge prin veto divorțul rapid, pentru a proteja stabilitatea familiilor
Președintele conservator polonez Karol Nawrocki și-a folosit joi dreptul de veto prezidențial pentru a respinge o reformă legislativă deja aprobată de parlament și care urmărea simplificarea divorțului în cazul cuplurilor fără copii minori doar prin efectuarea unei proceduri la Oficiul de Stare Civilă, argumentul inițiatorilor actului normativ fiind acela de ev
#Ucraina va cere Statelor Unite clarificări privind propunerea rusească de armistițiu
Ucraina va solicita Statelor Unite să clarifice propunerea Rusiei de încetare a focului săptămâna viitoare, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Trump a discutat miercuri cu omologul său rus Vladimir Putin și a declarat ulterior presei că a fost vehiculată ideea unei 'scurte încetări
Kosovo: Data alegerilor parlamentare anticipate, stabilită pentru 7 iunie
Președinta interimară a Kosovo, Albulena Haxhiu, a anunțat joi că alegerile parlamentare anticipate se vor desfășura pe 7 iunie, după ce forul legislativ nu a reușit să aleagă un nou președinte al țării, transmit Reuters și AFP. ''După examinarea termenelor prevăzute de Constituție, nevoilor organizaționale ale Comisiei electorale cent
Parlamentul European cere justiție pentru victimele civile din #Ucraina și tragerea la răspundere a vinovaților
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European a condamnat în termeni puternici, într-o rezoluție adoptată joi, loviturile repetate brutale și deliberate asupra unor ținte civile din Ucraina. Textul, adoptat cu 446 de voturi pentru, 63 împotrivă și 52 de abțineri, acuză în
Liban: Nouă morți, inclusiv doi copii, în atacuri israeliene (Ministerul Sănătății)
Noi atacuri aeriene israeliene asupra sudului Libanului au ucis nouă persoane joi, a anunțat Ministerul libanez al Sănătății, în ciuda armistițiului în vigoare din 17 aprilie, transmite AFP. 'Încălcările israeliene persistă în sud în ciuda armistițiului, inclusiv demolarea și distrugerea de case și lăcașuri de
Regatul Unit: Premierul Starmer, huiduit în cartierul londonez unde a avut loc un nou atac antisemit
Premierul britanic Keir Starmer a fost huiduit joi în timpul vizitei făcute în cartierul londonez Golders Green, unde miercuri a avut loc un nou atac antisemit, soldat cu doi răniți, transmit AFP și EFE. Câteva zeci de persoane s-au strâns în fața birourilor serviciului de ambulanță al comunității evreiești locale
Germania este pregătită pentru o eventuală reducere a prezenței militare americane, potrivit ministrului german de externe
Germania s-a 'pregătit' pentru o eventuală reducere a prezenței militare americane pe teritoriul său și așteaptă deciziile Washingtonului 'cu seninătate', a declarat joi ministrul de externe german Johann Wadephul, în timpul unei vizite în Maroc, transmite AFP. El a răspuns astfel unei afirmații de miercuri a președ
Președintele parlamentului iranian promite o strâmtoare Ormuz 'fără nicio prezență americană'
Președintele parlamentului iranian a afirmat joi că un control asupra strâmtorii Ormuz garantat de Teheran ar asigura un viitor fără prezență americană în regiune, transmite France Presse. ''Astăzi, controlând strâmtoarea Ormuz, Iranul va oferi lui însuși și vecinilor săi un viitor liber de prezența și ing
Spania: Soția premierului Sanchez a depus plângere împotriva unui influencer de extremă dreapta
Soția premierului spaniol Pedro Sanchez a depus plângere împotriva unui activist politic de extremă dreapta și influencer pe rețelele de socializare pentru o presupusă agresiune comisă miercuri într-o cafenea din Madrid, unde acesta a luat-o la întrebări în legătură cu un caz de corupție, relatează joi Reuters. Un
CEDO a respins o plângere a fostului premier croat Ivo Sanader referitoare la o condamnare pentru corupție
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins o plângere formulată de fostul prim-ministru croat Ivo Sanader împotriva uneia dintre condamnările sale pentru corupție, în care el a acuzat un presupus comportament părtinitor al judecătorului, relatează agenția EFE. În hotărârea publicată joi, CEDO a estimat
Șefa diplomației UE: Convorbirile între președinții american și rus lasă fără răspuns numeroase întrebări
Discuțiile telefonice între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin lasă fără răspuns numeroase întrebări, a afirmat joi șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, transmite Reuters. Kallas participă joi, în orașul eston Kuressaare, la o reuniune a miniștrilor de externe din țările nordice ș













