logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Marea Britanie: May a creat un 'haos' şi e 'disperată', scrie presa după amânarea votului asupra Brexit

Imagine din galeria Agerpres

Presa britanică şi internaţională au evocat marţi un "Haos complet" cu privire la Brexit, după ce luni premierul Theresa May a decis să amâne sine die votul prevăzut în Camera Comunelor asupra acordului încheiat cu Uniunea Europeană pentru retragerea ţării sale din blocul comunitar, relatează Press Association.

Şefa guvernului este "disperată", "fuge de frică", dar este "într-o mare belea", după ce a renunţat la votul de marţi de teamă că va pierde "cu o diferenţă semnificativă", scriu ziarele.

Cotidianul Daily Telegraph parafrazează o expresie folosită de "Doamna de fier", predecesoarea Theresei May, Margaret Thatcher, într-un discurs din 1980, titrând: "The lady is for turning" ("Doamna preferă să facă cale-ntoarsă"). În discursul din 1980, în plină criză economică, Thatcher spusese "The lady is not for turning", exprimându-şi astfel refuzul de a renunţa la măsurile de liberalizare.

Tot în Daily Telegraph, scriitoarea şi ziarista Allison Pearson afirmă, pe prima pagină, că "May trebuie să plece înainte să fie prea târziu", adăugând că "săptămâna trecută guvernul a sfidat parlamentul pentru prima dată în istorie, iar ieri a sfidat întreaga naţiune". "Parlamentarii conservatori care vor să-şi salveze partidul, şi nu liderul (nu-i pot salva pe amândoi) trebuie să-l notifice cât mai curând posibil pe Graham Brady" (preşedintele grupului parlamentar al Partidului Conservator), subliniază ziarista.

În interiorul aceluiaşi cotidian, fostul lider conservator William Hague scrie că acest partid "se află în pragul celei mai mari crize din epoca modernă". "Unii dintre noi am încercat să explicăm în ultimele două săptămâni că premierul trebuie să privească dincolo de actualul Acord de retragere şi să caute să obţină un aranjament mai bun. Am fost ignoraţi de Downing Street. Premierul nu ne-a ascultat", constată Hague.

Potrivit Daily Mirror, amânarea votului este un gest "laş" şi "inutil" din partea premierului, care "uită complet de binele naţiunii în încercarea de a se salva pe sine şi pe conservatorii moderni, această coaliţie friabilă de interese venale care a creat haosul actual şi nu face decât să-l adâncească".

The Times informează că Theresa May îi va "implora" pe liderii europeni în încercarea de a-şi salva acordul de Brexit şi consemnează într-un pamflet referitor la alocuţiunea de luni a premierului că "atmosfera era ca la veterinar după ce familiei i se spune că bătrânul pufos nu va supravieţui". "La o oră după declaraţia Theresei May, Moş Crăciun a fost văzut strecurându-se pe Downing Street. Tehnic, venise la o petrecere pentru copii, dar poate avea ceva în sac şi pentru prim-ministru, care continuă în mod naiv să creadă în miracole", a scris jurnalistul şi bloggerul Patrick Kidd.

"Brexitul începe să se transforme într-o farsă, cu intrigi şi neînţelegeri", constată ziarul suedez Dagens Nyheter, iar Svenska Dagbladet, tot din Suedia, remarcă marţi că situaţia a trecut "de la o mare incertitudine la haos complet".

Decizia premierului May de a amâna votul este o "măsură disperată prin care vrea să obţină timp", consideră şi cotidianul de dreapta norvegian Aftenposten. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 11-11-2026 11:29

SUA/ Un judecător federal decide continuarea procesului în care Trump acuză BBC de defăimare

Un judecător federal american a decis marți împotriva cererii BBC de a respinge procesul de defăimare intentat de președintele Donald Trump postului public britanic de radio-televiziune, o decizie care permite continuarea procedurilor, transmite AFP. Președintele american, care acuză BBC că a realizat un montaj video înșelător din declarațiile sale

Politic Ex 11-11-2026 11:05

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2027, ultimul din cadrul financiar 2021-2027

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns marți seara la un acord asupra bugetului anual al UE pentru 2027, ultimul din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, iar Comisia Europeană salută un acord care pune capăt unei perioade de programare marcată de crize fără precedent, între care o pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina și conflictul din Orient

Politic Ex 11-11-2026 10:44

Rusia anunță arestarea a doi spioni polonezi în exclava Kaliningrad

Autoritățile ruse au identificat și destructurat o rețea de spionaj a Poloniei în exclava Kaliningrad, rețea în care erau implicați cel puțin 12 cetățeni polonezi și ruși, a anunțat miercuri biroul de presă al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează agențiile Reuters și EFE. 'Ca rezultat al măsurilor operative de investigaț

Politic Ex 11-11-2026 10:26

Zeci de decese ale unor străini rămân neînregistrate în Grecia, potrivit unui studiu al unor cercetători de la Oxford

Peste 100 de cetățeni străini au murit din 2000 în secții de poliție din Grecia sau în centre pentru migranți cu facilități medicale inadecvate, existând inclusiv 34 de decese care nu au fost înregistrate oficial, potrivit unui studiu publicat marți de cercetătorii Universității Oxford, relatează Reuters. În total, studiul a desco

Politic Ex 11-11-2026 10:23

SUA: Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, se mută într-o bază militară în urma amenințărilor iraniene (presă)

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a mutat de la locuința sa într-o bază militară, pe fondul unor presupuse amenințări din partea Iranului, au relatat marți instituții de presă americane, citate de dpa. Bessent a fost dus la o bază militară după ce serviciile de informații au stabilit că amenințările ajunseseră într-un stadiu avansat, a t

Politic Ex 11-11-2026 10:19

SUA: Familia Kennedy încearcă să blocheze construcția giganticului arc de triumf al lui Trump

Membri ai familiei fostului președinte american John F. Kennedy au inițiat o acțiune în justiție în încercarea de a bloca planul președintelui Donald Trump de a construi un arc de triumf masiv la Washington, relatează miercuri agenția dpa. Arcul de triumf dorit de președintele republican ar urma să aibă o înălțime de 76 de metri, mai mu

Politic Ex 11-11-2026 09:55

SUA: Jim Jordan, un aliat combativ al lui Trump, ales lider al viitoarei minorități republicane în Camera Reprezentanților

Republicanii din Camera Reprezentanților a Congresului american l-au ales marți pe Jim Jordan, un aliat combativ al președintelui Donald Trump, ca lider al viitoarei minorități, în urma înfrângerii zdrobitoare suferite de partidul lor în alegerile de săptămâna trecută, transmite miercuri dpa. Reprezentantul Mike Johnson, actualul

Politic Ex 11-11-2026 09:34

Coreea de Sud condiționează legăturile cu #Ucraina de respectarea înțelegerilor, după ce Zelenski a încălcat un acord de confidențialitate

Coreea de Sud a transmis Ucrainei că respectarea acordurilor este o condiție fundamentală pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, o referire la disputa declanșată între cele două țări după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a încălcat în septembrie un acord de confidențialitate prin dezvăluirea transferului către Seul a doi prizonieri de război

Politic Ex 11-11-2026 09:12

Mexicul blochează trecerea unei noi caravane cu migranți spre SUA

Mexicul a blocat marți o caravană de aproximativ 100 de migranți din America Centrală care încercau să ajungă în SUA, la doar câteva zile după ce o altă caravană a reușit să intre în Mexic, transmite AFP. Garda națională, serviciile de imigrare și poliția din statul Chiapas au plasat patrule de-a lungul drumului pentru a-i împiedi

Politic Ex 11-11-2026 09:09

Cehia: Sute de studenți și cadre didactice au manifestat în apărarea mass-media publice

Studenți și cadre didactice de la mai multe universități au ieșit marți pe străzile din Praga pentru a protesta față de modificările planificate privind finanțarea instituțiilor publice de radio și televiziune, relatează dpa. Sute de persoane s-au reunit, în cursul serii, în Piața Republicii, din centrul capitalei cehe. Manifestanții

Politic Ex 11-11-2026 09:08

Alegeri prezidențiale în Franța: Acord preliminar al extremei drepte cu două bănci europene pentru a-și finanța campania

Partidul de extremă dreapta Rassemblement national, în căutare de finanțare pentru campania prezidențială a lui Marine Le Pen, a ajuns la un acord preliminar cu două bănci europene pentru un credit de 10,6 milioane de euro, a declarat marți pentru AFP trezorierul său. 'Suntem în discuții foarte avansate cu două bănci non-franceze, dar europene&

Politic Ex 11-11-2026 09:05

Iranul desemnează forțele navale și aeriene ale Argentinei drept 'organizații teroriste', ca măsură 'de reciprocitate'

Iranul a desemnat forțele navale și aeriene ale Argentinei drept 'organizații teroriste', a anunțat miercuri Ministerul de Externe de la Teheran, ca măsură de reciprocitate în urma desemnării Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran (IRGC) drept entitate teroristă de către autoritățile de la Buenos Aires, informează Reuters. Teheranul cons

Politic Ex 11-11-2026 08:39

Brazilia: Amendă împotriva Meta pentru tratament inegal între Lula și Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale

Justiția braziliană i-a aplicat marți o amendă grupului Meta pentru nerespectarea egalității de tratament pe platformele sale între președintele Luiz Inacio Lula da Silva și contracandidatul său Flavio Bolsonaro în timpul alegerilor prezidențiale, relatează miercuri AFP. Actualul președinte a produs o surpriză învingându-l pe Flavio Bol

Politic Ex 11-11-2026 08:03

SUA: Procedura de destituire împotriva lui Hegseth a fost blocată de republicani în Congres

Procedura de destituire împotriva secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, a fost blocată marți de aleșii republicani, care i-au oferit șefului Pentagonului un moment de respiro înainte de instalarea unui Congres cu majoritate democrată în ianuarie, relatează AFP. Aleșii republicani au votat pentru trimiterea rezoluției înapoi &

Politic Ex 11-11-2026 07:44

Rusia: Incendiu la un important port petrolier de la Marea Baltică după un atac cu drone (guvernator)

Un atac cu drone ucrainene a declanșat miercuri un incendiu în portul Ust-Luga de la Marea Baltică, vizat de mai multe ori anterior, a declarat guvernatorul regiunii Leningrad, conform AFP și Reuters. 'Primele informații indică faptul că un atac cu drone a lovit zona portuară Ust-Luga, provocând un incendiu', a transmis Aleksandr Drozdenko