Consiliul Federaţiei a propus actualizarea strategiei Rusiei privind utilizarea armelor nucleare
Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus) a recomandat Consiliului Securităţii Rusiei să stabilească noi condiţii pentru utilizarea armelor nucleare de către Rusia, a comunicat miercuri seara agenţia de presă RIA Novosti.
Recomandările au fost elaborate de Comisia pentru apărare şi securitate din cadrul Consiliului Federaţiei, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării, Statului Major al armatei ruse şi ai Consiliului Securităţii Rusiei, organism consultativ pe lângă preşedinţia rusă. Responsabili ai acestor instituţii au dezbătut problema respectivă în cadrul unei 'mese rotunde' ce a avut loc miercuri la Moscova.
Politicieni şi militari deopotrivă au cerut să fie definiţi clar factorii pentru cazul unui răspuns la utilizarea de către un potenţial inamic a armelor hipersonice şi a altor tipuri de arme strategice non-nucleare.
Participanţii la dezbaterea menţionată au subliniat de asemenea necesitatea elaborării unui proiect în domeniul 'strategiei naţionale militare' şi actualizării 'Fundamentelor politicii ruse în domeniul descurajării nucleare'.
Senatorii şi reprezentanţii instituţiilor de apărare au decis să facă aceste recomandări în contextul în care - potrivit lor - în ultimul timp a crescut riscul de rezolvare a problemelor internaţionale, regionale şi locale prin mijloace armate, prin conflicte la scară largă, cu utilizarea de mijloace convenţionale şi arme nucleare.
În plus, în lume apar noi tipuri de arme şi echipamente militare, există o transformare a formelor şi metodelor de război, se menţionează în documentul cu titlu de recomandare.
Autorii textului atrag atenţia asupra absenţei legilor privind forţele armate (în Rusia), construcţia militară şi controlul civil asupra activităţilor din domeniul apărării.
Potrivit acestora, prevederile unor actuale legi federale au un caracter declarativ, acestea nu prezintă în mod clar competenţele, drepturile şi obligaţiile, nu prevăd răspunderea juridică a persoanelor implicate în asigurarea securităţii militare.
Doctrina militară rusă nu menţionează posibilitatea unui 'atac preventiv' cu utilizarea de ogive nucleare. Rusia îşi rezervă dreptul să-şi utilizeze arsenalul în caz de agresiune împotriva teritoriului său sau a aliaţilor săi ori în caz de 'ameninţare la adresa existenţei statului', potrivit AFP.
'Concepţia noastră vizează răspunsul la o eventuală lovitură. Aceasta înseamnă că suntem pregătiţi şi vom recurge la arma nucleară doar atunci când vom fi siguri că un agresor potenţial a lovit teritoriul nostru', a explicat preşedintele rus Vladimir Putin în luna octombrie în cadrul Clubului de discuţii Valdai, subliniind că utilizarea armelor nucleare echivalează cu o catastrofă globală, iar Rusia nu poate fi iniţiatorul acesteia. Tot atunci Putin a spus că în caz de război nuclear 'ruşii vor merge în Rai ca martiri, iar agresorii vor crăpa pur şi simplu pentru că nu vor avea timp nici să se pocăiască', după cum au transmis la vremea respectivă agenţiile de presă ruse TASS şi RIA Novosti.
Rusia reproşează SUA noua lor doctrină nucleară adoptată la începutul anului 2018, care vizează să doteze armata americană cu noi arme nucleare cu putere redusă, aminteşte AFP. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul alocă 28 de milioane de euro pentru consolidarea școlilor evreiești în America de Nord
Guvernul israelian a aprobat miercuri un plan de 100 de milioane de șekeli (circa 28 de milioane de euro) pentru a promova educația evreiască în America de Nord și a consolida legăturile cu Israelul în rândul generațiilor mai tinere, relatează agenția EFE. Inițiativa, anunțată într-un comunicat al biroului premierului israelian în
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari țărilor din Golf (raport)
Războiul dintre Iran și Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de euro) țărilor din Golf, unde pierderile economice ar putea crește de patru ori până în 2030, potrivit unui raport al Allianz Trade publicat miercuri, transmite AFP. 'Pagubele materiale din toată regiunea sunt estimate la puți
Negocierile de la Abu Dhabi între #Ucraina și Rusia mediate de SUA s-au încheiat
Negocierile tripartite dintre Rusia și Ucraina mediate de SUA s-au încheiat miercuri la Abu Dhabi, după aproximativ două ore de discuții cu ușile închise, jumătate din timpul alocat acestor discuții marți, transmit agențiile AFP și EFE. Negocierile desfășurate în această a doua zi de tratative s-au concentrat pe garanțiile de securitate pentr
Drone au pătruns în spațiul aerian al țărilor baltice în timpul atacului ucrainean asupra portului rusesc Ust-Luga
Drone ucrainene îndreptate către portul petrolier rusesc Ust Luga au pătruns în spațiul aerian al celor trei state baltice (Lituania, Letonia și Estonia) în noaptea de marți spre miercuri, declanșând alerte aeriene și decolarea de urgență a unor avioane de vânătoare ale NATO, care au efectuat cel puțin două încercări eșuate de a le dobor&i
După discursul lui Netanyahu din Knesset, Eisenkot anulează negocierile cu Likud pentru formarea guvernului
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar! (Drepți!), însărcinat cu formarea unui guvern în Israel, a anulat marți întâlnirea de negocieri pe care partidul său o programase pentru miercuri cu Likud, partidul premierului interimar Benjamin Netanyahu, ca răspuns la discursul lui Netanyahu la sesiunea inaugurală a Knessetului, informează EFE.
Un petrolier a luat foc în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, potrivit marinei iraniene
Armata iraniană a anunțat miercuri că un petrolier a lovit o mină și a luat foc în în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ia la țintă în mod regulat navele care navighează fără autorizația sa, transmite AFP. Teheranul revendică de mai mult timp controlul asupra acestei căi navigabile strategice, prin care tranzitau 20% din hidrocarburi la ni
Washingtonul pune sub acuzare trei 'agenți susținuți de Iran' pentru comploturi teroriste în Europa și SUA
Trei 'agenți susținuți de Iran' au fost puși sub acuzare pentru un presupus rol în aproape 20 de atacuri teroriste și tentative de atac în Europa și Statele Unite, a anunțat marți Departamentul american de Justiție, conform dpa. Cei trei se confruntă cu acuzații legate, printre altele, de un incident terorist suspect petrecut în luna
Polonia: Marș de Ziua Independenței pe străzile din Varșovia la apelul dreptei și extremei drepte
Grupuri de dreapta din Polonia organizează miercuri un 'Marș al Independenței' pe străzile din Varșovia pentru a protesta împotriva guvernului premierului Donald Tusk, relatează dpa. Protestul de la începutul după-amiezii din Ziua Independenței are loc după recenta criză din jurul Tribunalului constituțional. Partidul de dreapta conservator
Franța/ Jurnaliștii denunță violențele comise împotriva lor de forțele de ordine la proteste
Un rucsac inscripționat ca aparținând presei pătat de sânge, artera femurală a unui fotograf secționată - jurnaliștii francezi sunt îngrijorați și formulează tot mai multe plângeri în care denunță violența poliției din timpul recentelor manifestații din Franța, devenite 'zone de război', a relatat marți AFP. La săptăm&acir
SUA/ Un judecător federal decide continuarea procesului în care Trump acuză BBC de defăimare
Un judecător federal american a decis marți împotriva cererii BBC de a respinge procesul de defăimare intentat de președintele Donald Trump postului public britanic de radio-televiziune, o decizie care permite continuarea procedurilor, transmite AFP. Președintele american, care acuză BBC că a realizat un montaj video înșelător din declarațiile sale
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2027, ultimul din cadrul financiar 2021-2027
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns marți seara la un acord asupra bugetului anual al UE pentru 2027, ultimul din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, iar Comisia Europeană salută un acord care pune capăt unei perioade de programare marcată de crize fără precedent, între care o pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina și conflictul din Orient
Rusia anunță arestarea a doi spioni polonezi în exclava Kaliningrad
Autoritățile ruse au identificat și destructurat o rețea de spionaj a Poloniei în exclava Kaliningrad, rețea în care erau implicați cel puțin 12 cetățeni polonezi și ruși, a anunțat miercuri biroul de presă al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează agențiile Reuters și EFE. 'Ca rezultat al măsurilor operative de investigaț
Zeci de decese ale unor străini rămân neînregistrate în Grecia, potrivit unui studiu al unor cercetători de la Oxford
Peste 100 de cetățeni străini au murit din 2000 în secții de poliție din Grecia sau în centre pentru migranți cu facilități medicale inadecvate, existând inclusiv 34 de decese care nu au fost înregistrate oficial, potrivit unui studiu publicat marți de cercetătorii Universității Oxford, relatează Reuters. În total, studiul a desco
SUA: Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, se mută într-o bază militară în urma amenințărilor iraniene (presă)
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a mutat de la locuința sa într-o bază militară, pe fondul unor presupuse amenințări din partea Iranului, au relatat marți instituții de presă americane, citate de dpa. Bessent a fost dus la o bază militară după ce serviciile de informații au stabilit că amenințările ajunseseră într-un stadiu avansat, a t
SUA: Familia Kennedy încearcă să blocheze construcția giganticului arc de triumf al lui Trump
Membri ai familiei fostului președinte american John F. Kennedy au inițiat o acțiune în justiție în încercarea de a bloca planul președintelui Donald Trump de a construi un arc de triumf masiv la Washington, relatează miercuri agenția dpa. Arcul de triumf dorit de președintele republican ar urma să aibă o înălțime de 76 de metri, mai mu










