Steve Bannon şi miliardarul chinez Guo Wengui se aliază pentru a denunţa 'crimele şi persecuţiile' regimului chinez
Steve Bannon, fost consilier al preşedintelui american Donald Trump, şi Guo Wengui, un miliardar chinez în exil, au anunţat că se aliază pentru a scoate la iveală crimele şi persecuţiile masive de care s-ar face vinovat regimul chinez atât pe teritoriul ţării, cât şi în străinătate, relatează AFP.
Într-o conferinţă de presă organizată marţi într-un mare hotel din New York, cei doi au anunţat că vor investiga împreună, cu ajutorul unui fond de 100 milioane de dolari al miliardarului, persecuţiile regimului chinez, de la detenţii arbitrare şi tortură până la asasinate mascate în sinucideri sau decese accidentale.
Bannon şi Guo au dat ca exemplu moartea, petrecută la începutul lunii iulie în Franţa, a lui Wang Jian, co-fondatorul conglomeratului chinez HNA, pe care fostul consilier al lui Trump a comparat-o cu asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în Turcia şi cu atacurile împotriva unor cetăţeni ruşi la Londra.
'Sute, dacă nu chiar mii dintre chinezii cei mai talentaţi fie au dispărut, fie au fost încarceraţi, s-au sinucis ori au murit în circumstanţe misterioase, ori şi-au văzut bunurile confiscate', a afirmat Bannon, declarându-se 'siderat' că această situaţie nu provoacă 'indignare'.
Vorbind printr-un interpret, Guo, care a cerut azil în SUA şi pe care Beijingul vrea să-l aresteze, a prezentat rezultatele unei anchete pe care a finanţat-o şi care, potrivit lui, dezvăluie 'elemente suspecte' în cazul Wang, ce lasă să se creadă că moartea magnatului nu a fost accidentală, contrar concluziilor poliţei franceze.
Wang ar fi fost ucis pentru că 'ştia prea multe' despre legăturile dintre HNA şi serviciile secrete chineze, ceea ce ar explica extinderea sa spectaculoasă în străinătate în ultimi ani şi suspiciunile privind deţinătorii reali ai capitalului.
Fondul pentru 'statul de drept', pe care Guo intenţionează să-l lanseze săptămâna viitoare, va avea ca misiune investigarea acestui gen de dosare şi ajutorarea victimelor persecuţiilor regimului chinez şi a familiilor lor.
Steve Bannon, demis în august 2017 de la Casa Albă, este cunoscut mai ales pentru apologia făcută mişcărilor populiste, pe care încearcă să le reunească sub aceeaşi umbrelă în Europa, sau pentru rolul său prezumtiv în scandalul Cambridge Analytica.
Bun cunoscător al Chinei, Bannon, care s-a întâlnit cu Guo pe când era consilier la Casa Albă, a declarat că va prezida în mod benevol fondul, din 'datorie' şi din dorinţa de a-i apăra pe 'oamenii de rând' de persecuţiile guvernamentale.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul alocă 28 de milioane de euro pentru consolidarea școlilor evreiești în America de Nord
Guvernul israelian a aprobat miercuri un plan de 100 de milioane de șekeli (circa 28 de milioane de euro) pentru a promova educația evreiască în America de Nord și a consolida legăturile cu Israelul în rândul generațiilor mai tinere, relatează agenția EFE. Inițiativa, anunțată într-un comunicat al biroului premierului israelian în
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari țărilor din Golf (raport)
Războiul dintre Iran și Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de euro) țărilor din Golf, unde pierderile economice ar putea crește de patru ori până în 2030, potrivit unui raport al Allianz Trade publicat miercuri, transmite AFP. 'Pagubele materiale din toată regiunea sunt estimate la puți
Negocierile de la Abu Dhabi între #Ucraina și Rusia mediate de SUA s-au încheiat
Negocierile tripartite dintre Rusia și Ucraina mediate de SUA s-au încheiat miercuri la Abu Dhabi, după aproximativ două ore de discuții cu ușile închise, jumătate din timpul alocat acestor discuții marți, transmit agențiile AFP și EFE. Negocierile desfășurate în această a doua zi de tratative s-au concentrat pe garanțiile de securitate pentr
Drone au pătruns în spațiul aerian al țărilor baltice în timpul atacului ucrainean asupra portului rusesc Ust-Luga
Drone ucrainene îndreptate către portul petrolier rusesc Ust Luga au pătruns în spațiul aerian al celor trei state baltice (Lituania, Letonia și Estonia) în noaptea de marți spre miercuri, declanșând alerte aeriene și decolarea de urgență a unor avioane de vânătoare ale NATO, care au efectuat cel puțin două încercări eșuate de a le dobor&i
După discursul lui Netanyahu din Knesset, Eisenkot anulează negocierile cu Likud pentru formarea guvernului
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar! (Drepți!), însărcinat cu formarea unui guvern în Israel, a anulat marți întâlnirea de negocieri pe care partidul său o programase pentru miercuri cu Likud, partidul premierului interimar Benjamin Netanyahu, ca răspuns la discursul lui Netanyahu la sesiunea inaugurală a Knessetului, informează EFE.
Un petrolier a luat foc în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, potrivit marinei iraniene
Armata iraniană a anunțat miercuri că un petrolier a lovit o mină și a luat foc în în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ia la țintă în mod regulat navele care navighează fără autorizația sa, transmite AFP. Teheranul revendică de mai mult timp controlul asupra acestei căi navigabile strategice, prin care tranzitau 20% din hidrocarburi la ni
Washingtonul pune sub acuzare trei 'agenți susținuți de Iran' pentru comploturi teroriste în Europa și SUA
Trei 'agenți susținuți de Iran' au fost puși sub acuzare pentru un presupus rol în aproape 20 de atacuri teroriste și tentative de atac în Europa și Statele Unite, a anunțat marți Departamentul american de Justiție, conform dpa. Cei trei se confruntă cu acuzații legate, printre altele, de un incident terorist suspect petrecut în luna
Polonia: Marș de Ziua Independenței pe străzile din Varșovia la apelul dreptei și extremei drepte
Grupuri de dreapta din Polonia organizează miercuri un 'Marș al Independenței' pe străzile din Varșovia pentru a protesta împotriva guvernului premierului Donald Tusk, relatează dpa. Protestul de la începutul după-amiezii din Ziua Independenței are loc după recenta criză din jurul Tribunalului constituțional. Partidul de dreapta conservator
Franța/ Jurnaliștii denunță violențele comise împotriva lor de forțele de ordine la proteste
Un rucsac inscripționat ca aparținând presei pătat de sânge, artera femurală a unui fotograf secționată - jurnaliștii francezi sunt îngrijorați și formulează tot mai multe plângeri în care denunță violența poliției din timpul recentelor manifestații din Franța, devenite 'zone de război', a relatat marți AFP. La săptăm&acir
SUA/ Un judecător federal decide continuarea procesului în care Trump acuză BBC de defăimare
Un judecător federal american a decis marți împotriva cererii BBC de a respinge procesul de defăimare intentat de președintele Donald Trump postului public britanic de radio-televiziune, o decizie care permite continuarea procedurilor, transmite AFP. Președintele american, care acuză BBC că a realizat un montaj video înșelător din declarațiile sale
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2027, ultimul din cadrul financiar 2021-2027
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns marți seara la un acord asupra bugetului anual al UE pentru 2027, ultimul din bugetul multianual pentru perioada 2021-2027, iar Comisia Europeană salută un acord care pune capăt unei perioade de programare marcată de crize fără precedent, între care o pandemie, criza energetică, războiul din Ucraina și conflictul din Orient
Rusia anunță arestarea a doi spioni polonezi în exclava Kaliningrad
Autoritățile ruse au identificat și destructurat o rețea de spionaj a Poloniei în exclava Kaliningrad, rețea în care erau implicați cel puțin 12 cetățeni polonezi și ruși, a anunțat miercuri biroul de presă al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), relatează agențiile Reuters și EFE. 'Ca rezultat al măsurilor operative de investigaț
Zeci de decese ale unor străini rămân neînregistrate în Grecia, potrivit unui studiu al unor cercetători de la Oxford
Peste 100 de cetățeni străini au murit din 2000 în secții de poliție din Grecia sau în centre pentru migranți cu facilități medicale inadecvate, existând inclusiv 34 de decese care nu au fost înregistrate oficial, potrivit unui studiu publicat marți de cercetătorii Universității Oxford, relatează Reuters. În total, studiul a desco
SUA: Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, se mută într-o bază militară în urma amenințărilor iraniene (presă)
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a mutat de la locuința sa într-o bază militară, pe fondul unor presupuse amenințări din partea Iranului, au relatat marți instituții de presă americane, citate de dpa. Bessent a fost dus la o bază militară după ce serviciile de informații au stabilit că amenințările ajunseseră într-un stadiu avansat, a t
SUA: Familia Kennedy încearcă să blocheze construcția giganticului arc de triumf al lui Trump
Membri ai familiei fostului președinte american John F. Kennedy au inițiat o acțiune în justiție în încercarea de a bloca planul președintelui Donald Trump de a construi un arc de triumf masiv la Washington, relatează miercuri agenția dpa. Arcul de triumf dorit de președintele republican ar urma să aibă o înălțime de 76 de metri, mai mu










