Australia: Grupări afiliate SI anunţă noi atacuri
Organizaţii afiliate grupării jihadiste Stat Islamic (SI) au afirmat că vor avea loc noi operaţiuni împotriva Australiei şi altor ţări occidentale, potrivit unor afişe reprezentând atacul cu cuţit comis săptămâna trecută la Melbourne, relatează AFP.
"Australia, să nu crezi că eşti ferită de atacurile noastre", se poate citi pe un afiş pus online miercuri de Fundaţia media Dera' al-Sunni (scutul sunnit), potrivit Centrului american de monitorizare a site-urilor islamiste şi extremiste SITE.
O fotografie a maşinii incendiate de atacator săptămâna trecută la Melbourne, oraş din sudul Australiei cu cinci milioane de locuitori, este, de asemenea, publicată pe afiş.
Hassan Khalif Shire Ali, de 30 de ani, născut în Somalia, a înjunghiat mortal un bătrân şi a răni alţi doi oameni înainte de a fi împuşcat de poliţie. Anterior, el îşi incendiase maşina umplută cu butelii de gaz.
Un alt afiş publicat online şi citat de SITE arată o fotografie luată de pe reţele sociale în care atacatorul poate fi văzut lovind cu cuţitul un poliţist.
"Melbourne astăzi. Care va fi mâine următorul oraş?", se poate citi pe mesajul adăugat peste fotografie.
Gruparea SI a revendicat în aceeaşi zi responsabilitatea atacului fără să prezinte dovezi în sprijinul afirmaţiei, mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Slovacia: Curtea Supremă menține condamnarea la 21 de ani de închisoare pentru autorul atacului contra premierului Fico
Curtea Supremă a Slovaciei a menținut miercuri sentința de 21 de ani de închisoare dată în cazul bărbatului care l-a împușcat pe premierul slovac Robert Fico în urmă cu doi ani, respingând astfel apelul inculpatului împotriva acuzației de terorism, transmit agențiile de presă Reuters și TASR. În luna o
China cere consolidarea ONU pentru ca în lume să nu prevaleze ''legea junglei''
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a pledat miercuri pentru consolidarea ONU și a multilateralismului în contextul creșterii instabilității globale, pentru a ''nu permite să prevaleze legea junglei'', transmite agenția EFE. Șeful diplomației chineze a exprimat această poziție în timpul unei întâlniri
Volodimir Zelenski declară că #Ucraina va continua să extindă raza de acțiune a atacurilor pe teritoriul Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Ucraina va continua să extindă raza de acțiune a atacurilor sale asupra obiectivelor strategice de pe teritoriul Rusiei, publicând imagini cu ceea ce el a afirmat că ar fi un atac asupra unei ținte aflate la o distanță de peste 1.500 km, relatează Reuters. În ultimele
Suedia: Aproape 300 de persoane cu legături cu infracționalitatea organizată, arestate într-o operațiune internațională
O operațiune a poliției desfășurată de Suedia în coordonare cu Europol și alte nouă țări europene a condus la arestarea a aproape 300 de persoane legate de infracționalitatea organizată și care acționau în general în mediul online, au anunțat miercuri poliția suedeză și organizația europeană de cooperare polițienească, transmite France Presse.
#Ucraina a atacat încă un petrolier în Marea Neagră
Marina militară ucraineană a anunțat miercuri că a lovit cu două drone de suprafață în Marea Neagră un petrolier ''sancționat'' implicat în transportul petrolului rusesc, transmit agențiile Reuters și EFE. Petrolierul ''Marquise'', sub pavilion Camerun, naviga fără încărcătură și avea semnalul
Thailanda: Fostul premier Thaksin Shinawatra va fi eliberat din închisoare în mai
Fostul premier thailandez Thaksin Shinawatra, în prezent încarcerat, va fi eliberat luna viitoare, a anunțat miercuri administrația penitenciarelor, relatează AFP. ''Va fi eliberat pe 11 mai 2026 și trebuie să respecte toate condițiile'' până la sfârșitul perioadei de probă, inclusiv purtarea unei brățăr
#Ucraina confirmă că a atacat un obiectiv rusesc la 1.500 km distanță de granița sa
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a confirmat miercuri că un atac cu drone al forțelor sale de operațiuni speciale ''Alfa'' a lovit noaptea trecută o stație de pompare a petrolului situată în apropierea orașului rusesc Perm, la peste 1.500 de kilometri de granița Ucrainei cu Rusia, relatează EFE. SBU a declarat că
Rusia spune că va rămâne în OPEC+ și speră că grupul își va continua funcționarea după plecarea EAU
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia intenționează să rămână în OPEC+ în pofida deciziei Emiratelor Arabe Unite (EAU) de a părăsi organizația, și și-a exprimat speranța că grupul acestor importanți producători de petrol la nivel mondial va continua să funcționeze, transmite Reuters. EAU au anunțat marți că părăsesc Organiza
Mediatorii prezintă foaia de parcurs pentru dezarmarea Hamas și a doua fază a încetării focului în Fâșia Gaza
Consiliul pentru Pace și țările mediatoare (Egipt, Qatar și Turcia), împreună cu Statele Unite, au prezentat o nouă propunere privind Fâșia Gaza, axată pe dezarmarea Hamas și pe implementarea celei de-a doua faze a acordului de încetare a focului, a informat miercuri EFE o sursă a organizației islamiste palestiniene. Document
Iranienii 'au interesul să devină inteligenți repede!', amenință Trump
Iranienii 'au interesul să devină inteligenți repede!', a scris miercuri președintele american Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social, în timp ce discuțiile dintre Washington și Teheran sunt blocate de mai multe zile, notează AFP. 'Iranul este incapabil să se adune. Ei nu știu cum să semneze un acord non-nuclear', a adăugat Trump.
ONU anunță 21 de execuții și 4.000 de arestări în Iran de la începutul războiului în Orientul Mijlociu
Un total de 21 de persoane au fost executate și peste 4.000 au fost arestate în Iran din motive politice sau legate de securitatea națională de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu, a anunțat miercuri Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, relatează AFP. De la începutul atacurilor devastatoare lansate de Isr
Kremlinul le impune rușilor 'o cortină de fier digitală', afirmă Ursula von der Leyen în plenul PE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a acuzat miercuri Kremlinul că impune o 'cortină de fier digitală' pentru a ascunde dificultățile economice legate de sancțiunile europene din cauza războiului din Ucraina. 'Da, sancțiunile au un efect usturător asupra econo
#Ucraina: Rusia a atacat cu drone infrastructura portuară și a avariat un spital din Odesa
Rusia a atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, în lovituri lansate în cursul nopții, avariind totodată clădiri rezidențiale și un spital, atacuri soldate cu doi răniți, au declarat miercuri oficiali ucraineni, relatează Reuters. Guvernatorul regional Oleh Kiper a declarat pe Telegram că atacul din sudul
Ungaria: Peter Magyar dorește deschiderea completă a arhivelor și anchetarea privatizărilor postcomuniste
Viitorul prim-ministru ungar Peter Magyar a declarat marți că guvernul său va proceda la deschiderea 'completă' a arhivelor din perioada comunistă și la începerea unei anchete cu privire la beneficiarii privatizărilor care au urmat căderii regimului prosovietic, relatează France Presse. Formațiunea Tisza a lui Magyar a învins detașat la ale
Von der Leyen: Consecințele conflictului din Orientului Mijlociu ar putea fi resimțite luni sau ani
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Consecințele noului război din Orientul Mijlociu ar putea avea ecouri timp de luni sau chiar ani, iar aceasta este o realitate dură pe care Europa trebuie să o înfrunte, a declarat Ursula von der Leyen miercuri în plenul Parlamentului European. 'Au trecut exact două luni de la









