Fox News se alătură procesului judiciar declanşat de CNN împotriva Casei Albe
Postul de televiziune Fox News, ai cărui numeroşi prezentatori îl susţin deschis pe Donald Trump, se va alătura procesului judiciar intentat de concurentul său, CNN, împotriva administraţiei Trump pentru a recupera acreditarea unuia dintre jurnaliştii săi, potrivit AFP.
Acreditările, cum ar fi cea retrasă săptămâna trecută reporterului Jim Acosta, ''nu ar trebui să fie folosite ca o armă'', a declarat preşedintele Fox News, Jay Wallace, într-o declaraţie transmisă miercuri agenţiei franceze de presă, în care indică faptul că postul său de televiziune ''susţine CNN în demersul acestuia în justiţie''.
CNN a anunţat marţi că a dat în judecată administraţia Trump pentru a contesta retragerea acreditării pentru Jim Acosta, după un schimb de replici virulent cu preşedintele american în cursul unei conferinţe de presă.
Casa Albă a afirmat că decizia nu are legătură cu întrebările reporterului. Potrivit acestuia, campania lui Donald Trump a prezentat într-un mod exagerat - în opinia sa - că acel convoi de mii de migranţi care vine din America Centrală şi aflat în drum spre frontiera dintre Mexic şi SUA reprezintă o ameninţare pentru americani.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a justificat retragerea acreditării prin ceea ce ea a descris drept un comportament deplasat al lui Jim Acosta faţă de o tânără stagiară care se ocupa de recuperarea microfonului la conferinţa de presă.
Concret, Fox News va face o cerere de intervenţie (''amicus brief'' în legislaţia americană), care permite unei terţe părţi să se alăture unei proceduri judiciare, dar nu pentru a obţine despăgubiri, ci pentru a-şi face auzită poziţia în sprijinul reclamantului.
''Chiar dacă nu aprobăm tonul antagonic în creştere folosit atât de preşedinte, cât şi de mass-media în recentele conferinţe de presă, suntem favorabili unei prese libere, accesului (mass-media la guvern) şi unui schimb deschis pentru publicul american'', subliniază directorul Fox News. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suedia: Aproape 300 de persoane cu legături cu infracționalitatea organizată, arestate într-o operațiune internațională
O operațiune a poliției desfășurată de Suedia în coordonare cu Europol și alte nouă țări europene a condus la arestarea a aproape 300 de persoane legate de infracționalitatea organizată și care acționau în general în mediul online, au anunțat miercuri poliția suedeză și organizația europeană de cooperare polițienească, transmite France Presse.
Thailanda: Fostul premier Thaksin Shinawatra va fi eliberat din închisoare în mai
Fostul premier thailandez Thaksin Shinawatra, în prezent încarcerat, va fi eliberat luna viitoare, a anunțat miercuri administrația penitenciarelor, relatează AFP. ''Va fi eliberat pe 11 mai 2026 și trebuie să respecte toate condițiile'' până la sfârșitul perioadei de probă, inclusiv purtarea unei brățăr
#Ucraina confirmă că a atacat un obiectiv rusesc la 1.500 km distanță de granița sa
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a confirmat miercuri că un atac cu drone al forțelor sale de operațiuni speciale ''Alfa'' a lovit noaptea trecută o stație de pompare a petrolului situată în apropierea orașului rusesc Perm, la peste 1.500 de kilometri de granița Ucrainei cu Rusia, relatează EFE. SBU a declarat că
Rusia spune că va rămâne în OPEC+ și speră că grupul își va continua funcționarea după plecarea EAU
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia intenționează să rămână în OPEC+ în pofida deciziei Emiratelor Arabe Unite (EAU) de a părăsi organizația, și și-a exprimat speranța că grupul acestor importanți producători de petrol la nivel mondial va continua să funcționeze, transmite Reuters. EAU au anunțat marți că părăsesc Organiza
Mediatorii prezintă foaia de parcurs pentru dezarmarea Hamas și a doua fază a încetării focului în Fâșia Gaza
Consiliul pentru Pace și țările mediatoare (Egipt, Qatar și Turcia), împreună cu Statele Unite, au prezentat o nouă propunere privind Fâșia Gaza, axată pe dezarmarea Hamas și pe implementarea celei de-a doua faze a acordului de încetare a focului, a informat miercuri EFE o sursă a organizației islamiste palestiniene. Document
Iranienii 'au interesul să devină inteligenți repede!', amenință Trump
Iranienii 'au interesul să devină inteligenți repede!', a scris miercuri președintele american Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social, în timp ce discuțiile dintre Washington și Teheran sunt blocate de mai multe zile, notează AFP. 'Iranul este incapabil să se adune. Ei nu știu cum să semneze un acord non-nuclear', a adăugat Trump.
ONU anunță 21 de execuții și 4.000 de arestări în Iran de la începutul războiului în Orientul Mijlociu
Un total de 21 de persoane au fost executate și peste 4.000 au fost arestate în Iran din motive politice sau legate de securitatea națională de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu, a anunțat miercuri Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, relatează AFP. De la începutul atacurilor devastatoare lansate de Isr
Kremlinul le impune rușilor 'o cortină de fier digitală', afirmă Ursula von der Leyen în plenul PE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a acuzat miercuri Kremlinul că impune o 'cortină de fier digitală' pentru a ascunde dificultățile economice legate de sancțiunile europene din cauza războiului din Ucraina. 'Da, sancțiunile au un efect usturător asupra econo
#Ucraina: Rusia a atacat cu drone infrastructura portuară și a avariat un spital din Odesa
Rusia a atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, în lovituri lansate în cursul nopții, avariind totodată clădiri rezidențiale și un spital, atacuri soldate cu doi răniți, au declarat miercuri oficiali ucraineni, relatează Reuters. Guvernatorul regional Oleh Kiper a declarat pe Telegram că atacul din sudul
Ungaria: Peter Magyar dorește deschiderea completă a arhivelor și anchetarea privatizărilor postcomuniste
Viitorul prim-ministru ungar Peter Magyar a declarat marți că guvernul său va proceda la deschiderea 'completă' a arhivelor din perioada comunistă și la începerea unei anchete cu privire la beneficiarii privatizărilor care au urmat căderii regimului prosovietic, relatează France Presse. Formațiunea Tisza a lui Magyar a învins detașat la ale
Von der Leyen: Consecințele conflictului din Orientului Mijlociu ar putea fi resimțite luni sau ani
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Consecințele noului război din Orientul Mijlociu ar putea avea ecouri timp de luni sau chiar ani, iar aceasta este o realitate dură pe care Europa trebuie să o înfrunte, a declarat Ursula von der Leyen miercuri în plenul Parlamentului European. 'Au trecut exact două luni de la
Coreea de Sud: Sentința fostului președinte Yoon pentru obstrucționarea justiției, majorată la 7 ani de închisoare în apel
Fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost condamnat miercuri în apel la șapte ani de închisoare pentru obstrucționarea justiției, o pedeapsă mai grea decât cei cinci ani pronunțați în primă instanță, relatează AFP. Aflat în prezent în închisoare, fostul șef de stat în vârstă de 65 de ani a
Majoritatea elvețienilor susțin inițiativa de a limita populația la 10 milioane de locuitori (sondaj)
Majoritatea elvețienilor susțin o propunere de referendum privind limitarea populația Elveției la 10 milioane de locuitori, iar sprijinul pentru această inițiativă este în creștere, potrivit unui sondaj de opinie publicat miercuri, relatează Reuters. Guvernul a respins inițiativa susținută de Partidul Popular Elvețian (SVP, extremă-dreapta) care
Autoritățile germane avertizează asupra amenințării reprezentate de o nouă organizație teroristă în Europa
Oficiul Federal pentru Protecția Constituției (BfV), denumirea sub care sunt cunoscute serviciile de informații ale Ministerului de Interne din Germania, supraveghează existența unei noi organizații teroriste, acuzată de atacuri împotriva instituțiilor evreiești și americane în Europa, relatează miercuri EFE. BfV suspectează că ace
Zelenski anunță că #Ucraina va începe să exporte surplusul de arme produse pe plan intern
Ucraina se pregătește să exporte arme, deoarece țara produce mai mult decât au nevoie forțele sale armate, a declarat marți președintele Volodimir Zelenski, relatează miercuri dpa. 'În unele zone de producție, avem în prezent un surplus de capacitate de până la 50%', a afirmat liderul de la Kiev. 'Exportul de






