Comisia Europeană recomandă Consiliului European să constate că s-au înregistrat progrese decisive în negocierile privind Brexitul
Negociatorii Comisiei Europene şi ai Regatului Unit au ajuns la o înţelegere cu privire la termenii acordului de retragere prevăzut de articolul 50, anunţă un comunicat al Comisiei dat publicităţii miercuri.
Toate aspectele acordului de retragere au fost finalizate şi convenite la nivelul negociatorilor. Acest acord marchează un moment decisiv în negocieri. Prin urmare, Comisia Europeană recomandă Consiliului European să constate că s-au înregistrat progrese decisive în negocierile privind retragerea ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană, permiţând încheierea negocierilor pentru acordul de retragere şi iniţierea următorului pas al procesului. De asemenea, negociatorii au convenit asupra unei schiţe a declaraţiei politice legate de viitoarea relaţie UE-Regatul Unit.
Acordul de retragere acoperă toate elementele retragerii Regatului Unit din UE: drepturile cetăţenilor, aspectele financiare, perioada de tranziţie, guvernarea, protocoalele privind Irlanda, Gibraltarul şi Ciprul, precum şi o serie de alte probleme de separare.
Negociatorii UE şi britanici au convenit asupra modului de a evita o frontieră dură între Irlanda şi Irlanda de Nord. Ambele părţi vor depune toate eforturile pentru a încheia un viitor acord înainte de sfârşitul perioadei de tranziţie, la 1 iulie 2020. În caz contrar, UE şi Regatul Unit vor putea extinde în comun perioada de tranziţie. Alternativ, din ianuarie 2021, se va aplica o "plasă de siguranţă" (backstop solution) pentru Irlanda şi Irlanda de Nord, sub rezerva unui mecanism comun de revizuire.
"Plasa de siguranţă" înseamnă că va exista "un teritoriu vamal unic" între UE şi Regatul Unit, care se va institui de la sfârşitul perioadei de tranziţie până la data la care un acord ulterior devine aplicabil. Irlanda de Nord va rămâne, prin urmare, parte a aceluiaşi teritoriu vamal ca restul Regatului Unit. Teritoriul vamal unic se referă la toate mărfurile, cu excepţia produselor piscicole şi de acvacultură.
Crearea teritoriului unic vamal include angajamente echivalente şi mecanisme de aplicare corespunzătoare pentru a asigura o concurenţă loială între UE-27 şi Regatul Unit.
Schiţa declaraţiei politice publicate miercuri menţionează progresele înregistrate pentru a se ajunge la o înţelegere generală privind cadrul viitoarei relaţii UE-Regatul Unit. UE şi Regatul Unit îşi vor continua activitatea pe baza acestei schiţe.
Nimic nu este convenit până când nu este convenit totul. Prezentul acord de retragere - inclusiv perioada de tranziţie - trebuie să ţină seamă de cadrul viitoarei relaţii. Prin urmare, declaraţia politică trebuie dezvoltată în continuare şi acceptată în forma finală.
În paralel, Comisia Europeană îşi va continua activitatea de pregătire şi pentru situaţii neprevăzute.
Negociatorii din UE şi Regatul Unit îşi vor continua activitatea cu privire la declaraţia politică privind cadrul pentru viitoarea relaţie pe baza schiţei publicate miercuri. Este de competenţa preşedintelui Consiliului European să decidă dacă şi când să convoace un summit al celor 27 de şefi de stat şi de guvern. Va reveni Consiliului European (Articolul 50) să aprobe acordul de retragere şi declaraţia politică bilaterală privind cadrul relaţiei viitoare.
După ce acordul de retragere este aprobat de Consiliul European (Articolul 50) şi înainte să intre în vigoare, acesta trebuie ratificat de UE şi de Regatul Unit. Pentru UE, Consiliul Uniunii Europene trebuie să autorizeze semnarea acordului de retragere, înainte de a-l transmite Parlamentului European pentru aprobarea sa. Regatul Unit trebuie să ratifice acordul potrivit propriilor aranjamente constituţionale, mai scrie în comunicatul Comisiei.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Danemarca: Zelenski speră ca iarna aceasta să aibă loc primele teste ale sistemului antibalistic Freya
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat miercuri, în timpul unei vizite în Danemarca, că speră ca în această iarnă să poată fi efectuate primele teste ale sistemelor antibalistice Freya, un proiect ucrainean susținut de zece state europene, relatează EFE. Într-o conferință de presă comună cu prim-ministrul
Republica Centrafricană: Wagner și societăți chineze acuzate că au acaparat resursele forestiere din țară
Resursele forestiere din Republica Centrafricană fac obiectul unei acaparări frauduloase în beneficiul unor companii legate de grupul paramilitar Wagner și societăți chineze, trage un semnal de alarmă organizația neguvernamentală americană The Sentry într-un raport publicat marți, citat de AFP. Republica Centrafricană, printre cele
Danemarca a comandat echipament pentru antrenamente militare de la Saab în valoare de 35,5 milioane de dolari
Compania suedeză de apărare a anunțat miercuri că a primit o comandă de 350 de milioane de coroane suedeze (35,5 milioane de dolari) de la agenția daneză de achiziții în domeniul apărării, relatează dpa. Comanda vizează echipament suplimentar utilizat în antrenamentele militare și livrările urmează a fi efectuate între 2026 ș
Negocieri ruso-ucrainene: Emisarii americani pleacă la Moscova pentru discuții cu Putin, apoi se întâlnesc cu Zelenski
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff vor pleca joi la Moscova pentru noi discuții cu președintele rus Vladimir Putin, apoi se vor întâlni la Dublin cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat Kushner după ce s-a încheiat miercuri la Abu Dhabi o nouă rundă de negocieri de pace între Ucraina și Rusia mediate de SUA, rela
Germania: O anchetă internă dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în interiorul armatei
O anchetă internă prezentată miercuri la Berlin dezvăluie amploarea hărțuirii sexuale în armata germană, punând într-o situație stânjenitoare guvernul german, aflat în plină campanie de atragere de noi recruți, transmite AFP. Conform studiului, 10% dintre femeile soldat care au răspuns la chestionar au afirmat că
Iranul avertizează cu privire la un deficit de gaze pe plan intern la iarnă, din cauza războiului
Guvernul iranian a avertizat cu privire la agravarea deficitului intern de gaze în această iarnă, ca urmare a avarierii instalațiilor de prelucrare în conflictul cu Statele Unite, situație care ar putea duce la întreruperi în aprovizionare, relatează miercuri Reuters. 'Dacă nivelul consumului va fi ridicat, este posibil să apară &ic
Israelul alocă 28 de milioane de euro pentru consolidarea școlilor evreiești în America de Nord
Guvernul israelian a aprobat miercuri un plan de 100 de milioane de șekeli (circa 28 de milioane de euro) pentru a promova educația evreiască în America de Nord și a consolida legăturile cu Israelul în rândul generațiilor mai tinere, relatează agenția EFE. Inițiativa, anunțată într-un comunicat al biroului premierului israelian în
Iranul denunță recompensa americană de 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul său nuclear
Iranul a denunțat miercuri propunerea SUA de a plăti până la 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul său nuclear, spunând că este 'respingătoare', relatează AFP. Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a îndemnat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Consiliul de Securitate al ONU să condamne
Războiul din Orientul Mijlociu a provocat pagube de 200 miliarde de dolari țărilor din Golf (raport)
Războiul dintre Iran și Statele Unite a cauzat pagube de aproximativ 200 de miliarde de dolari (circa 180 de miliarde de euro) țărilor din Golf, unde pierderile economice ar putea crește de patru ori până în 2030, potrivit unui raport al Allianz Trade publicat miercuri, transmite AFP. 'Pagubele materiale din toată regiunea sunt estimate la puți
Negocierile de la Abu Dhabi între #Ucraina și Rusia mediate de SUA s-au încheiat
Negocierile tripartite dintre Rusia și Ucraina mediate de SUA s-au încheiat miercuri la Abu Dhabi, după aproximativ două ore de discuții cu ușile închise, jumătate din timpul alocat acestor discuții marți, transmit agențiile AFP și EFE. Negocierile desfășurate în această a doua zi de tratative s-au concentrat pe garanțiile de securitate pentr
Drone au pătruns în spațiul aerian al țărilor baltice în timpul atacului ucrainean asupra portului rusesc Ust-Luga
Drone ucrainene îndreptate către portul petrolier rusesc Ust Luga au pătruns în spațiul aerian al celor trei state baltice (Lituania, Letonia și Estonia) în noaptea de marți spre miercuri, declanșând alerte aeriene și decolarea de urgență a unor avioane de vânătoare ale NATO, care au efectuat cel puțin două încercări eșuate de a le dobor&i
După discursul lui Netanyahu din Knesset, Eisenkot anulează negocierile cu Likud pentru formarea guvernului
Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar! (Drepți!), însărcinat cu formarea unui guvern în Israel, a anulat marți întâlnirea de negocieri pe care partidul său o programase pentru miercuri cu Likud, partidul premierului interimar Benjamin Netanyahu, ca răspuns la discursul lui Netanyahu la sesiunea inaugurală a Knessetului, informează EFE.
Un petrolier a luat foc în Strâmtoarea Ormuz după ce a lovit o mină, potrivit marinei iraniene
Armata iraniană a anunțat miercuri că un petrolier a lovit o mină și a luat foc în în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ia la țintă în mod regulat navele care navighează fără autorizația sa, transmite AFP. Teheranul revendică de mai mult timp controlul asupra acestei căi navigabile strategice, prin care tranzitau 20% din hidrocarburi la ni
Washingtonul pune sub acuzare trei 'agenți susținuți de Iran' pentru comploturi teroriste în Europa și SUA
Trei 'agenți susținuți de Iran' au fost puși sub acuzare pentru un presupus rol în aproape 20 de atacuri teroriste și tentative de atac în Europa și Statele Unite, a anunțat marți Departamentul american de Justiție, conform dpa. Cei trei se confruntă cu acuzații legate, printre altele, de un incident terorist suspect petrecut în luna
Polonia: Marș de Ziua Independenței pe străzile din Varșovia la apelul dreptei și extremei drepte
Grupuri de dreapta din Polonia organizează miercuri un 'Marș al Independenței' pe străzile din Varșovia pentru a protesta împotriva guvernului premierului Donald Tusk, relatează dpa. Protestul de la începutul după-amiezii din Ziua Independenței are loc după recenta criză din jurul Tribunalului constituțional. Partidul de dreapta conservator











