Igor Dodon despre unionişti: Unii vor unire doar pentru că în Republica Moldova este 'disperare'
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susţine că în prezent curentul unionist este susţinut pe de o parte de ideologi, iar pe de altă parte de oameni simpli, "care vor unire (doar) pentru că în Moldova e disperare'. Pe primii, şeful statului moldovean i-a numit "trădători", iar despre ceilalţi a dat asigurări că aceştia vor înceta sa fie unionişti odată ce în Republica Moldova se va trai mai bine. Declaraţiile au fost făcute miercuri, în cadrul emisiunii "Glavnîi vopros' de la NTV Moldova, informează joi Agora.md.
Dodon a afirmat ca în Republica Moldova "a existat întotdeauna o dispoziţie unionistă', însă înainte aceasta se manifesta mai puţin. "Sunt două componente ale acestui curent. Sunt oameni care sunt pro-unire ca ideologie, ei au fost şi în anii 90, şi chiar în perioada sovietică: artişti, poeţi, intelectuali. Deci, cei care scriau înainte poeme despre comsomolişti şi comunism, acum sunt cei mai aprigi unionişti. Sunt cei mai periculoşi oameni, care au fost întotdeauna trădători', a afirmat Dodon.
"A doua componentă a unioniştilor sunt oameni simpli, oameni buni, iar eu ştiu asemenea oameni: medici, profesori, muncitori. Cred că mai mult de jumătate dintre unionişti", a continuat preşedintele Republicii Moldova, exprimându-şi convingerea că aceştia "vor unirea din cauză că în Moldova e corupţie, e greu, că s-a furat miliardul". "Din cauza acestei derute, ei caută să plece dintr-o extremă în alta. Cu acest bloc, mişcă nu dorinţa de unire propriu-zisă, ci starea de disperare. Când situaţia se va schimba, ei nu vor mai căuta unire, vor deveni statalişti', a dat asigurări Dodon.
De asemenea, Igor Dodon nu a uitat nici de tinerii unionişti. "Când eşti tânăr, ai valori liberale, ei sunt rebeli. Odată ce apare familia, responsabilităţile, vrei stabilitate', a spus Dodon. El a adăugat că unionismul nu poate fi oprit prin forţă. "Unica soluţie eficientă contra unionismului este ridicarea nivelului vieţii, lupta împotriva corupţiei", a conchis preşedintele Republicii Moldova.
Mii de persoane au participat în 25 martie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul Chişinăului, la aşa-numita 'Marea Adunare Centenară', pentru a marca 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, manifestaţia încheindu-se cu adoptarea unei proclamaţii prin care se cere din nou unirea Republicii Moldova cu România. În rezoluţia votată se spune că unirea Basarabiei cu România este "unica soluţie de supravieţuire şi progres".AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Danemarca: Mette Frederiksen primește încă o dată mandatul de a forma guvernul, în pofida eșecului anterior
Premierul danez interimar, social-democrata Mette Frederiksen, a primit sâmbătă din nou mandatul din partea regelui Frederik al X-lea pentru formarea unui guvern, după o primă încercare eșuată, urmată de a doua în care nici liberalii nu au reușit să creeze o majoritate după alegerile parlamentare din 24 martie, relatează AFP și Reuters.
Zelenski: Rusia pregătește un atac asupra Ucrainei în care va folosi din nou racheta Oreșnik
Rusia pregătește un atac împotriva Ucrainei în care va folosi din nou o rachetă balistică hipersonică Oreșnik, a declarat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, făcând referire la informații pe care le-ar fi primit din partea serviciilor secrete ale țării sale, dar și din SUA și Europa, relatează Reuters.
VIDEO Trump afirmă că oscilează între un acord cu Iranul și reluarea războiului
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă, în declarații acordate telefonic publicației Axios și postului CBS News, că oscilează între încheierea unui acord cu Iranul și reluarea ostilităților, adăugând că deocamdată analizează situația și un proiect de acord împreună cu consilierii săi și ar putea lua duminică o decizie
VIDEO Pakistanul confirmă 'progrese încurajatoare' către un acord final între SUA și Iran
Pakistanul, care s-a impus ca mediator între SUA și Iran, a transmis sâmbătă că discuțiile din ultimele 24 de ore au condus la progrese notabile către o 'înțelegere finală' între Washington și Teheran, relatează agenția EFE. 'Negocierile intense desfășurate în ultimele 24 de ore au avut ca rezultat progrese încur
Rubio estimează că 'există o șansă' de a se încheia în curând un acord cu Iranul, care confirmă progrese
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă, în timpul unei vizite în India, că s-au făcut unele progrese în discuțiile cu Iranul și a estimat că o înțelegere ar putea fi anunțată chiar până la sfârșitul zilei sau în zilele următoare, în timp ce Teheranul a confirmat o apropiere a pozițiilor, dar s-
Ungaria cere Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a discuta despre aderarea la UE
Noul guvern ungar, condus de conservatorul Peter Magyar, care l-a înlocuit recent pe naționalistul Viktor Orban, a cerut sâmbătă Ucrainei să restabilească drepturile minorității maghiare înainte de a negocia alte chestiuni, cum ar fi lansarea negocierilor în vederea unei eventuale aderări la UE, informează agenția EFE.
Ministrul israelian Ben Gvir, indezirabil în Franța după abuzurile asupra activiștilor Flotilei pentru Gaza
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a primit interdicție de intrare în Franța, în urma tratamentului batjocoritor pe care l-a aplicat activiștilor Flotilei pentru Gaza, a anunțat sâmbătă ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, potrivit AFP. 'Începând de astăzi, Itamar Ben
Iranul nu va face compromisuri privind drepturile sale, declară principalul negociator al Teheranului
Principalul negociator iranian și președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, i-a transmis șefului armatei pakistaneze, în timpul unei întâlniri sâmbătă la Teheran, că Iranul nu va face compromisuri în privința drepturilor sale, a relatat televiziunea de stat, citată de Reuters. El a afirmat că forțele ar
Corpul Gardienilor Revoluției permite trecerea altor 25 de nave prin Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore
Corpul Gardienilor Revoluției din Iran a anunțat sâmbătă că 25 de petroliere și nave comerciale au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele 24 de ore sub protecția lor, ceea ce ridică la 117 navele care au traversat Strâmtoarea Ormuz în ultimele patru zile cu aprobarea Teheranului, relatează EFE. 'În ulti
Qatar transmite Iranului că libertatea de navigație prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă'
Premierul qatarez Mohammed bin Abdulrahman Al Thani i-a transmis sâmbătă ministrului de externe iranian, Abbas Araghchi, că navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu este 'negociabilă' și a avertizat că blocarea în continuare a acestei căi maritime vitale 'ar putea agrava criza' în Golful Persic, relatează EFE.
Volodimir Zelenski consideră 'nedreaptă' propunerea de aderare 'asociată' a Ucrainei la UE
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară într-o scrisoare adresată liderilor Uniunii Europene că propunerea Germaniei de a acorda Ucrainei statutul de membru 'asociat' al UE este 'nedreaptă', întrucât ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, relatează Reuters. Cancelarul ge
AIEA, preocupată de un incendiu la o substație situată în apropierea unei centrale nucleare din #Ucraina
Viena, 23 mai /Agerpres/ - Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și-a exprimat 'profunda preocupare' cu privire la un incendiu izbucnit la o substație electrică din Ucraina, care - cauzat de 'activități militare' - a obligat deconectarea parțială a unei centrale nucleare aflate în funcțiune, relatează sâmbătă EFE. &Ic
Marco Rubio, în India pentru a relansa relațiile puse la încercare de Donald Trump
Secretarul de stat american Marco Rubio a sosit sâmbătă în India cu misiunea de a consolida un parteneriat zdruncinat de tarifele vamale impuse de președintele SUA, Donald Trump, și de relația reînnoită a Washingtonului cu Pakistanul și China, rivalii New Delhi, relatează AFP și Reuters. După aterizarea la Calcutta, Rubio, de
Iran: Washingtonul s-ar pregăti pentru posibile lovituri, potrivit presei; Trump își modifică agenda
Guvernul american ia în considerare noi lovituri împotriva Iranului, au relatat vineri portalul Axios și postul de televiziune CBS, în timp ce președintele Donald Trump și-a modificat agenda pentru a rămâne la Washington în acest weekend, alimentând speculațiile despre o posibilă reluare a ostilităților împotriva Teheranului,
Iranul spune că un acord cu SUA nu este aproape, în pofida înmulțirii demersurilor diplomatice
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ismail Bagaei, a afirmat vineri că 'nu putem afirma neapărat că am ajuns la un punct în care acordul este aproape' cu Statele Unite, în contextul speculațiilor despre un posibil sfârșit al războiului, informează EFE. Ismail Bagaei a făcut această afirmație














