ALEGERI ÎN UNGARIA Viktor Orban, controversatul premier al Ungariei, aproape de al treilea mandat consecutiv
Controversatul premier al Ungariei Viktor Orban, al cărui discurs naţionalist şi antiimigraţie i-a atras critici atât pe plan intern cât şi pe plan extern, este pe cale să obţină al treilea mandat consecutiv în fruntea executivului de la Budapesta - şi al patrulea în total de până acum - la alegerile legislative care au loc duminică, relatează dpa.
Sondajele de opinie dau câştig de cauză alianţei dintre partidul lui Orban, Fidesz, şi Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP), conturând perspectiva ca Orban să deţină o majoritate de două treimi, dar şi puterea de a schimba Constituţia, aşa cum s-a întâmplat după alegerile din 2010.
Partidele din opoziţie şi criticii lui Orban susţin că premierul a profitat de această prerogativă pentru a modifica sistemul electoral în favoarea Fidesz, ceea ce i-a permis formaţiunii premierului să câştige alegerile din 2014.
Acest lucru, la care s-a adăugat puternica influenţă exercitată asupra opiniei publice, atât prin intermediul media controlate de stat, cât şi al unor media private proguvernamentale, i-a asigurat premierului o bază solidă pentru a-şi prelungi cei opt ani consecutivi petrecuţi la putere, la care trebuie adăugat şi mandatul din 1998-2002.
La votul de duminică, cei 7,9 milioane de alegători ungari vor decide numele celor 199 de membri ai parlamentului unicameral de la Budapesta pe baza unui sistem de vot mixt. Astfel, 106 de deputaţi vor fi aleşi prin vot uninominal în mod direct, iar ceilalţi vor fi desemnaţi pe baza votului pe liste. Opoziţia, fragmentată atât la stânga, cât şi la dreapta Fidesz, nu va avea ocazia de a se uni în spatele unui singur candidat într-un al doilea tur.
Viktor Orban se poate lăuda cu indicatori economic solizi, în condiţiile în care Ungaria înregistrează în 2018 al optulea an consecutiv de creştere, cu un ritm de 4%, inflaţia este ţinută sub control, iar şomajul este scăzut, de circa 3,8%. Dar factorul care i-a sporit cel mai mult popularitatea este poziţia sa în ce-i priveşte pe imigranţi, în special cei musulmani.
După valul de refugiaţi şi migranţi care au traversat Balcanii şi Ungaria îndreptându-se spre Occident în vara lui 2015, Orban a fost primul care a ordonat construirea unui gard cu sârmă ghimpată pentru a stăvili fluxul, în septembrie acelaşi an. Tot atunci, a contestat vehement politica privind refugiaţii a cancelarului german Angela Merkel.
Viktor Orban a dat avânt sentimentelor antiimigraţie din ţările est şi central-europene şi a mobilizat Macedonia şi Serbia, care nu fac parte din Uniunea Europeană, să-i oprească pe migranţi în loc să le permită trecerea către Occident.
Totodată, Ungaria a refuzat să accepte sistemul UE de cote obligatorii de solicitanţi de azil, în pofida ameninţării cu sancţiuni, insistând că musulmanii care vin în Europa vor schimba faţa continentului şi vor submina modul de viaţă al creştinilor.
În martie 2016, "ruta balcanică" de imigraţie a fost închisă oficial, iar numărul celor care au ales această cale de tranzit a fost redus drastic, însă Orban şi-a menţinut retorica antimigranţi în centrul activităţii sale politice.
"UE nu trebuie să se concentreze pe redistribuirea refugiaţilor, ci pe protecţia frontierelor", a declarat el în februarie, după o întâlnire cu omologul său bulgar. "Migraţia ne ameninţă securitatea, modul de viaţă şi cultura creştină", a subliniat Orban.
"Nori negri (de imigraţie) se adună deasupra Europei", avertizează premierul ungar, conform căruia ţările UE vor deveni majoritar musulmane, în absenţa unor măsuri preventive. "Naţiunile vor dispărea, Occidentul va cădea, iar Europa nici nu-şi dă seama că este pe cale să fie ocupată", susţine Viktor Orban.
Acţiunile şi retorica sa i-au atras criticile mai multor lideri europeni, dar în pofida acestui fapt, precum şi a sancţiunilor cu care ameninţă Bruxellesul pentru nerespectarea schemei de redistribuire a migranţilor, poziţia lui Orban este în general susţinută de unguri, notează dpa. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Republicanii Vance și Rubio, și democrații Ossoff și Buttigieg conduc lista aspiranților la Casa Albă în 2028 (sondaj)
Patru candidați potențiali pentru Casa Albă pentru 2028 au atras atenția alegătorilor americani, poziționându-se de timpuriu în cursă: republicanii JD Vance și Marco Rubio, și democrații Jon Ossoff și Pete Buttigieg, relevă un sondaj Reuters/Ipsos, dat publicității joi. Niciunul dintre cei patru nu și-a lansat încă oficial ca
Coreea de Sud promite să își mențină sprijinul financiar pentru #Ucraina în pofida unei dispute diplomatice
Coreea de Sud a afirmat joi că își va menține sprijinul financiar de 100 de milioane de dolari promis Ucrainei pentru anul viitor, în pofida disputei diplomatice privind transferul către Seul a doi prizonieri de război nord-coreeni reținuți de Kiev, relatează AFP. 'În calitate de membru responsabil al comunității internaț
Bruxelles-ul și Canberra au semnat intrarea Australiei în programul Orizont Europa
Uniunea Europeană și Australia au semnat joi acordul prin care țara oceanică se alătură pilonului II al programul european de cercetare și inovare Orizont Europa, informează EFE. Prin acest acord, Australia devine oficial al 24-lea membru asociat, alături de țări precum Canada, Egipt, Islanda, Israel, Japonia sau Coreea de Sud.
Următorul summit al NATO va avea loc în Albania, dar nu mai devreme de 2028, anunță Edi Rama
Următorul summit al NATO va avea loc într-adevăr, așa cum este prevăzut, în Albania, dar nu mai devreme de 2028, a afirmat joi la Dublin premierul albanez Edi Rama, relatează AFP. 'Problema este că încă nu există o poziție comună cu privire la data summitului', a declarat el la sosirea la o reuniune a Comunității Poli
Italia va revizui protocoalele de acțiune în urma seriei de alerte false cu bombe în școli
Guvernul italian va introduce noi măsuri privind gestionarea alertelor de securitate, inclusiv a amenințărilor în masă transmise prin email, măsuri în baza cărora clădirile vizate de astfel de alerte vor fi evacuate numai dacă există dovezi concrete de pericol, a anunțat joi executivul condus de Giorgia Meloni, după ce în ziua precedentă circa 6.300
Erdogan cere reluarea 'fără întârziere' a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut joi reluarea 'fără întârziere' a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului dintre Statele Unite și Iran, în urma unei întâlniri cu omologul său iranian Masoud Pezeshkian, relatează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit în marja conferinței ONU pr
SUA: Democrații care au ratat votul privind demiterea lui Pete Hegseth dau vina pe trafic
Câțiva congresmeni ai opoziției democrate care nu au ajuns la timp la votul eșuat de marți din Camera Reprezentanților pentru demiterea secretarului apărării, Pete Hegseth, au dat vina pe traficul din capitala SUA pentru absența lor, informează joi EFE. Nu mai puțin de 11 parlamentari democrați au lipsit de la vot, care a avut loc marți seară. Da
Președintele chinez Xi Jinping susține că 'reunificarea' cu Taiwanul trebuie să aibă loc și că istoria nu poate fi oprită
Valul istoriei nu poate fi oprit, a declarat joi președintele chinez Xi Jinping, în contextul în care a îndemnat la 'reunificarea' completă cu Taiwanul a patriei mamă și s-a angajat să facă acest lucru pe cale pașnică, fără a face nicio mențiune la utilizarea forței, relatează Reuters. China percepe Taiwanul guvernat democratic ca pe
Rusia observă progrese în negocierile cu #Ucraina, dar consideră că implicarea UE în discuții ar îngreuna procesul
Negocierile ruso-ucrainene care au fost mediate de SUA marți și miercuri la Abu Dhabi au condus la progrese către o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina, dar eventuala includere a țărilor europene susținătoare ale Ucrainei în aceste discuții ar putea îngreuna procesul de pace, a declarat joi viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, potrivit agenție
Marco Rubio a cheltuit 1,2 milioane de dolari pe zboruri pentru a urmări meciuri de fotbal american
Secretarul de stat american Marco Rubio a cheltuit 1,2 milioane de dolari pe zboruri pentru a asista la meciurile de fotbal american ale Universității din Florida (UF), unde joacă unul dintre fiii săi, potrivit unei investigații a The Washington Post publicate miercuri, relatează EFE. Conform înregistrărilor oficiale, Rubio, care este considerat un posib
Franța anunță că Uniunea Europeană va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei
Uniunea Europeană (UE) va aproba luni noi sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat joi ministrul francez pentru afaceri europene, Benjamin Haddad, relatează Reuters. 'Luni vom impune noi sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează 150 de entități suplimentare și 50 de bănci. Franța este cea care a propus majoritatea entităților care urmează să fie i
Israel: Netanyahu spune că renunțarea la ajutorul militar american va avea loc treptat
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit despre o eliminare treptată a ajutorului militar american, după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat încetarea acestui sprijin, în valoare de miliarde de dolari, până la sfârșitul acestui an, transmite dpa. Potrivit unui comunicat emis miercuri de biroul lui Netanyahu, Israelu
Zelenski afirmă că viteza serviciului Starshield este din nou limitată, ceea ce îngreunează apărarea Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că unitățile militare ucrainene au înregistrat, timp de câteva zile, perturbări semnificative ale serviciului Starshield, fapt care a afectat întreaga linie a frontului, precum și părțile din țară aflate sub ocupație rusă, informează Reuters. Într-o postare pe Telegram, Zelenski
SUA afirmă că Beijingul a admis importanța discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea denuclearizării
Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul de externe chinez Wang Yi au convenit miercuri asupra importanței discuțiilor la nivel de lideri pentru promovarea păcii și a denuclearizării, inclusiv în cadrul unui eventual summit trilateral cu Rusia, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, relatează joi Reuters. Rubio a discutat telefonic cu Wang Y
Franța/alegeri: Christine Lagarde ar obține circa 14% din voturi dacă ar candida (sondaj)
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, care și-a anunțat plecarea din funcție, ar obține un scor similar cu cel al candidatului de centru-dreapta Édouard Philippe dacă ar candida la alegerile prezidențiale din Franța de anul viitor, potrivit unui sondaj comandat de Politico și publicat miercuri, transmite Reuters joi. Dacă














