Polonia îşi menţine poziţia privind reforma sistemului său judiciar în pofida măsurilor Bruxellesului

Şeful diplomaţiei poloneze, Jacek Czaputowicz, a reiterat miercuri dreptul ţării sale de a-şi reforma sistemul judiciar aşa cum crede de cuviinţă şi a denunţat recurgerea de către Uniunea Europeană la o procedură inedită care ar putea conduce la sancţiuni, relatează AFP.
Jacek Czaputowicz, care şi-a prezentat în Parlament viziunea asupra politicii externe a Varşoviei, a confirmat implicit că răspunsul Poloniei la recomandările Bruxellesului, transmise în urmă cu o zi, nu anunţă modificări semnificative la reformele controversate.
Seria de schimbări în justiţie întreprinse de guvernul polonez după ce conservatorii partidului Lege şi Justiţie (PiS) au preluat puterea la finele anului 2015 a început cu o reformă a Tribunalului Constituţional şi a continuat cu reforme adoptate mai recent privind funcţionarea tribunalelor de drept comun, a Curţii Supreme şi a Consiliului Superior al Magistraturii.
Comisia Europeană consideră aceste măsuri o încercare de subordonare a puterii judiciare în faţa celei executive şi a activat pe 20 decembrie 2017 Articolul 7 din Tratatul UE, dând atunci Poloniei acest termen de trei luni să răspundă preocupărilor legate de situaţia statului de drept. În replică, guvernul de la Varşovia a acuzat oficialii europeni de partizanat politic în favoarea actualei opoziţii poloneze.
"Ne apărăm dreptul de a realiza reformele sistemului judiciar în conformitate cu aşteptările polonezilor. Aceste reforme nu încalcă principiile statului de drept ci, din contră, la întăresc", a spus şeful diplomaţiei poloneze.
Polonia se opune, a subliniat el, propunerilor potrivit cărora acordarea fondurilor europene să depindă de respectarea statului de drept.
"Statul de drept este o chestiune valoroasă pentru noi (...) suntem îngrijoraţi că aceste criterii neclare pot conduce la o limitare arbitrară a drepturilor ţărilor membre", a declarat ministrul, adăugând că experienţa procedurii deficitului excesiv arată că acest tip de instrument nu se aplică neapărat tuturor ţărilor. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia l-a convocat pe ambasadorul Germaniei pentru a denunța tratamentul jurnaliștilor săi
Rusia l-a convocat vineri pe ambasadorul Germaniei la Moscova, Alexander Graf Lambsdorff, pentru a denunța tratamentul jurnaliștilor ruși în această țară și a-l informa pe diplomatul german despre ''măsurile de represalii'', au anunțat agențiile de presă ruse, potrivit AFP. ''Ambasadorul german este convocat vineri la Ministerul A
#Ucraina: Cel puțin trei morți și 14 răniți într-un bombardament rusesc în regiunea Dnipropetrovsk (guvernator)
Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar alte 14 rănite vineri într-un bombardament rusesc împotriva localității Samar din regiunea Dnipropetrovsk (partea central-estică a Ucrainei), a anunțat guvernatorul regional, citat de AFP. ''Trei persoane și-au pierdut viața într-un atac al inamicului. Paisprezece au fost răn
Iran: Mai mulți morți în rândul civililor în atacul israelian asupra închisorii Evin din Teheran(presă)
Atacul aerian lansat de Israel în această săptămână asupra celebrei închisori Evin din Teheran s-a soldat cu mai mulți morți în rândul civililor, între care o asistentă socială în vârstă de 52 de ani și fiul ei de 5 ani, au relatat vineri cotidianul Shargh și alte mass-media iraniene, relatează dpa.
#Ucraina afirmă că Phenianul a desfășurat deja 11.000 de militari în război alături de Rusia
Coreea de Nord a desfășurat deja 11.000 de soldați alături de Rusia în războiul de agresiune al acesteia în Ucraina, a declarat vineri ministrul apărării ucrainean, Rustem Umerov, citat de EFE. Potrivit agenției de presă ucrainene Ukrinform, Umerov a explicat într-o întâlnire cu presa că acești militari fac parte
Israelul lansează un val masiv de bombardamente asupra mai multor zone din sudul Libanului
Israelul a lansat vineri un atac aerian masiv împotriva mai multor zone din sudul Libanului, al treilea atac de acest tip într-o săptămână, pe fondul intensificării acțiunilor sale în pofida armistițiului încheiat între părți în urmă cu mai bine de jumătate de an, informează EFE. 'Avioane de v&acir
Război împotriva Israelului: Iranul promite pentru sâmbătă funeralii naționale 'istorice'
Iranul va organiza sâmbătă la Teheran funeralii naționale, catalogate ca 'istorice', pentru înalții oficiali și oamenii de știință având legătură cu programul nuclear uciși în timpul războiului de 12 zile declanșat de Israel, relatează AFP. Comemorările vor începe la ora 08:00 (04:30 GMT) în centrul
Rusia va participa la ceremonia de la Nagasaki pentru prima oară de la începutul războiului în #Ucraina
Ambasadorul Rusiei în Japonia, Nikolai Nozdrev, urmează să asiste pe 9 august la ceremonia de comemorare a victimelor bombardamentului nuclear din orașul Nagasaki, în prima participare a unui trimis rus la acest eveniment de la începutul războiului în Ucraina în 2022, relatează vineri EFE. Nozdrev a confirmat că o
Ministrul de externe chinez, Wang Yi, va efectua o vizită în Europa săptămâna viitoare
China a anunțat vineri că ministrul său de externe, Wang Yi, va călători în Europa săptămâna viitoare pentru discuții cu omologii săi francez, belgian și german, precum și cu șefa diplomației europene, relatează AFP. La Bruxelles, șeful diplomației chineze se va întâlni cu Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri
Maia Sandu: Portavocile Kremlinului devin tot mai active în spațiul public înaintea alegerilor parlamentare
Portavocile Kremlinului devin tot mai active în spațiul public din Republica Moldova pe măsura apropierii alegerilor parlamentare din toamnă, iar riscul ca aceste alegeri să fie influențate negativ de propagandă și bani murdari din afara țării este unul real, a avertizat vineri președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, citată de Radio Moldova.
Ungaria: Orban avertizează asupra consecințelor legale pentru participarea la marșul Pride de la Budapesta
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că vor exista 'consecințe legale' pentru organizarea sau participarea la marșul Pride de la Budapesta, ceea ce încalcă interdicția impusă de poliție asupra acestui eveniment planificat pentru sâmbătă în capitala Ungariei, relatează Reuters. Parlamentul ungar, în car
Casa Albă intenționează să taie finanțările SUA pentru investigațiile asupra crimelor de război
Casa Albă a recomandat să se pună capăt finanțărilor americane pentru aproape 20 de programe consacrate investigării crimelor de război pe plan internațional și trimiterii în justiție a celor responsabili de astfel de fapte, inclusiv în Myanmar, Siria, precum și anchetării prezumtivelor atrocități ale Rusiei în Ucraina, relatează vineri Reuters &ici
Controversata Fundație Umanitară Gaza îi mulțumește lui Donald Trump pentru 30 de milioane de dolari
Controversata Fundație Umanitară Gaza (GHF) le-a mulțumit vineri președintelui american Donald Trump și administrației sale pentru aprobarea a 30 de milioane de dolari destinate finanțării activităților sale în Fâșia Gaza, unde Israelul controlează distribuția alimentelor prin puncte de distribuție militarizate, administrate de GHF, și în apropierea
SUA: Marco Rubio anunță noi restricții privind vizele în lupta împotriva crizei fentanilului
Secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat joi noi restricții privind vizele, în cadrul efortului de a combate criza provocată de opioidul fentanil, relatează dpa. 'Criza fentanilului din Statele Unite este fără precedent, supradozele rămânând principala cauză de deces pentru americanii cu vârste cuprinse &ic
SUA: Imigrația netă ar putea scădea la 500.000 de persoane în 2025 prin deportările inițiate de administrația Trump
Imigrația netă în Statele Unite este de așteptat să scadă la 500.000 de persoane în 2025 ca urmare a deportărilor realizate de administrația președintelui Donald Trump, care au dus la o pierdere totală, în prezent, de 300.000 de migranți fără acte la o rată anuală, potrivit unui raport publicat joi de Oxford Economics, informează vineri EFE.
Israelul a înregistrat pierderi estimate la 12 miliarde de dolari în războiul său împotriva Iranului (rapoarte oficiale și presă)
Israelul a înregistrat pierderi directe estimate la 12 miliarde de dolari în urma războiului său de 12 zile împotriva Iranului, potrivit mass-media israeliene și unor rapoarte economice oficiale făcute publice săptămâna aceasta, a relatat joi publicația L'Orient-Le Jour. Pentru a finanța costurile războiului, Israel