Bruxelles-ul aminteşte Poloniei că expiră ultimatumul privind reformele în justiţie; Varşovia afirmă că nu schimbă nimic

Comisia Europeană a amintit marţi Poloniei că mai are timp doar până la sfârşitul acestei zile să răspundă preocupărilor executivului comunitar privind reforma sistemului judiciar şi statul de drept, în timp ce guvernul de la Varşovia transmite că nu intenţionează să schimbe ceva în această reformă, informează agenţiile AFP şi Reuters.
''Astăzi este pentru Polonia data limită să răspundă recomandărilor noastre privind statul de drept'', a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, la încheierea unei reuniuni la Bruxelles cu miniştrii europeni de externe.
''Aşteptăm răspunsul lor cu nerăbdare'', a mai spus Timmermans, menţionând de asemenea că executivul comunitar nu consideră un răspuns corespunzător ''cartea albă'' pe care premierul polonez Mateusz Morawiecki i-a prezentat-o pe 8 martie.
În acel document de aproape o sută de pagini guvernul de la Varşovia susţine că reformele ce fac obiectul criticilor sunt necesare pentru eficientizarea sistemului judiciar, nereformat de la căderea comunismului, şi că în elaborarea lor s-a avut în vedere ca magistraţii ''să se bucure de garanţii foarte puternice'' de independenţă, fiind menţionat de asemenea că respectivele reforme îşi regăsesc un corespondent inclusiv în sistemele judiciare ale unor state vest-europene.
Seria de schimbări în justiţie întreprinse de guvernul polonez după ce conservatorii partidului Lege şi Justiţie (PiS) au preluat puterea la finele anului 2015 a început cu o reformă a Tribunalului Constituţional, care s-a concretizat în principal prin înlocuirea judecătorilor pe care guvernul formaţiunii liberale Platforma Civică (PO) îi numise înaintea alegerilor, conservatorii afirmând că liberalii - actuala opoziţie - au încercat prin acele numiri să-şi asigure controlul respectivei instanţe în perspectiva pierderii alegerilor. Reforme adoptate mai recent vizează în special funcţionarea tribunalelor de drept comun, a Curţii Supreme şi a Consiliului Superior al Magistraturii.
Comisia Europeană consideră aceste măsuri o încercare de subordonare a puterii judiciare în faţa celei executive şi a activat pe 20 decembrie 2017 Articolul 7 din Tratatul UE, dând atunci Varşoviei un termen de trei luni să răspundă preocupărilor legate de situaţia statului de drept. În replică, guvernul polonez a acuzat oficialii europeni că evaluările lor pe tema reformei sistemului judiciar şi a statului de drept în Polonia sunt mai degrabă politice decât juridice.
În cazul în care Comisia Europeană nu va fi mulţumită de răspunsul primit, sau dacă nu va primi un răspuns, atunci ea ar putea cere statelor membre ale UE să ''constate existenţa unui risc clar de încălcare gravă'' a statului de drept în Polonia. Pentru acest pas va fi nevoie de votul a 22 din cele 27 de state (fără Polonia). Eventuale sancţiuni, precum suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul UE, nu vor putea interveni decât într-o fază ulterioară a procedurii şi cu condiţia unui vot unanim al celor 27, Ungaria anunţând deja că se va opune.
Într-o reacţie transmisă marţi printr-un comunicat, guvernul polonez a respins din nou criticile privind încălcarea statului de drept şi a reafirmat că nu va retrage legile contestate, declarându-se totodată disponibil să analizeze împreună cu Comisia Europeană rezultatele reformei sistemului judiciar.
Comisia Europeană a dat şi în decembrie 2016 guvernului de la Varşovia un termen de două luni pentru a răspunde preocupărilor legate de reforma Tribunalului Constituţional. Executivul polonez a răspuns în ultima zi a acelui termen respingând toate acuzaţiile. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Xi Jinping a semnat la Astana un tratat ce consolidează relațiile Chinei cu cele cinci Stanuri din Asia Centrală
Președintele chinez Xi Jinping a semnat marți un tratat ce consolidează relațiile Chinei cu cele cinci state din Asia Centrală și își propune să aprofundeze cooperarea în domeniul comerțului, energiei și infrastructurii cu această regiune bogată în resurse, informează dpa și EFE. De la invadarea Ucrainei de către Rusia, Beijingul și-a intensi
Cancelarul german Merz aprobă 'munca murdară' făcută de Israel în Iran 'pentru noi toți'
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut marți în mod deschis atacurile Israelului împotriva Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care 'a adus moarte și distrugere în lume', transmite AFP. 'Israelul face munca murdară pentru noi toți', a declarat Merz, în marja summitului G7 din
Slovacia: Premierul Fico sugerează că el ar dori ieșirea țării sale din NATO
Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marți premierul slovac Robert Fico, aducând în discuție pentru prima dată oportunitatea apartenenței țării sale la NATO, înaintea unui summit la care liderii țărilor membre ale acestei alianțe sunt așteptați să convină asupra unei creșteri a cheltuielilor pentru înarma
Iranul îi cere șefei diplomației europene, Kaja Kallas, să înceteze să ia apărarea 'agresorului' și să condamne Israelul
Guvernul Iranului i-a cerut marți șefei diplomației europene, Kaja Kallas, să înceteze să acționeze ca 'apărător al agresorului' și a pus sub semnul întrebării îndemnul acesteia la dezescaladarea conflictului în condițiile în care nu condamnă Israelul, informează EFE. 'Vă rugăm să încetați să acționați ca apărăto
Miniștrii de externe ai UE au convenit asupra necesității unei dezescaladări urgente în Orientul Mijlociu (Kallas)
Șefa diplomației Uniunii Europene Kaja Kallas a reafirmat marți necesitatea unei dezescaladări urgente în Orientul Mijlociu, unde are loc de vineri un conflict între Iran și Israel, afirmând totodată că Teheranul nu ar trebui să dezvolte bombă nucleară, relatează Reuters. 'Cu toții am fost de acord asupra nevoii urgente de dezescaladare,
Iranul a lansat marți după-amiază un nou atac cu rachete asupra Israelului
Iranul a lansat marți după-amiază un nou atac cu rachete asupra Israelului care a făcut să răsune sirenele în zone extinse de pe teritoriul statului evreu, fără însă ca serviciile de urgență israeliene să raporteze incidente, transmite EFE. Avertismentul a venit în jurul orei locale 17:15 (12:15 GMT), când armata israeliană a alertat că
Parlamentul European a votat ca abuzurile sexuale comise asupra minorilor să nu se prescrie
Parlamentul European (PE) a cerut marți să nu se prescrie abuzurile sexuale comise asupra minorilor, care aproape întotdeauna sunt raportate doar după ani de zile, iar materialele ce conțin abuzuri generate de inteligența artificială (AI) să fie considerate drept infracțiuni, informează EFE. PE a aprobat cu 599 de voturi pentru, două împotrivă și 6
Ministrul israelian al apărării avertizează că urmează atacuri împotriva unor 'ținte foarte semnificative' de la Teheran
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a avertizat marți că noi atacuri masive asupra capitalei iraniene Teheran, împotriva unor 'ținte foarte semnificative', sunt iminente, transmite dpa. 'Vom ataca ținte foarte semnificative în Teheran astăzi', a declarat Katz în cursul unei deplasări la Herzlyia, unde o rachetă irani
Majoritatea europarlamentarilor prezenți au susținut propunerea de revizuire a MRR
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Majoritatea europarlamentarilor prezenți marți la dezbaterea privind evaluarea Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR) s-au pronunțat pentru susținerea propunerii de extindere a perioadei de finanțare aferente Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) pentru a permite finalizarea proiectelo
Iran: Partea subterană a uzinei nucleare de la Natanz a fost lovită de bombardamentele israeliene, anunță AIEA
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat marți că noi elemente relevă lovirea directă a sălilor subterane ale uzinei nucleare iraniene de la Natanz în urma bombardamentelor israeliene, agenția revizuindu-și astfel evaluarea anterioară conform căreia numai partea de la suprafață a acestei uzine și infrastructurile electrice au fost afectate, transm
Franța: Fostul prim-ministru Fillon, condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare în cazul angajărilor fictive
Fostul prim-ministru francez François Fillon, găsit vinovat în cazul angajărilor fictive ale soției sale, Penelope, a primit marți o reducere a pedepsei la 4 ani de închisoare cu suspendare, amendă de 375.000 de euro și cinci ani de interdicție de a candida pentru o funcție publică, la finalul unui al treilea proces ordonat de Curtea de Casație, transmite
Belgia: Guvernul va elimina Senatul
Guvernul de coaliție din Belgia, condus de naționalistul flamand Bart de Wever, a reușit să obțină sprijinul necesar pentru a elimina Senatul deoarece consideră că acest organism întârzie deciziile legislative și presupune costuri suplimentare de gestionare, conform informațiilor transmise marți de mass-media locale precum radio-televiziunea publică RTBF sau ziar
Coreea de Nord va trimite geniști pentru a participa la deminare în Kursk și va contribui la reconstrucția infrastructurii regiunii ruse
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a aprobat trimiterea a o mie de geniști pentru a participa la deminarea regiunii ruse Kursk, ocupată parțial timp de câteva luni de către trupele ucrainene, a anunțat marți Serghei Șoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Federației Rusiei (CSR), informează EFE și AFP. În plus, Kim a convenit marți cu Șoigu, l
Israelul nu dorește nicio mediere în conflictul cu Iranul, constată Rusia
Israelul nu dorește vreo mediere externă pentru o soluționare negociată a conflictului său cu Iranul, a transmis marți Rusia, care avertizează asupra unei 'escaladări galopante' a acestui conflict, consemnează agențiile AFP și Reuters. 'La ora actuală, noi constatăm o reticență, pentru a nu spune altfel, din partea Israelului de a accepta servicii
Trump afirmă că vrea un 'sfârșit real, nu un armistițiu' în conflictul dintre Israel și Iran
Președintele american Donald Trump a declarat marți că dorește 'un sfârșit real, nu un armistițiu' în conflictul dintre Iran și Israel, menținând în același timp ambiguitatea cu privire la intențiile SUA, transmite AFP. Vorbind în avionul cu care revenea în SUA după ce a plecat mai devreme de la summitul G7 din Canad