UE va cere ţărilor terţe să accepte refugiaţi, pentru a nu li se impune limite la vize (presă)
Comisia Europeană pregăteşte legislaţia prin care va cere ţărilor extracomunitare să accepte refugiaţi cărora li se refuză azilul, scrie marţi cotidianul german Die Welt, citat de Reuters. Potrivit unor măsuri care urmează să fie anunţate miercuri, ţările care refuză să primească sau să reprimească migranţi urmează să se confrunte cu limitarea numărului de vize acordate diplomaţilor şi posesorilor de paşapoarte de serviciu. Dacă acest mijloc de presiune se dovedeşte insuficient, se va reduce şi numărul de vize pentru cetăţenii obişnuiţi, prin reducerea numărului de ghişee de la consulate.
Legislaţia în curs de redactare cere statelor membre să informeze Uniunea Europeană dacă întâmpină dificultăţi la repatrierea azilanţilor respinşi, iar Comisia Europeană va decide ce măsuri trebuie luate, precizează Die Welt.
În UE au intrat din 2015 peste un milion de refugiaţi, reaminteşte Reuters. Unele ţări de tranzit din afara Uniunii şi ţările de origine ale migranţilor, care se confruntă la rândul or cu tensiuni economice şi probleme de securitate din cauza migraţiei, nu au fost uşor de convins să coopereze cu UE pentru a controla fenomenul. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă în legătură cu discuțiile despre o arhitectură de securitate în Europa
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse. 'Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii și rușii abordează acest subiec
Belgia investighează o posibilă implicare a Iranului în atacurile cibernetice asupra supermarketurilor
Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din țară, similare celor înregistrate în octombrie în Franța, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluției din Iran, informează joi EFE. M
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicție de reintrare în Singapore după o anchetă
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în februarie și i s-a interzis să revină, în urma unei anchete privind presupuse ilegalități, a comunicat joi ministerul singaporez de interne, conform agenției Reuters. Producătorul de cipuri Nvidia a anunțat î
BTA/Premierul bulgar: Europa trebuie să-și aibă locul la masa negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina
Europa trebuie să aibă un loc la masa negocierilor privind încheierea războiului în Ucraina, le-a declarat prim-ministrul Rumen Radev reporterilor joi, la Dublin. El se află în Irlanda pentru a participa la al 9-lea Summit al Comunității Politice Europene și la o reuniune informală a Consiliului European pe 12 și 13 noiembrie. La Abu Dhabi au avut l
R.Moldova: Guvernul de la Chișinău a aprobat ratificarea Acordului moldo-ucrainean privind cooperarea tehnico-militară
Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat joi ratificarea Acordului între guvernele Republicii Moldova și Ucrainei privind cooperarea tehnico-militară, informează Moldpres. Documentul prevede schimbul de experiență și expertiză, informații tehnico-științifice, precum și transfer de cunoștințe și tehnologii în mai multe domenii
Circa 40 de țări europene își înscriu 'principiile-cheie' de securitate într-o 'cartă'
Aproximativ 40 de țări din 'Europa extinsă', dincolo de Uniunea Europeană, vor defini joi 'principiile-cheie' ale securității lor într-o 'cartă' care va integra de asemenea amenințările 'hibride', informaționale sau împotriva democrației, relatează AFP. În această cartă, care urmează să fie ado
Iran: Un important organism politic și religios cere revizuirea doctrinei nucleare a țării
Adunarea Experților din Iran, organismul care îl alege pe liderul suprem, a afirmat joi că țara trebuie să studieze retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT) și să își revizuiască doctrina de apărare cu scopul de a crea descurajarea necesară pentru a evita noi atacuri, făcând aparent referire la dezvoltarea armelor atomice, relatează E
OCDE: Al doilea an de scădere a fluxurilor migratorii autorizate în țările dezvoltate
Fluxurile de migranți către țările dezvoltate au scăzut în 2025 cu 1,6% față de anul precedent, dar rămân la un nivel ridicat, la fel ca rata de ocupare în rândul imigranților, a anunțat joi Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite AFP. În 2025, cele 38 de țări membre ale OCDE au &ici
Putin propune organizarea unei misiuni umanitare în Kostiantinivka în fața emisarilor americani pentru Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a propus joi, la Kremlin, în fața emisarilor Casei Albe pentru Ucraina, Steve Witkoff și Jared Kushner, organizarea unei misiuni umanitare în orașul strategic ucrainean Kostiantinivka din regiunea Donețk, despre care armata rusă spune că l-a ocupat în iulie, informează EFE. Președintele Putin a
Președintele Consiliului European, Antonio Costa: Rusia a distrus arhitectura de securitate europeană
Rusia președintelui Vladimir Putin mai întâi a subminat, iar în cele din urmă a distrus arhitectura de securitate din Europa, a declarat joi președintele Consiliului European, Antonio Costa, informează AFP. 'Europa a avut o arhitectură europeană de securitate funcțională până când aceasta a fost mai înt&
SUA: Republicanii Vance și Rubio, și democrații Ossoff și Buttigieg conduc lista aspiranților la Casa Albă în 2028 (sondaj)
Patru candidați potențiali pentru Casa Albă pentru 2028 au atras atenția alegătorilor americani, poziționându-se de timpuriu în cursă: republicanii JD Vance și Marco Rubio, și democrații Jon Ossoff și Pete Buttigieg, relevă un sondaj Reuters/Ipsos, dat publicității joi. Niciunul dintre cei patru nu și-a lansat încă oficial ca
Coreea de Sud promite să își mențină sprijinul financiar pentru #Ucraina în pofida unei dispute diplomatice
Coreea de Sud a afirmat joi că își va menține sprijinul financiar de 100 de milioane de dolari promis Ucrainei pentru anul viitor, în pofida disputei diplomatice privind transferul către Seul a doi prizonieri de război nord-coreeni reținuți de Kiev, relatează AFP. 'În calitate de membru responsabil al comunității internaț
Bruxelles-ul și Canberra au semnat intrarea Australiei în programul Orizont Europa
Uniunea Europeană și Australia au semnat joi acordul prin care țara oceanică se alătură pilonului II al programul european de cercetare și inovare Orizont Europa, informează EFE. Prin acest acord, Australia devine oficial al 24-lea membru asociat, alături de țări precum Canada, Egipt, Islanda, Israel, Japonia sau Coreea de Sud.
Următorul summit al NATO va avea loc în Albania, dar nu mai devreme de 2028, anunță Edi Rama
Următorul summit al NATO va avea loc într-adevăr, așa cum este prevăzut, în Albania, dar nu mai devreme de 2028, a afirmat joi la Dublin premierul albanez Edi Rama, relatează AFP. 'Problema este că încă nu există o poziție comună cu privire la data summitului', a declarat el la sosirea la o reuniune a Comunității Poli
Italia va revizui protocoalele de acțiune în urma seriei de alerte false cu bombe în școli
Guvernul italian va introduce noi măsuri privind gestionarea alertelor de securitate, inclusiv a amenințărilor în masă transmise prin email, măsuri în baza cărora clădirile vizate de astfel de alerte vor fi evacuate numai dacă există dovezi concrete de pericol, a anunțat joi executivul condus de Giorgia Meloni, după ce în ziua precedentă circa 6.300














