Vladimir Putin, fostul ofiţer KGB aflat în fruntea Rusiei de mai bine de 18 ani, având toate şansele de a obţine un al patrulea mandat în alegerile de duminică, 18 martie, întrupează cu autoritate ambiţia unei 'Rusii Mari' ce şi-a regăsit puterea, notează AFP.

'Nimeni nu vroia să ne vorbească, nimeni nu vroia să ne asculte. Ascultaţi-ne acum!', le-a transmis el occidentalilor în cel mai recent discurs, rostit în parlament la începutul lunii martie, în care a prezentat noile arme 'invincibile' ale Rusiei.

Însă, dacă Vladimir Putin, ajuns în anul 2000 la conducerea unei ţări cu putere instabilă şi economie în cădere, este lăudat de numeroşi compatrioţi, aceasta se întâmplă în primul rând pentru că este omul stabilităţii şi al unei noi prosperităţi, datorată exploatării constante a resurselor petroliere.

Toate acestea cu preţul unui recul evident al drepturilor omului şi libertăţilor cetăţeneşti, aşa cum susţin criticii săi.

Pe scena internaţională, cel care a calificat dispariţia Uniunii Sovietice drept 'cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea' a încercat să refacă influenţa Rusiei, redusă considerabil după destrămarea URSS şi anii haotici ai preşedinţiei lui Boris Elţin.

Metoda sa este o luptă răbdătoare şi încăpăţânată, pândind semne de slăbiciune ale adversarului, explica Putin în 2013, răspunzând unui cetăţean rus care îi cerea să facă totul pentru a 'ajunge din urmă şi depăşi' America, un vechi slogan al epocii sovietice.

În 2014, Putin şi-a asumat rolul de restaurator al 'Marii Rusii', anexând peninsula ucraineană Crimeea, după ocuparea acesteia de către trupele ruse şi un referendum considerat ilegal de comunitatea internaţională.

Operaţiunea i-a sporit prestigiul pe plan intern, dar a declanşat cea mai gravă criză de după Războiul Rece între Rusia şi Occident, care acuză în plus Moscova că sprijină militar rebeliunea separatistă din estul Ucrainei, ceea ce Kremlinul dezminte.

Născut la 7 octombrie 1952 într-o familie de muncitori, care ocupa o cameră într-un apartament la comun din Leningrad (Sankt-Petersburg), Vladimir Putin nu era prin nimic predestinat Kremlinului.

'Vin dintr-o familie modestă, am trăit mult timp această viaţă', povesteşte el pe un site dedicat biografiei sale. Din tinereţea petrecută pe străzile din Leningrad, declara în 2015 că a învăţat un lucru: 'Dacă nu poţi să eviţi lupta, trebuie să loveşti primul'.

Licenţiat în drept, intră în KGB, unde devine ofiţer de informaţii externe. E trimis în misiune între 1985 şi 1990 la Dresda, în Germania Democrată, un post mai degrabă modest.

După destrămarea URSS, se reciclează în consilier pentru relaţii externe ale noului primar liberal al oraşului Sankt-Petersburg, Anatoli Sobciak, după care începe o ascensiune fulminantă.

În 1996 este chemat să lucreze la Kremlin. Numit în 1998 la conducerea FSB, urmaşul KGB, Putin este desemnat un an mai târziu prim-ministru de preşedintele Boris Elţin, aflat în căutarea unui succesor care să-i garanteze securitatea după retragere.

Elţin şi anturajul său au fost atraşi de discreţia şi eficienţa lui Putin. Unii apropiaţi ai lui Elţin cred că îl pot manipula cu uşurinţă, dar Putin începe construirea autorităţii statului, formând o 'verticală a puterii' ce depinde doar de el.

Putin, care cultiva deja imaginea unui om dur, începe la 1 octombrie 1999, în urma unui val de atentate, al doilea război în Cecenia, un conflict sângeros care va fi fundamentul popularităţii sale în Rusia şi originea imaginii sale de bărbat de fier care nu se teme de decizii dificile.

Când Boris Elţin demisionează la sfârşitul lui 1999 şi îl desemnează succesor pe Putin, acesta se impusese deja ca noul om forte al Rusiei.

Ales cu uşurinţă preşedinte în anul 2000, Putin accelerează preluarea puterii sprijinindu-se pe 'structurile de forţă' (servicii secrete, poliţie, armată) şi pe apropiaţii săi din Sankt-Petersburg.

Îi aduce rapid la ascultare pe 'oligarhi', oameni de afaceri care au făcut averi uriaşe profitând de privatizările obscure din anii 1990, îi exclude din jocul politic şi îi încarcerează pe recalcitranţi, aşa cum s-a întâmplat cu preşedintele grupului petrolier Iukos, Mihail Hodorkovski, pus în libertate în 2013 după zece ani de detenţie.

Kremlinul îşi exercită puterea şi asupra posturilor de televiziune, a căror libertate de exprimare, moştenită din anii 1990, deranjează. De acum încolo, televiziunea va fi în serviciul lui Vladimir Putin.

În 2008, limitat de Constituţie la două mandate consecutive, Putin îi încredinţează Kremlinul pentru patru ani premierului său Dmitri Medvedev şi preia postul de prim-ministru.

Anunţarea intenţiei sale, la sfârşitul lui 2011, de a reveni la preşedinţie pentru un nou mandat, mărit la şase ani, provoacă un val de contestare.

Mobilizarea va scădea totuşi după realegerea sa fără probleme în primăvara lui 2012, urmată de o nouă 'strângere a şurubului' asupra societăţii ruse, de adoptarea unor legi considerate de opoziţie ca restrângând libertăţile cetăţeneşti, şi de o reprimare crescută a oricărei forme de contestare.

Extrem de discret în ce priveşte viaţa sa privată, lui Vladimir Putin, tatăl a două fete şi divorţat din 2013, îi place să cultive imaginea unui om cu gusturi simple, care duce 'o viaţă obişnuită' şi amator de 'romane istorice şi de muzică clasică', aşa cum a declarat într-o întâlnire cu tineri ruşi.

Putin flirtează totuşi cu regularitate cu cultul personalităţii şi nu ezită să fie eroul unor scenarii în care face demonstraţii de judo, călăreşte în galop cu bustul gol prin taiga sau stinge un incendiu la comanda unui bombardier cu apă.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)