Macron se declară 'fericit şi mulţumit' de proiectul de acord guvernamental din Germania
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care doreşte să revigoreze instituţiile europene, s-a declarat vineri 'bucuros şi mulţumit' de acordul convenit în Germania între conservatori şi social-democraţi, care ar putea scoate Berlinul dintr-o îndelungată incertitudine, relatează AFP.
'Sunt bucuros şi mulţumit că dna Merkel poate avansa spre un guvern de coaliţie care va fi util şi care este aşteptat de Europa şi Franţa', a declarat Macron în cursul unei conferinţe de presă comune la Paris cu cancelarul austriac Sebastian Kurz.
'Termenii acestui acord provizoriu sunt mai favorabili proiectului european' decât precedentele proiecte de acord, a afirmat Macron, în timp ce sistemul instituţional european este suspendat de câteva luni de succesul sau eşecul cancelarului german în exerciţiu Angela Merkel de a se menţine la putere după alegerile care au plasat-o în minoritate în parlament.
În proiectul de acord între conservatori şi social-democraţi (SPD), 'am regăsit numeroase dintre convingerile susţinute şi de cancelarul german Angela Merkel şi de Martin Schulz', liderul SPD, a menţionat preşedintele francez.
'Consider că acesta este un semn de progres semnfificativ în ceea ce priveşte chestiunile europene pe care mi le asum şi le-am apărat', a adăugat el, în timp ce Sebastian Kurz i-a adresat Angelei Merkel 'toate urările de succes pentru coaliţia sa'.
Documentul proiectului de acord pentru coaliţie prevede 'consolidarea' şi 'reformarea' zonei euro cu Franţa pentru a o face mai rezistentă la crize. SPD a insistat mult asupra acestui punct, în timp ce conservatorii au fost la început mai rezervaţi.
Printre pistele avansate în cadrul proiectului de acord se află crearea unui Fond monetar european, provenit din Fondul de salvare deja existent pentru ţările confruntate cu criza datoriei (MES). Din punctul de vedere al Berlinului, se presupune că acesta va monitoriza în continuare deficitele din zona euro.
Conservatorii cancelarului Angela Merkel şi social-democraţii (SPD) au convenit vineri asupra unui plan pentru începerea negocierilor oficiale de formare a unei coaliţii, după cinci zile de discuţii dificile, dintre care ultimele 24 de ore s-a negociat fără întrerupere.
AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șefa diplomației europene cere încetarea 'controlului' și 'izolării' poporului cubanez
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a cerut joi încetarea 'controlului' și a 'izolării' poporului cubanez, lovit de o profundă criză economică și aflat sub o presiune tot mai mare din partea Statelor Unite, notează AFP. 'După decenii de proastă gestionare și represiune politică, criza economică din Cuba este pe ca
Democrații americani publică un raport lacunar despre înfrângerea Kamalei Harris în alegerile din 2024
Partidul Democrat american a publicat joi un raport asupra cauzelor înfrângerii Kamalei Harris în fața republicanului Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2024, dar documentul, așteptat de mult timp, este incomplet și nu prezintă concluzii clare, notează AFP. 'Pentru transparență deplină, public raportul așa cum l-am primit, integr
Franța respinge o eventuală intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franța a respins joi orice eventuală intervenție a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului Mijlociu nu este acoperită de dispozițiile Tratatului Atlanticului de Nord, relatează agenția EFE. 'Poziția noastră este clară și coerentă: Tratatul Atlanticului de Nord se aplică Atlanticului de Nord; nu este nici misi
SUA: Trump amână semnarea unui decret privind supravegherea domeniului Inteligenței Artificiale
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că a amânat semnarea unui ordin executiv referitor la Inteligența Artificială (IA), motivând că nu i-au plăcut 'anumite aspecte' ale documentului, transmite Reuters. Trump avea planificată pentru joi după-amiază o ceremonie la care urma să semneze acest ordin executiv (decret), în preze
Cuba a acceptat oferta SUA privind un ajutor în valoare de 100 milioane de dolari (Rubio)
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că Cuba a acceptat o ofertă de ajutor în valoare de 100 milioane de dolari din partea SUA, dar a adăugat că nu este sigur că Washingtonul va accepta condițiile puse de Havana, relatează AFP. 'Ei spun că au acceptat-o. Vom vedea dacă asta înseamnă că va și funcționa', a declarat Rubio pr
După războiul din Ucraina, toată UE va reveni la gazul rusesc mai ieftin, spune Magyar
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat, într-un interviu publicat joi în cotidianul polonez Rzeczpospolita, că, odată ce războiul din Ucraina se va încheia, întreaga Uniune Europeană va reveni probabil la gazul rusesc mai ieftin, transmite MTI. Întrebat despre aprovizionarea cu gaz și petrol rusești către Ungaria, Magyar a s
Înaltul Reprezentant pentru Gaza al 'Consiliului de Pace' avertizează împotriva unui 'statu-quo permanent'
Înaltul Reprezentant pentru Gaza al 'Consiliului de Pace' creat de președintele american Donald Trump a avertizat joi cu privire la riscul ca 'statu-quo-ul' actual - un armistițiu imperfect într-un teritoriu divizat și devastat - să devină permanent, relatează AFP. Nikolay Mladenov a prezentat Consiliului de Securitate al ONU p
Secretarul pentru securitate internă al SUA vizitează Mexicul într-un moment tensionat al relației bilaterale
Secretarul pentru securitate internă al SUA, Markwayne Mullin, ajunge joi în Mexic într-o vizită oficială care are loc într-un moment critic și tensionat al relației bilaterale provocat de creșterea presiunii Washingtonului asupra executivului mexican cu scopul de a combate traficul de droguri, informează EFE. Aceasta este prima vizită a unui
Lukașenko neagă că Belarus ar avea planuri de a intra în război împotriva Ucrainei
Belarus nu are planuri de a intra în război împotriva Ucrainei, a declarat joi președintele belarus Aleksandr Lukașenko, după ce autoritățile ucrainene au tras un semnal de alarmă că Minskul ar putea să se lase antrenat în războiul dus de Rusia pe teritoriul Ucrainei, relatează EFE. 'Referitor la declarațiile lor (ale ucrainenilor) privin
Șeful diplomației R. Moldova a discutat la Beijing despre facilitarea accesului produselor moldovene pe piața chineză
Ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, vicepremier, a avut joi o întrevedere cu omologul său chinez Wang Yi la Beijing, abordând cu această ocazie evoluția relațiilor moldo-chineze și perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale în domeniul economic și comercial, prin extinderea exporturilor și facilitarea accesului produselor auto
Putin și Lukașenko au supervizat online un exercițiu nuclear comun ruso-belarus
Președinții Rusiei și Belarus, Vladimir Putin, respectiv Aleksandr Lukașenko au participat joi prin videoconferință la un exercițiu comun al forțelor nucleare ruso-belaruse, aceasta fiind pentru prima oară când cei doi lideri participă în direct la o astfel de aplicație, relatează agenția de presă Anadolu. În deschiderea reuniunii desfășurate
State din UE cer sancțiuni împotriva ministrului israelian care a batjocorit activiștii 'Flotilei pentru Gaza'
Italia, Irlanda și Spania au cerut Uniunii Europene sancțiuni împotriva ministrul israelian al securității naționale Itamar Ben Gvir, care a publicat un videoclip ce arată cum îi umilește pe activiștii 'Flotilei pentru Gaza' reținuți de Israel, relatează joi AFP. Un val de indignare internațională a fost declanșat după ce acest ministru de
Vicepremierul pentru reintegrare al R. Moldova a cerut demilitarizarea Transnistriei în cadrul reuniunii Consiliului permanent al OSCE
Vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Valeriu Chiveri, s-a pronunțat joi pentru demilitarizarea Transnistriei la reuniunea Consiliului permanent al OSCE, unde a prezentat acțiunile întreprinse de guvernul de la Chișinău în cadrul eforturilor de reglementare a conflictului transnistrean, relatează Desc
Premierul ungar Peter Magyar s-a deplasat la Viena în încercarea de a consolida legăturile post-Orban
Noul prim-ministru ungar Peter Magyar a efectuat joi o vizită în Austria, într-un efort de a revigora legăturile, ca parte a unui turneu inaugural în statele vecine, după preluarea mandatului pe 9 mai, relatează dpa. Magyar s-a aflat la Viena la invitația cancelarului austriac Christian Stocker de la Partidul Popular Austriac (OVP). El a sosi
Israelul anunță expulzarea tuturor activiștilor străini arestați după interceptarea 'Flotilei pentru Gaza'
Toți cei circa 430 de activiști străini reținuți de Israel în urma interceptării 'Flotilei pentru Gaza', care au avut parte de un tratament umilitor din partea unui ministru israelian, au fost expulzați, a anunțat joi Ministerul israelian de Externe, citat de agenția EFE. Într-un scurt mesaj pe rețeaua socială X, acest minister a adăugat că





