Reprezentantul palestinian în SUA, rechemat pentru consultări după decizia privind Ierusalimul

Reprezentantul palestinian în Statele Unite a fost rechemat pentru consultări în urma deciziei preşedintelui american, Donald Trump, de a declara Ierusalimul drept capitală a Israelului, a anunţat duminică agenţia palestiniană de presă Wafa, citată de AFP.
Ministrul palestinian de externe, Riyad al-Malki, a decis ca Husam Zomlot, reprezentantul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) la Washington, să fie rechemat, a transmis Wafa fără mai multe detalii.
În acelaşi timp, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a reiterat duminică seară, cu prilejul unui discurs ţinut cu ocazia împlinirii a 53 de ani de la crearea partidului său, Fatah, angajamentul pentru stabilirea uuni stat palestinian independent cu Ierusalimul de Est drept capitală.
"Ierusalimul este capitala eternă a poporului palestinian", a declarat Mahmoud Abbas.
El a precizat că toate soluţiile conflictului israeliano-palestinian trebuie să fie "bazate pe rezoluţiile internaţionale care susţin crearea unui stat palestinian în graniţele din 1967 cu Ierusalimul de Est drept capitală", potrivit Wafa.
De la 6 decembrie, când preşedintele Donald Trump a anunţat că recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, 13 palestinieni au fost ucişi - 11 în urma unor violenţe, iar doi într-o lovitură aeriană israeliană în Fâşia Gaza.
Decizia americană a provocat furia palestinienilor şi un val de critici în întreaga lume, în special la ONU.
Palestinienii consideră Ierusalimul de Est, ocupat şi anexat de Israel, drept capitala statului la care aspiră, mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump anunță sistarea negocierilor comerciale ale SUA cu Canada
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri încetarea oricăror negocieri comerciale între Statele Unite și Canada, informează Reuters și AFP. Liderul de la Casa Albă a reacționat astfel la taxa canadiană pe servicii digitale, aplicată companiilor din domeniul tehnologiei, pe care a numit-o 'un atac direct și flagrant &i
Estonia notifică ONU că se retrage din tratatul de interzicere a minelor antipersonal
Ministerul de externe de la Tallinn a anunțat vineri seara că a notificat oficial ONU despre retragerea Estoniei din convenția internațională de interzicere a minelor antipersonal, transmite AFP. Estonia intenționează astfel să își întărească apărarea în fața amenințării Rusiei, după invazia forțelor ruse în Ucraina. Deci
Curtea Supremă a SUA le permite părinților să-și retragă copiii de la orele ce le prezintă povești cu personaje LGBT
Curtea Supremă a SUA a decis vineri că părinții își pot retrage copiii mici de la orele la care li se prezintă povești cu personaje LGBT, relatează agențiile Reuters și AFP. Decizia, care urmează unei plângeri formulate de părinți creștini și musulmani din statul Maryland, a fost adoptată de Curtea Supremă cu ajutorul voturilor cel
Apărare: Trump afirmă că Spania va face ce este necesar în legătură cu ținta NATO de 5% din PIB
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că, în opinia sa, Spania va face ceea ce este necesar în legătură cu ținta NATO de 5% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare, stabilită recent la Haga, transmite Reuters. Spania a fost reticentă să își asume un angajament față de acest nivel de cheltuieli.
Gaza: Secretarul general al ONU denunță sistemul ''militarizat'' de distribuire a ajutorului umanitar
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat vineri că operațiunea umanitară sprijinită de Statele Unite în Fâșia Gaza este ''în mod inerent nesigură'', și a denunțat noul sistem ''militarizat'' de distribuire a ajutorului umanitar în enclava palestiniană, transmit Reuters și AFP.
Curtea Supremă a SUA limitează posibilitățile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului
Curtea Supremă a Statelor Unite a limitat vineri puterile judecătorilor de a bloca la nivel național deciziile guvernului federal de la Washington pe care le consideră ilegale, transmite AFP. Cu șase voturi ''pentru'' și trei ''împotrivă'', cea mai înaltă instanță americană, cu majoritate conservatoa
Estonia dorește să găzduiască avioane F-35 ale NATO cu capacitate nucleară
Estonia este dispusă să găzduiască avioane de luptă ale NATO capabile să transporte arme nucleare, a declarat vineri ministrul eston al apărării, Hannu Pevkur, intenție față de care Rusia a reacționat afirmând că o consideră o amenințare directă, relatează agențiile Reuters și EFE. Într-o declarație la postul public de televiziune
Putin afirmă că Moscova este pregătită pentru o nouă rundă de negocieri cu #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat vineri că Rusia este pregătită să participe la o nouă rundă de negocieri cu Ucraina, data și locul întâlnirii nefiind deocamdată stabilite, informează Reuters. Aflat la Minsk, Putin a spus că există mari diferențe între propunerile prezentate de Kiev și Moscova la precedentele runde,
Regatul Unit și UE deblochează peste 30 de milioane de euro pentru repararea sarcofagului de la Cernobîl
Regatul Unit și Uniunea Europeană vor contribui cu peste 30 de milioane de euro pentru repararea sarcofagului fostei centrale nucleare ucrainene de la Cernobîl, care a fost lovit în februarie de o dronă, a anunțat vineri Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). În urma căderii dronei, ''anumite siste
Un general danez afirmă că nu îi pasă de planurile americane pentru Groenlanda (exclusivitate Reuters)
General-maiorul danez Soren Andersen, șeful Comandamentului Arctic al țării sale, a declarat miercuri într-un interviu pentru agenția Reuters că perspectiva preluării Groenlandei de către Statele Unite nu îl îngrijorează deloc. După ce a discutat săptămâna trecută cu generalul de aviație american Gregory Guillot, respon
Demisii în guvernul grec în urma unei investigații de fraudă cu fonduri europene
Ministrul grec al migrației și azilului, Makis Voridis, și trei viceminiștri din guvernul de centru-dreapta condus de premierul Kyriakos Mitsotakis au demisionat vineri după ce Parchetul European (EPPO) a sesizat o presupusă implicare a lor într-un caz de deturnare de fonduri agricole europene, relatează agenția EFE. Makis Voridis a fost
Rusia, bănuită de sabotaj după incendierea unor camioane ale armatei germane
Autoritățile germane au anunțat vineri lansarea unei anchete după incendierea intenționată a mai multor camioane ale armatei germane la Erfurt (centrul Germaniei), fiind evocate suspiciuni despre un posibil act de sabotaj din partea Rusiei, informează AFP și DPA. ''Nu putem spune cu certitudine cine se află în spatele acestui ate
Germania și Austria se opun creșterii substanțiale a bugetului multianual al UE
Cancelarul german Friedrich Merz și omologul său austriac Christian Stocker s-au pronunțat vineri împotriva extinderii semnificative a bugetului UE, în urma unei prime discuții privind viitorul cadru financiar multianual pe șapte ani care s-a desfășurat joi la summitul european, relatează agenția EFE ''Din punctul de vedere
Regatul Unit: Bunicul viitoarei șefe a MI6 a fost spion nazist (media)
Bunicul viitoarei șefe a Serviciului de informații externe britanic (MI6) a fost un spion nazist, a relatat vineri publicația britanică Daily Mail, citată de DPA. Anterior în această lună s-a anunțat că Blaise Metrewe
Armenia: Altercații între poliție și preoți, după ce autoritățile au anunțat dejucarea unei tentative de lovitură de stat
O altercație a izbucnit vineri între poliție și preoți în Armenia, la două zile după arestarea unui arhiepiscop acuzat de tentativă de lovitură de stat, în timp ce relațiile se degradează între Biserica Apostolică și autoritățile de la Erevan, relatează AFP. Agenți de poliție mascați au încercat să pătrundă î