Extrema dreaptă câştigă teren în Europa începând din anii 2000, mai multe scrutine-cheie confirmând în 2017 această tendinţă în Franţa, Germania, Austria şi Olanda. Succesul partidelor populiste, eurosceptice şi ostile imigraţiei accelerează recompunerea peisajului politic, dar generează în acelaşi timp fricţiuni în interiorul acestor formaţiuni, notează agenţia France Presse, într-un comentariu difuzat luni.

În 2017, partidele de extremă dreaptă au obţinut în lanţ scoruri istorice, chiar dacă nicio victorie naţională. 'Extrema dreaptă este astăzi în Europa mai populară ca oricând după 1945', observă cercetătorul Cas Muddle, profesor asociat la Universitatea Georgia din SUA.

Cel mai recent, Partidul Libertăţii în Austria (FPOe), cel mai 'vârstnic' din familia naţionalistă europeană, a încheiat legislativele din 15 octombrie cu un scor de 26%, apropiat de recordul său, şi a obţinut trei ministere cu mare greutate (Interne, Apărare, Externe) în guvernul pe care îl va forma cu conservatorii.

Partidul Libertăţii (PVV) al lui Geert Wilders a devenit în martie a doua forţă politică în parlamentul Olandei, în urma liberalilor, cu 20 de mandate din 150 şi un progres de cinci locuri faţă de legislativul anterior.

În Franţa, lidera Frontului Naţional, Marine le Pen, a acces în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din aprilie-mai, cu un număr de voturi aproape dublu faţă de cel obţinut de tatăl său, Jean-Marie Le Pen, în urmă cu 15 ani.

Cu un şoc s-au încheiat şi alegerile federale din Germania în septembrie, Alternativa pentru Germania (AfD) intrând pentru prima dată în Bundestag, după ce a obţinut 12,6% din voturi, faţă de 4,7% acum patru ani.

Rezultatele obţinute de Marine Le Pen şi Geert Wilders, politicieni care vizau victoria finală în ţările lor, pot da impresia unei contraperformanţe, dar 'paharul este în realitate pe trei sferturi plin pentru forţele naţionaliste', este de părere politologul francez Patrick Moreau.

În Italia şi în Suedia, unde în 2018 sunt prevăzute alegeri legislative, extrema dreapta mizează pe scoruri importante.

'Fiecare ţară povesteşte o istorie diferită, dar în spatele succesului dreptei radicale se găseşte întotdeauna ideea de insecuritate, reală sau percepută, legată de fluxurile de migraţie, de terorism sau de incertitudinile economice', explică Mabel Berezin, profesor de sociologie la Universitatea Cornell din SUA.

Succesul extremiştilor de dreapta în ţări prospere precum Germania şi Austria confirmă opiniile 'analiştilor care arată de decenii că imigraţia este o preocupare-cheie' a electoratului de extremă dreapta, afirmă profesorul Mudde.

AfD şi FPOe şi-au înregistrat succesele în ţări aflate printre cele care, în Europa, au primit cei mai mulţi migranţi începând din 2015, ceea ce a alimentat dezbaterile privind costul alocaţiilor sociale şi capacitatea de integrare a nou-veniţilor.

Nu doar prezenţa imigranţilor determină performanţele partidelor de extremă dreapta, care profită de asemenea de pe urma unui resentiment faţă de partide şi de elitele politice, economice sau culturale.

Obligate să aleagă între ostracizare, copiere sau cooperare cu extrema dreapta, celelalte formaţiuni politice, mai ales din tabăra conservatoare, sunt bulversate de înrădăcinarea acesteia şi constrânse să-şi adapteze strategiile.

Alegerea tânărului conservator austriac Sebastian Kurz (31 de ani) de a face concurenţă FPOe pe temele imigraţiei, securităţii, locului islamului în societate a condus, pe cale de consecinţă, cele două partide la semnarea unui acord de coaliţie.

'Kurz a mers foarte departe în apropierea sa ideologică de FPOe, o strategie care poate funcţiona cu condiţia ca el să nu vândă complet identitatea partidului său', avertizează politologul american Thomas Hofer.

În Bulgaria, partidul de centru-dreapta al premierului Boiko Borisov guvernează din martie împreună cu o coaliţie de partide naţionaliste.

În Ungaria, poziţionarea din ce în ce mai xenofobă a prim-ministrului Viktor Orban, provenit din tabăra conservatoare, permite astăzi, în mod paradoxal, partidului extremist Jobbik, care şi-a moderat discursul, să se prezinte drept principala alternativă la premier.

În Franţa, alianţe de extremă dreapta rămân excluse de partidele tradiţionale, la fel ca în Germania şi în Olanda. Însă dreapta franceză tocmai l-a ales ca lider pe deputatul Laurent Wauquiez, acuzat că preia din temele Frontului Naţional.

Profesorul Mudde prezice însă că partidele tradiţionale care încearcă să imite extrema dreapta nu vor înregistra decât 'succese pe termen scurt', întrucât subestimează sentimentul antisistem al acestui electorat.

Turbulenţele interne traversate de Frontul Naţional şi de AfD după rezultatele electorale fără precedent ilustrează dificultatea de a pune în mod durabil între paranteze divergenţe interne uneori profunde, legate de alegeri ideologice sau de rivalităţi individuale.

În 2017 a avut loc implozia partidului populist şi eurofob Adevăraţii Finlandezi, afectat de exerciţiul puterii începând din 2015 în cadrul unei coaliţii cu centriştii şi cu conservatorii.

'Poziţia de aliat minoritar este întotdeauna cea mai inconfortabilă', explică Thomas Hofer. În Austria, FPOe a avut nevoie de mai mulţi ani pentru 'a-şi pansa rănile' după prima sa coaliţie cu conservatorii, între 2000 şi 2007. 'Partide ca FPOe au un ADN de opozant, despre care nu este evident că poate fi convertit în atitudine de guvernare', mai punctează politologul american. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu)