Theresa May salută un 'pas important' spre Brexit şi reafirmă că acesta va avea loc pe 29 martie 2019
Prim-ministrul britanic Theresa May a salutat în acordul dat vineri de liderii Uniunii Europene pentru trecerea la faza a doua a negocierilor 'un pas important' în drumul spre Brexit, informează AFP şi Reuters.
'Astăzi (vineri) este un pas important pe drumul unui Brexit lin şi ordonat şi elaborarea unui viitor partenariat strâns şi special', a scris premierul britanic pe Twitter.
'Acesta este un pas important pe drumul de a asigura Brexit-ul lin şi ordonat pe care oamenii l-au votat în iunie anul trecut', a reiterat Theresa May, într-o declaraţie făcută în faţa reşedinţei sale din Berkshire, sudul Angliei.
'Sunt fericită că s-a convenit că trebuie să avansăm rapid în ce priveşte perioada de tranziţie, ceea ce va aduce garanţii firmelor şi persoanelor', a mai afirmat ea.
'Mai sunt încă multe de făcut, dar suntem pe calea cea bună pentru a ajunge la un Brexit care va face Marea Britanie mai puternică, mai sigură şi mai prosperă', a adăugat dna May, precizând că doreşte ca noua fază a negocierilor să înceapă 'imediat'.
Discuţiile referitoare la perioada de tranziţie post-Brexit urmează să înceapă în ianuarie, însă chestiunea viitoarei relaţii comerciale cu UE nu va fi abordată mai devreme de luna martie.
'Vom părăsi UE la 29 martie 2019. Vom elabora şi negocia un acord comercial cu UE, dar vom negocia de asemenea acorduri cu alte state ale lumii', a mai spus premierul britanic.
Data exactă a retragerii din UE continuă să fie însă subiect de dezbatere în rândul deputaţilor britanici. Ea este înscrisă într-un amendament ce urmează să fie votat săptămâna viitoare în Camera Comunelor, dar face obiectul a numeroase proteste, chiar şi printre conservatori.
Miercuri, Theresa May a pierdut în parlament, la o diferenţă de patru voturi, un vot crucial referitor la Brexit, din cauza rebeliunii câtorva deputaţi conservatori, o situaţie care a evidenţiat din nou majoritatea fragilă de care dispune premierul.
Deşi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a prevenit că 'faza a doua a negocierilor va fi mult mai dificilă' decât prima, mai mulţi lideri europeni i-au transmis vineri un mesaj de susţinere dnei May, dat fiind că o slăbire a poziţiei acesteia ar complica şi mai mult discuţiile. 'Unii dintre noi, printre care şi eu, credem că a depus mari eforturi şi acest lucru ar trebui recunoscut', a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, subliniind că 'încrederea' în Theresa May este 'intactă'.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze și patru poduri de pontoane, au anunțat joi președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Antonio Costa după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. UE a promis noile ajutoare în ve
Trump spune că SUA nu au nevoie de un acord cu Iranul și îi cere lui Vance să se concentreze pe corupție
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că țara nu mai are nevoie de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Iran și i-a cerut vicepreședintelui JD Vance să se concentreze pe investigarea 'corupției' interne, după ce au apărut relatări că vicepreședintele SUA ia în considerare reluarea dialogului cu Teheranul, informează EFE.
Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale după sosirea unei caravane cu migranți
Președintele american Donald Trump a amenințat joi cu dublarea taxelor vamale impuse Mexicului, după sosirea unei caravane cu peste 1.000 de migranți din America Centrală pe teritoriul mexican, care speră să poată intra în SUA, relatează AFP. 'Invadarea țării noastre reîncepe. Caravane uriașe se formează și încep o călăto
Ucraina susține că Putin vrea un armistițiu umanitar la Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe
Ucraina a afirmat joi că Kremlinul urmărește să obțină un armistițiu umanitar în orașul Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe, așa cum, potrivit Kievului, a făcut deja în regiunea Herson în timpul încetării focului pe care ambele părți au decretat-o la sfârșitul lunii octombrie pentru a evacua populația civilă din localitatea Ole
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă în legătură cu discuțiile despre o arhitectură de securitate în Europa
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse. 'Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii și rușii abordează acest subiec
Belgia investighează o posibilă implicare a Iranului în atacurile cibernetice asupra supermarketurilor
Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din țară, similare celor înregistrate în octombrie în Franța, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluției din Iran, informează joi EFE. M
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicție de reintrare în Singapore după o anchetă
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în februarie și i s-a interzis să revină, în urma unei anchete privind presupuse ilegalități, a comunicat joi ministerul singaporez de interne, conform agenției Reuters. Producătorul de cipuri Nvidia a anunțat î
BTA/Premierul bulgar: Europa trebuie să-și aibă locul la masa negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina
Europa trebuie să aibă un loc la masa negocierilor privind încheierea războiului în Ucraina, le-a declarat prim-ministrul Rumen Radev reporterilor joi, la Dublin. El se află în Irlanda pentru a participa la al 9-lea Summit al Comunității Politice Europene și la o reuniune informală a Consiliului European pe 12 și 13 noiembrie. La Abu Dhabi au avut l














