RETROSPECTIVĂ Fatah şi Hamas, un deceniu de tensiuni între rivali palestinieni
La 25 ianuarie 2006, mişcarea de rezistenţă islamică Hamas a câştigat alegerile legislative, după 10 ani de hegemonie a Fatah, mişcarea fondată de Yasser Arafat, liderul istoric palestinian. Încurajat de această victorie, Hamas a format la finalul lui mai 2006 un guvern condus de liderul mişcării, Ismail Haniyeh. Succesul electoral al Hamas se face simţit cu precădere în Fâşia Gaza, unde este mai bine implantat decât în Cisiordania ocupată, notează AFP. Israel, SUA şi alte ţări occidentale care consideră Hamas o organizaţie teroristă refuză să recunoască guvernul lui Ismail Haniyeh, dar menţin legăturile cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas.
Eşecul discuţiilor dintre Hamas şi Fatah se transformă într-o criză politică şi degenerează la începutul lui 2007 în confruntări sângeroase între susţinătorii celor două grupări în Fâşia Gaza. După moartea a peste o sută de palestinieni în aceste lupte fratricide, în februarie 2007 este încheiat un armistiţiu, iar Ismail Haniyeh decide să dizolve guvernul. Preşedintele Abbas îl însărcinează cu formarea unui nou cabinet.
În martie 2007, parlamentul palestinian investeşte un guvern de uniune, condus de Haniyeh. Dar, după desfăşurarea, în mai, în Fâşia Gaza a unei forţe de securitate naţională fidelă preşedintelui Abbas, izbucnesc noi confruntări soldate cu victime. La 12 iunie, biroul lui Mahmoud Abbas din Gaza şi casa acestuia sunt ţinta unor tiruri cu obuze. Două zile mai târziu, Mahmoud Abbas decretează starea de urgenţă, dizolvă guvernul şi anunţă formarea unui guvern de criză.
Luptele continuă, iar pentru a le pune capăt, Hamas cere îndeosebi ca serviciile de securitate fidele lui Abbas să predea armele. La 15 iunie, Hamas anunţă că a preluat controlul întregii Fâşii Gaza, după ce a alungat forţele fidele lui Mahmoud Abbas care denunţă 'un puci'. După o săptămână de violenţe extreme, calmul revine în Gaza, dar teritoriile palestiniene sunt divizate între cele două puteri rivale. De atunci, Abbas nu mai guvernează decât în anumite sectoare din Cisiordania, aflată la o distanţă de câteva zeci de kilometri de Gaza. În replică la sosirea la putere a Hamas, Israelul îşi consolidează blocada asupra Fâşiei Gaza.
Zece ani mai târziu, în noiembrie 2017, cele două tabere au purtat negocieri la Cairo, capitala Egiptului, în încercarea de a se reconcilia, însă, potrivit experţilor citaţi de EFE, nu s-au înregistrat prea multe progrese. Situaţia nu stă mai bine nici în ceea ce priveşte transferul puterilor în Gaza de la Hamas la ANP. Treisprezece facţiuni palestiniene s-au reunit în ultimele zile din noiembrie 2017 la Cairo pentru a încerca să menţină dinamica unui acord încheiat la 12 octombrie între două dintre aceste 13 facţiuni: Fatah, laic şi moderat, şi Hamasul islamist. Acordul din 12 octombrie prevedea că, până la 1 decembrie, Hamasul trebuia să transfere Autorităţii Naţionale Palestiniene, dominată de Fatah, puterea în Fâşia Gaza.
Însă această ultimă fază a procesului de dialog intern practic nu a contribuit la încheierea unui deceniu de divizare, blocaj pe care unii analişti îl atribuie între altele dorinţei lui Abbas ca transferul de putere administrativă şi de securitate să aibă loc înaintea abordării altor teme cruciale. Observatori prezenţi la negocierile de la Cairo au explicat pentru EFE că declaraţia finală difuzată după două zile de discuţii - în care cele 13 facţiuni s-au angajat să organizeze alegeri în anul 2018 - 'a fost decepţionantă şi a inclus doar un progres modest asupra unor chestiuni secundare, amânând discutarea documentelor critice din cauza neînţelegerilor constante'.
Delegaţii prezenţi la negocierile de la Cairo au informat că toate celelalte facţiuni au făcut presiuni asupra Fatah "să se angajeze" să ridice sancţiunile impuse în 2017 de Abbas pentru a forţa mâna Hamasului. În van. Totodată, delegaţii au făcut apel la "părţile implicate" să pregătească organizarea de alegeri prezidenţiale şi legislative până la finalul lui 2018, în condiţiile în care palestinienii din Cisiordania şi Gaza, separaţi geografic şi politic, nu au mai votat împreună din 2006. Însă şeful delegaţiei partidului Fatah la negocieri, Azzam al-Ahmed, a recunoscut la Cairo că nu poate garanta organizarea unui scrutin în 2018. Dacă cineva îşi imaginează că problemele din Gaza 'se rezolvă în câteva zile se înşeală', a avertizat el într-un comunicat, în care a atras atenţia că 'reconcilierea completă va mai dura'.
La rândul său, Hamas, care pozează în campion al rezistenţei împotriva Israelului, refuză să predea armele, subiect sensibil asupra căruia nu s-a ajuns la niciun acord la Cairo. La fel, nu s-a ajuns la niciun acord nici asupra viitorului celor aproximativ 40.000 de funcţionari publici pe care Hamas i-a angajat în Gaza şi pe care solicită ca ANP să-i integreze între angajaţii săi, lucru respins de ANP. Al Fatah consideră că mulţi dintre aceşti funcţionari sunt membri ai Hamas şi ai miliţiei sale, Brigăzile Ezedin al Qasam, şi atrage atenţia că comunitatea internaţională nu va permite ca acestora să le fie plătite salariile din fonduri publice.
Prin urmare, pentru Hani al Masri, director al Centrului Masarat de Studii şi Investigaţii din Ramallah, acordul la care s-a ajuns în Cairo se limitează la 'recuperarea libertăţilor publice, reconcilierea socială şi convocarea unei noi reuniuni pentru luna februarie' a anului viitor. Lipseşte - în opinia lui al Masri - 'un program naţional' comun care să includă reformarea Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), pentru a îngloba partide până acum excluse, precum grupările islamiste Hamas şi Jihadul Islamic.
Ghassan Khatib, fost ministru al ANP, crede că părţile încearcă să creeze iluzii. După ce au creat aşteptări la 12 octombrie, Fatah şi Hamas se găsesc acum faţă în faţă cu propriile divergenţe fundamentale. 'Ele nu se pot întoarce la populaţie cu mâna goală, aşa că fac promisiuni pentru mai târziu', spune el.
Două milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza, afectaţi de conflicte, sărăcie şi boli, speră că un transfer de putere de la Hamas la ANP se va traduce printr-o îmbunătăţire a situaţiei lor şi o estompare a blocadelor israeliană şi egipteană. La rândul său, Organizaţia Naţiunilor Unite vrea să creadă că, prin transferul de autoritate în Gaza, palestinienii vor favoriza reapariţia unei perspective de reglementare a relaţiilor cu Israelul.
Însă, per ansamblu, se remarcă o lipsă de progres care, în absenţa unei deblocări a situaţiei, poate pune în pericol revenirea la o politică palestiniană unificată, cu un singur guvern în Cisiordania şi Fâşia Gaza, concluzionează EFE. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze și patru poduri de pontoane, au anunțat joi președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Antonio Costa după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. UE a promis noile ajutoare în ve
Trump spune că SUA nu au nevoie de un acord cu Iranul și îi cere lui Vance să se concentreze pe corupție
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că țara nu mai are nevoie de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Iran și i-a cerut vicepreședintelui JD Vance să se concentreze pe investigarea 'corupției' interne, după ce au apărut relatări că vicepreședintele SUA ia în considerare reluarea dialogului cu Teheranul, informează EFE.
Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale după sosirea unei caravane cu migranți
Președintele american Donald Trump a amenințat joi cu dublarea taxelor vamale impuse Mexicului, după sosirea unei caravane cu peste 1.000 de migranți din America Centrală pe teritoriul mexican, care speră să poată intra în SUA, relatează AFP. 'Invadarea țării noastre reîncepe. Caravane uriașe se formează și încep o călăto
Ucraina susține că Putin vrea un armistițiu umanitar la Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe
Ucraina a afirmat joi că Kremlinul urmărește să obțină un armistițiu umanitar în orașul Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe, așa cum, potrivit Kievului, a făcut deja în regiunea Herson în timpul încetării focului pe care ambele părți au decretat-o la sfârșitul lunii octombrie pentru a evacua populația civilă din localitatea Ole
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă în legătură cu discuțiile despre o arhitectură de securitate în Europa
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse. 'Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii și rușii abordează acest subiec
Belgia investighează o posibilă implicare a Iranului în atacurile cibernetice asupra supermarketurilor
Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din țară, similare celor înregistrate în octombrie în Franța, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluției din Iran, informează joi EFE. M
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicție de reintrare în Singapore după o anchetă
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în februarie și i s-a interzis să revină, în urma unei anchete privind presupuse ilegalități, a comunicat joi ministerul singaporez de interne, conform agenției Reuters. Producătorul de cipuri Nvidia a anunțat î
BTA/Premierul bulgar: Europa trebuie să-și aibă locul la masa negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina
Europa trebuie să aibă un loc la masa negocierilor privind încheierea războiului în Ucraina, le-a declarat prim-ministrul Rumen Radev reporterilor joi, la Dublin. El se află în Irlanda pentru a participa la al 9-lea Summit al Comunității Politice Europene și la o reuniune informală a Consiliului European pe 12 și 13 noiembrie. La Abu Dhabi au avut l














