Ierusalim: Regele saudit declară că palestinienii au dreptul să facă din Ierusalimul de Est capitala lor
Regele Salman al Arabiei Saudite a declarat miercuri, în deschiderea sesiunii anuale a Majlis al-Shura (adunarea consultativă saudită), că palestinienii au dreptul de a face din Ierusalimul de Est capitala statului la care aceştia aspiră, transmite AFP.
'Regatul (saudit) nu încetează să cheme la soluţii politice la crizele şi problemele regiunii şi, în primul rând, la chestiunea palestiniană', cu 'dreptul palestinienilor de a-şi recupera drepturile legitime, printre care dreptul de a proclama un stat independent cu Ierusalimul de Est drept capitală', a afirmat suveranul saudit, în timp ce la Istanbul are loc un summit extraordinar al Organizaţiei Cooperării Islamice (ICI), dominat de decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.
Salman, care va împlini în curând 82 de ani, a reiterat 'condamnarea de către regat şi profundele sale regrete după decizia americană cu privire la Ierusalim, care este profund părtinitoare şi vine împotriva drepturilor istorice ale poporului palestinian asupra Ierusalimului'.
El a reamintit că aceste drepturi sunt 'garantate de decizii internaţionale şi au primit sprijinul şi susţinerea comunităţii internaţionale'.
Arabia Saudită şi SUA sunt aliaţi foarte apropiaţi, iar viitorul Ierusalimului apare ca primul mare subiect de divergenţă între cele două ţări.
Referindu-se la alte teme, regele Salman a subliniat că Riadul 'a continuat să joace un rol de pionier în lupta împotriva terorismului şi în stoparea surselor sale de finanţare'.
Făcând aluzie la Iranul şiit, marele rival regional al Arabiei Saudite sunnite, Salman a declarat că 'regatul lucrează împreună cu partenerii săi pentru a face faţă fenomenelor ce constau în a se amesteca în afacerile interne ale altora, în a provoca tensiuni confesionale şi a destabiliza regiunea'.
Pe plan intern, Salman a declarat că susţine campania anticorupţie, programul Vision 2030 de restructurare a economiei şi viziunea unui regat moderat şi tolerant, apărată de fiul său, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman. 'Mesajul nostru către toţi este că nu există loc pentru extremişti printre noi', a mai declarat regele saudit, citat de AFP.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Libanul nu mai este 'scena războaielor nimănui', spune președintele Joseph Aoun
Președintele libanez Joseph Aoun a afirmat vineri că țara sa nu mai este 'scena războaielor nimănui', după implementarea armistițiului în războiul dintre Israel și Hezbollah, relatează AFP. 'Suntem încrezători că vom salva Libanul (...), am recuperat Libanul și puterea decizională a Libanului pentru prima dată în
Giorgia Meloni susține că Italia este gata să trimită unități navale în regiunea Golfului
Italia este gata să pună la dispoziție unități navale pentru a securiza navigația în Strâmtoarea Ormuz, a declarat vineri, la Paris, șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, relatează dpa. Meloni a făcut această declarație după discuțiile din capitala franceză despre o posibilă desfășurare militară în strâmtoare, care e
Iranul va reînchide Strâmtoarea Ormuz dacă SUA nu ridică blocada navală (presa iraniană)
Iranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz dacă Statele Unite își mențin blocada navală, așa cum a anunțat președintele american Donald Trump, scrie vineri presa iraniană preluată de agenția EFE. 'Dacă blocada maritimă continuă, aceasta va fi considerată o încălcare a armistițiului, iar tranzitul prin Strâmto
Slovacia pregătește o acțiune la CJUE în legătură cu interzicerea gazului rus, anunță premierul Fico
Slovacia intenționează să inițieze o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu interdicția privind importurile de gaz rus impusă de UE din ianuarie 2026, a afirmat vineri prim-ministrul slovac Robert Fico într-o conferință de presă, adăugând că interdicția ar fi trebuit să fie adoptată în unanimitate de toate state
Keir Starmer: Peste o duzină de țări s-au oferit să participe misiunea non-beligeranților în Strâmtoarea Ormuz
Regatul Unit și Franța vor conduce o misiune pașnică pentru a proteja libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, a declarat vineri premierul britanic Keir Starmer, precizând că peste o duzină de țări s-au oferit să participe la aceasta, relatează dpa și AFP. Starmer a precizat că misiunea va avea loc imediat ce condițiile
Trump cere NATO să 'stea la distanță' de Ormuz și susține că Iranul retrage minele din strâmtoare și nu o va reînchide
Președintele american Donald Trump a susținut vineri că Iranul a acceptat 'să nu mai închidă niciodată Strâmtoarea Ormuz', după ce Teheranul a anunțat mai devreme redeschiderea completă a acestui coridor navigabil, dar numai pentru perioada rămasă până la sfârșitul armistițiului de două săptămâni convenit săptămâna trecută
Donald Trump susține că Israelul are interdicție să mai bombardeze Libanul
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că SUA au interzis Israelului să mai bombardeze Libanul, folosind un ton neobișnuit de dur cu vechiul aliat al SUA, relatează Reuters. 'Israelul nu va mai bombarda Libanul. Au INTRERDICȚIE să facă acest lucru din partea SUA. Este destul!!!', a afirmat Trump într-o postare &icir
Respectul pentru dreptul internațional 'contează mai mult ca oricând', atenționează secretarul general al ONU
'Respectarea dreptului internațional contează mai mult decât oricând', în contextul în care 'sunt comise încălcări chiar sub ochii noștri', a subliniat vineri la Haga secretarul general al ONU, Antonio Guterres, relatează AFP. 'Astăzi, sunt comise chiar sub ochii noștri încălcări ale drep
#Ucraina ar putea redeschide săptămâna viitoare conducta petrolieră Drujba, a anunțat viitorul premier ungar Magyar
Fluxul de petrol rusesc către Ungaria și Slovacia prin secțiunea ucraineană a conductei Drujba ar putea fi reluat săptămâna viitoare, a declarat vineri câștigătorul alegerilor parlamentare ungare Peter Magyar, citat de Reuters. Ungaria și Slovacia nu mai primesc petrol prin această conductă de pe 27 ianuarie, în urma a ceea c
Iranul declară 'deschisă total' Strâmtoarea Ormuz până la sfârșitul armistițiului convenit cu SUA
Iranul a anunțat vineri că Strâmtoarea Ormuz va rămâne 'deschisă total' până la sfârșitul armistițiului convenit cu SUA și care expiră săptămâna viitoare miercuri, decizie luată de Teheran în urma armistițiului separat acceptat de Israel în Liban, relatează agenția EFE. 'În consonanță
Kremlinul neagă că Putin este ferit de veștile proaste, după ce un videoclip în acest sens a devenit viral
Kremlinul a negat vineri că președintele rus Vladimir Putin este ferit de veștile proaste, după ce o cunoscută bloggeriță a acuzat oficiali de rang înalt neidentificați că nu îi spun liderului suprem al Rusiei adevărul despre problemele țării, relatează Reuters. Viktoria Bonia, o influenceriță bine cunoscută în Rusia pentru a
Cei de la Bruxelles 'nu sunt normali' cu ideile lor de economisire a energiei, spune vicepremierul italian Salvini
Oficialii instituțiilor europene nu sunt normali când cer oprirea încălzirii acasă ori la locul de muncă, printre o serie de măsuri de atenuare a crizei de aprovizionare și a creșterii prețurilor combustibililor ca efect al războiului din Orientul Mijlociu, a declarat vineri liderul partidului italian de extremă dreapta Liga, vicepremierul Matteo Salvini,
Operațiunea militară din Liban nu este terminată, afirmă ministrul israelian al apărării
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a afirmat vineri că operațiunea militară în Liban nu este 'terminată', la câteva ore după intrarea în vigoare a unui armistițiu de zece zile, avertizând că civilii libanezi care se întorc în sud ar putea fi din nou evacuați, relatează AFP. 'Manevrele
Trei petroliere iraniene au traversat Strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei americane
Trei petroliere iraniene, cu o încărcătură totală de circa cinci milioane de barili de țiței, au părăsit miercuri Golful Piersic prin Strâmtoarea Ormuz, primele astfel de nave plecate din porturile iraniene după blocada impusă acestora de SUA începând de luni, a anunțat vineri societatea de monitorizare a transportului maritim Kpler, relatează
Structura socială în Gaza s-a schimbat din cauza războiului, ce a ucis peste 38.000 de femei și fete
Războiul din Fâșia Gaza a transformat structura socială în acest teritoriu palestinian, unde zeci de mii de gospodării sunt acum conduse de femei care și-au pierdut partenerii și trebuie să își întrețină familiile care nu au venituri și nici acces la serviciile cele mai elementare, a semnalat vineri UN Women, agenție din cadrul ONU, relatează














