RETROSPECTIVĂ Rămânerea la putere a premierului Saad Hariri a dezamorsat criza politică din Liban
După cum remarca publicaţia The Atlantic, chiar şi numai distribuţia acestei saga ar asigura un show televizat de succes: noul prinţ moştenitor saudit Mohammed bin Salman, bănuit că a orchestrat de la Riad demisia lui Hariri şi a arestat 500 de persoane pe motiv de corupţie; preşedintele libanez Michel Aoun, un creştin maronit şi aliat intern al Hezbollahului şiit, sponsorizat de Iran, care a susţinut că Hariri a fost răpit de saudiţi; Hariri însuşi, care are dublă cetăţenie, libaneză şi saudită, are afaceri extinse şi legături personale cu regatul din Golf şi care a plecat la Riad fără să-şi anunţe propriii consilieri; şi, în fine, preşedintele francez Emmanuel Macron, care l-a convins pe Mohammed bin Salman să-i permită lui Hariri să se deplaseze în Franţa şi apoi să revină în Liban, punând astfel capăt unei confruntări care i-a opus pe saudiţi, libanezi şi iranieni.
Hariri şi-a anunţat decizia de a reveni asupra demisiei după o reuniune extraordinară a Consiliului de Miniştri. În timpul reuniunii, toate forţele politice care fac parte din guvernul de coaliţie, inclusiv gruparea şiită Hezbollah, s-au angajat să nu se amestece în conflictele regionale, potrivit EFE. Toate partidele au căzut de acord că participarea lor la aceste conflicte 'aduce prejudicii relaţiilor economice şi culturale cu fraţii arabi şi ameninţă interesele libanezilor care trăiesc în ţările din regiune'.
Când Hariri, aflat la Riad, şi-a dat demisia, luându-şi prin surprindere aliaţii şi rivalii deopotrivă, el a acuzat ingerinţe ale Iranului în politica libaneză şi rolul Hezbollah, precum şi o presupusă ameninţare la adresa vieţii sale. Preşedintele libanez, Michel Aoun, care a fost foarte critic cu Hariri şi nu i-a acceptat demisia, a declarat la începutul lui decembrie că 'importante sunt stabilizarea situaţiei interne şi garantarea întoarcerii lui Saad Hariri la Beirut'. 'Respingem orice atentat la adresa demnităţii noastre, deoarece considerăm că nu există state mici sau mari şi nimeni nu doreşte să îi fie afectate mândria şi demnitatea', a scris Aoun într-un comunicat, care făcea aluzie la Arabia Saudită, pe care preşedintele libanez a acuzat-o că l-a ţinut captiv pe Hariri timp de două săptămâni la Riad, împotriva voinţei premierului libanez, care este liderul comunităţii sunite. La 18 noiembrie, Hariri s-a deplasat de la Riad la Paris, invitat de preşedintele francez Emmanuel Macron, care a deblocat criza, îndemnându-l pe Hariri să plece din Riad şi să se întoarcă la Beirut, lucru pe care acesta l-a şi făcut câteva zile mai târziu. Odată ajuns la Beirut, Hariri a acceptat să pună între paranteze demisia pentru a dialoga şi a căuta o soluţie.
Analistul şi profesorul universitar Hiyam Malat a explicat pentru EFE că rămânerea lui Hariri în fruntea guvernului de la Beirut 'îi va linişti pe libanezi', motiv pentru care tensiunea va scădea în plan politic şi economia va căpăta avânt. Malat este de părere că, dacă grupurile politice sunt de acord să evite un conflict intern, 'flăcările care ne înconjoară nu vor cuprinde Libanul'. Cu toate acestea, Malat a atras atenţia că 'situaţia gravă prin care trece Orientul Mijlociu se repercutează asupra Libanului şi că evoluţia acestei ţări va depinde de factori externi, care vor fi cunoscuţi în următoarele săptămâni'.
Libanul a fost mereu scenariul tensiunilor între actori regionali mai puternici şi, în ultimii ani, a fost foarte afectat de războiul din ţara vecină Siria, unde Hezbollah participă de partea regimului de la Damasc, în timp ce alte grupuri libaneze se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Această ultimă criză evidenţiază faptul că Libanul se află în prezent în mijlocul focului încrucişat dintre Arabia Saudită, aliată a suniţilor şi a lui Hariri, şi duşmanul său regional, Iranul, care sprijină Hezbollahul, dar şi pe Al-Assad, pe axa şiită.
De altfel, comentează El Pais, poate fără să şi-o propună, Hariri a complicat criza regională 'oficializată' de lovitura de palat dată în Riad de prinţul saudit Mohammed Bin Salman, desemnat moştenitor în iunie. În contextul regional, dominat de rivalitatea iraniano-saudită, Arabia Saudită pierde teren în faţa puterilor şiite, începând cu Iranul, co-învingător al războiului civil din Siria, guvernată de familia Al-Assad, care aparţine ramurii şiite alawite. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu insurgenţa yemenită, de factură houthi, altă ramură a şiismului. Toate acestea par să indice că evenimentele din regiune nu se desfăşoară aşa cum ar dori wahhabiţii, ramura sunită ultraconservatoare din regatul saudit.
Iranul câştigă în Siria ca aliat al lui Al-Assad şi prezenţa şi influenţa sa în Liban, prin intermediul Hezbollah, sunt tot mai mari. Riadul priveşte cu îngrijorare impresionanta creştere a statutului regional al Iranului după acordul la care a ajuns Teheranul cu comunitatea internaţională în dosarul nuclear şi care garantează renunţarea la dimensiunea militară a programului iranian. În acest context s-a înscris plecarea-demisia premierului libanez (demisie oficializată în străinătate şi retrasă imediat ce Hariri a revenit la Beirut) care s-a transformat într-o criză naţională.
Potrivit El Pais, tabla de şah a Orientului Mijlociu se prezintă astfel: Arabia Saudită împărtăşeşte acum - nici mai mult, nici mai puţin decât cu Israelul - preocuparea faţă de ascensiunea iraniană şi consolidarea Hezbollah. În prezent, este evident că israelienii şi saudiţii discută indirect despre această preocupare comună care explică aproape totul: intervenţia unei coaliţii arabe, finanţată de saudiţi, în războiul din Yemen, aflată în prezent într-o situaţia jenantă de egalitate pe teren; victoria regimului lui Al-Assad în Siria; absurdul, şi eşuatul, boicot la adresa Qatarului, care a refuzat să accepte configuraţia regională saudită; şi poziţia proeminentă a Hezbollahului în Liban. Nimeni nu îşi doreşte un Liban incendiat din nou ca urmare a conduitei lui Saad Hariri, a cărui familie datorează totul saudiţilor. Şi probabil că nici noul om forte al regatului saudit, prinţul Bin Salman. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat joi de AFP. Începând din 3 ianuarie, când forțele americane l-au răsturnat de la putere pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, &i
Justiția din Spania suspendă gruparea neonazistă Nucleo Nacional
Un judecător spaniol a ordonat suspendarea grupării de extremă dreapta Nucleo Nacional (Nucleul Național, NN) în cadrul unei anchete privind asocierea ilegală și infracțiuni motivate de ură, a comunicat joi un tribunal din orașul Gijon din nordul Spaniei, conform agenției Reuters. Magistratul a decis închiderea sediului grupării și
Israelul îi interzice accesul lui Jean-Luc Melenchon, candidat de extremă stângă la președinția Franței
Israelul a anunțat joi că îi interzice accesul pe teritoriul său politicianului francez Jean-Luc Melenchon, liderul partidului radical de stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise, LFI), transmite AFP. Melenchon, care candidează din nou la președinția Franței, conduce o formațiune care are o ''poziție extrem de ostilă faț
SUA își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova
SUA și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional într-un mesaj transmis joi de ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, informează Deschide.md.
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
PE a ridicat imunitatea eurodeputatul ungar Andras Kulja, implicat într-un caz de defăimare în țara sa
Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, ridicarea imunității eurodeputatului ungar Andras Kulja, membru al partidului Tisza și implicat într-un caz de defăimare prezentat de un fost secretar de stat pentru sănătate, transmite MTI. Cererea de ridicare a imunității a fost aprobată prin ridicare de mâini, la recomandarea Comis
Serviciile de informații norvegiene constată un risc crescut de sabotaje din partea Rusiei
Serviciile de informații norvegiene au informat joi asupra unor riscuri sporite ca Rusia să efectueze operațiuni de sabotaj în Norvegia, relatează AFP. Serviciul de securitate al poliției norvegiene (PST) constată o creștere a numărului de incidente de sabotaj în 2026 (în Europa), a anunțat instituția într-un comunicat,
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze și patru poduri de pontoane, au anunțat joi președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintele Consiliului European Antonio Costa după o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite dpa. UE a promis noile ajutoare în ve
Trump spune că SUA nu au nevoie de un acord cu Iranul și îi cere lui Vance să se concentreze pe corupție
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că țara nu mai are nevoie de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Iran și i-a cerut vicepreședintelui JD Vance să se concentreze pe investigarea 'corupției' interne, după ce au apărut relatări că vicepreședintele SUA ia în considerare reluarea dialogului cu Teheranul, informează EFE.
Trump amenință Mexicul cu dublarea taxelor vamale după sosirea unei caravane cu migranți
Președintele american Donald Trump a amenințat joi cu dublarea taxelor vamale impuse Mexicului, după sosirea unei caravane cu peste 1.000 de migranți din America Centrală pe teritoriul mexican, care speră să poată intra în SUA, relatează AFP. 'Invadarea țării noastre reîncepe. Caravane uriașe se formează și încep o călăto
Ucraina susține că Putin vrea un armistițiu umanitar la Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe
Ucraina a afirmat joi că Kremlinul urmărește să obțină un armistițiu umanitar în orașul Kostiantinivka pentru a face rotație de trupe, așa cum, potrivit Kievului, a făcut deja în regiunea Herson în timpul încetării focului pe care ambele părți au decretat-o la sfârșitul lunii octombrie pentru a evacua populația civilă din localitatea Ole
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă în legătură cu discuțiile despre o arhitectură de securitate în Europa
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenți la discuțiile între Moscova și Washington despre o eventuală nouă arhitectură de securitate în Europa, relatează France Presse. 'Europa trebuie să fie cu adevărat atentă atunci când americanii și rușii abordează acest subiec
Belgia investighează o posibilă implicare a Iranului în atacurile cibernetice asupra supermarketurilor
Belgia investighează posibila implicare a unor grupuri care au legătură cu Iranul în recentele atacuri cibernetice asupra sistemelor de refrigerare din mai multe supermarketuri din țară, similare celor înregistrate în octombrie în Franța, pe care Parisul le atribuie Gardienilor Revoluției din Iran, informează joi EFE. M
Alice Huang, presupusa spioană chineză în cazul Nvidia, avea interdicție de reintrare în Singapore după o anchetă
Presupusa spioană chineză Alice Huang, amantă a directorului general al Nvidia, Jensen Huang, a plecat din Singapore în februarie și i s-a interzis să revină, în urma unei anchete privind presupuse ilegalități, a comunicat joi ministerul singaporez de interne, conform agenției Reuters. Producătorul de cipuri Nvidia a anunțat î
BTA/Premierul bulgar: Europa trebuie să-și aibă locul la masa negocierilor pentru încheierea războiului în Ucraina
Europa trebuie să aibă un loc la masa negocierilor privind încheierea războiului în Ucraina, le-a declarat prim-ministrul Rumen Radev reporterilor joi, la Dublin. El se află în Irlanda pentru a participa la al 9-lea Summit al Comunității Politice Europene și la o reuniune informală a Consiliului European pe 12 și 13 noiembrie. La Abu Dhabi au avut l














