Armata rusă anunţă că întreg teritoriul Siriei a fost eliberat de luptătorii Statului Islamic
Moscova, 7 dec /Agerpres/ - Misiunea armatei ruse în Siria s-a încheiat şi teritoriul sirian este 'eliberat în totalitate' de luptătorii grupării jihadiste Statul Islamic (SI), a anunţat joi Ministerul rus al Apărării, relatează AFP.
'Misiunea armatei ruse de a învinge gruparea teroristă SI s-a încheiat', a anunţat ministerul rus în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că 'în prezent nu mai există nicio localitate sau regiune din Siria sub controlul Statului Islamic'.
'Teritoriul sirian este complet eliberat de luptătorii acestei organizaţii teroriste', a spus generalul Serghei Rudskoi, un oficial din cadrul Statului Major al armatei ruse, în cadrul conferinţei de presă.
Potrivit generalului Rudskoi, în ultimele zile au avut loc lovituri aeriene 'fără precedent' în regiunea Bukamal, ultima localitate importantă aflată sub ocupaţia SI, avioanele ruse efectuând zilnic peste 100 de zboruri şi 250 de lovituri.
Forţele speciale ruse au fost de asemenea active, ghidând loviturile aeriene şi 'distrugând cei mai odioşi lideri ai grupurilor de combatanţi în spatele liniilor inamice', a spus el.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Statul Islamic controlează în continuare 8% din provincia Deir Ezzor (est).
Se bănuieşte că 'grupuri de sabotori ale SI' ar mai acţiona, însă vor fi combătute de trupele siriene, a adăugat generalul rus, precizând că 'contingentul rus îşi va concentra eforturile pentru a oferi ajutor poporului sirian pentru instituirea păcii'.
Rusia a anunţat deja pe 21 noiembrie sfârşitul 'fazei active a operaţiunii militare' în Siria, unde armata rusă intervine în sprijinul regimului Bashar al-Assad.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Sorin Popescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune că analiza materialelor legate de OZN-uri a scos la iveală documente interesante
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că analiza făcută de administrația sa a materialelor legate de OZN-uri a scos la iveală o serie de documente 'interesante', adăugând că o primă tranșă de dosare este așteptată să fie publicată în curând, informează Reuters. 'Am găsit multe documente foarte interesante, trebuie s
Washingtonul prelungește suspendarea majorității sancțiunilor împotriva petrolului rusesc
Departamentul Trezoreriei SUA a prelungit vineri temporar, până pe 16 mai, suspendarea majorității sancțiunilor care vizează industria petrolieră rusă, informează sâmbătă AFP. Decizia, care intră în vigoare imediat, acoperă toate operațiunile legate de încărcarea și livrarea petrolului din Rusia și se aplică, de asemenea, navelor din fl
Lukașenko crede că Trump nu va realiza nimic în timpul mandatului său pentru că stă prea puțin la putere
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a declarat sâmbătă că omologul său american, Donald Trump, nu va realiza nimic în timpul mandatului său de patru ani și l-a etichetat drept un lider 'vremelnic', relatează EFE. 'Cine este el? Un lider vremelnic, are patru ani la dispoziție. Ce va putea face în patru ani? Nimic. Nu va face n
UPDATE Iranul reimpune un 'control strict' asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane
Iranul a anunțat sâmbătă că a reimpus un 'control strict' asupra Strâmtorii Ormuz, făcând astfel referire la o nouă închidere a acestei căi navigabile strategice, ca răspuns la blocada americană asupra porturilor iraniene, informează EFE. Anunțul vine la o zi după ce regimul de la Teheran a transmis că strâmtoarea a fost r
Albania: Peste 20 de oameni au fost arestați și trei parlamentari ai opoziției au fost spitalizați după ciocniri în Tirana
Peste 20 de persoane au fost arestate, iar trei membri ai opoziției au fost spitalizați în urma ciocnirilor dintre protestatari și forțele de securitate albaneze, vineri seară, la sfârșitul unui protest organizat de opoziție la Tirana, a relatat sâmbătă presa locală, informează EFE. Demonstrația, organizată de Sali Berisha, liderul Partidului
Ministrul de externe turc acuză Israelul că vrea să ocupe mai mult teritoriu
Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, a acuzat sâmbătă Israelul că folosește războiul din Orientul Mijlociu ca pretext pentru a ocupa mai multe teritorii, informează AFP. 'Israelul nu încearcă să-și asigure propria securitate; Israelul vrea mai multe teritorii. Securitatea este folosită de guvernul (premierului israelian Benjamin) Netan
Iranul avertizează că Strâmtoarea Ormuz 'nu va rămâne deschisă' dacă blocada americană continuă
Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Qalibaf, a avertizat sâmbătă că Strâmtoarea Ormuz 'nu va rămâne deschisă' dacă blocada SUA împotriva porturilor iraniene de pe una dintre principalele rute energetice ale lumii continuă, informează EFE. 'Cu continuarea blocadei, Strâmtoarea Ormuz nu va rămâne de
Mark Rutte spune că nu vede SUA părăsind NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a respins speculațiile privind o posibilă retragere a SUA din alianța de apărare, declarând pentru ediția de duminică a ziarului Die Welt că nu vede Statele Unite părăsind NATO, informează sâmbătă dpa. De asemenea, Rutte a spus că protecția nucleară americană pentru Europa nu este pusă sub semnul întreb
Iranul își redeschide parțial spațiul aerian
Iranul a anunțat sâmbătă redeschiderea parțială a spațiului său aerian, care a fost închis în ultimele șapte săptămâni din cauza războiului cu Statele Unite și Israel, și va permite trecerea zborurilor internaționale prin partea de est a țării, informează EFE și AFP. 'Spațiul aerian al țării și mai multe aeroporturi au fost redeschi
Trump spune că are 'vești bune' despre Iran, dar nu oferă clarificări cu privire la un acord de pace (sinteză)
Președintele american Donald Trump a declarat că au existat 'vești destul de bune' despre Iran, sugerând optimism cu privire la discuțiile de pace pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, dar a lăsat să se înțeleagă că armistițiul declarat în acest conflict ar putea să nu fie prelungit dacă nu se ajunge la un acord până miercuri,
Zelenski: Ucraina crede că Rusia va încerca din nou să implice Belarusul în război
Ucraina crede că Rusia face pregătiri care arată că va încerca din nou să-și implice aliatul, Republica Belarus, în războiul ucraineano-rus, care durează deja de patru ani, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe aplicația de mesagerie Telegram, ca răspuns la ceea ce a numit a fi un raport al serviciilor de informații difuzat de comandantul
Libanul nu mai este 'scena războaielor nimănui', spune președintele Joseph Aoun
Președintele libanez Joseph Aoun a afirmat vineri că țara sa nu mai este 'scena războaielor nimănui', după implementarea armistițiului în războiul dintre Israel și Hezbollah, relatează AFP. 'Suntem încrezători că vom salva Libanul (...), am recuperat Libanul și puterea decizională a Libanului pentru prima dată în
Giorgia Meloni susține că Italia este gata să trimită unități navale în regiunea Golfului
Italia este gata să pună la dispoziție unități navale pentru a securiza navigația în Strâmtoarea Ormuz, a declarat vineri, la Paris, șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, relatează dpa. Meloni a făcut această declarație după discuțiile din capitala franceză despre o posibilă desfășurare militară în strâmtoare, care e
Iranul va reînchide Strâmtoarea Ormuz dacă SUA nu ridică blocada navală (presa iraniană)
Iranul va închide din nou Strâmtoarea Ormuz dacă Statele Unite își mențin blocada navală, așa cum a anunțat președintele american Donald Trump, scrie vineri presa iraniană preluată de agenția EFE. 'Dacă blocada maritimă continuă, aceasta va fi considerată o încălcare a armistițiului, iar tranzitul prin Strâmto
Slovacia pregătește o acțiune la CJUE în legătură cu interzicerea gazului rus, anunță premierul Fico
Slovacia intenționează să inițieze o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu interdicția privind importurile de gaz rus impusă de UE din ianuarie 2026, a afirmat vineri prim-ministrul slovac Robert Fico într-o conferință de presă, adăugând că interdicția ar fi trebuit să fie adoptată în unanimitate de toate state














