Fotbal: Vreau să fiu din nou campion mondial în 2026, afirmă Kylian Mbappe

Starul fotbalului francez Kylian Mbappe a afirmat că își dorește să cucerească un nou titlu de campion mondial alături de Les Bleus s-a declarat încântat, totodată, de posibilitatea ca Zinedine Zidane să preia la postul de selecționer al Franței după Cupa Mondială din 2026, informează L'Equipe.
Într-un interviu difuzat marți seară de postul de televiziune TF1, Mbappe a revenit mai întâi asupra absenței sale de la ultima acțiune a naționalei țării sale, din luna noiembrie 2024. 'Am fost tot timpul în contact cu selecționerul (Didier Deschamps), am vorbit la telefon, el chiar a venit la Madrid. Așa că știam de ce nu am am fost acolo în noiembrie. A fost o perioadă dificilă, dar cred că a fost cea mai bună decizie pentru toate părțile, inclusiv pentru echipa Franței, pentru că are prioritate față de orice altceva, asupra mea, asupra antrenorului, asupra tuturor jucătorilor. Nu este nimic mai important decât tricoul albastru', a spus atacantul echipei Real Madrid.
'O carieră profesională, o viață, nu este niciodată liniară. Trebuie să accepți că uneori ești cel mai bun, iar alteori nu ești atât de bun. Trebuie să ne întoarcem apoi la muncă pentru că situația poate fi inversată și așa s-a întâmplat', a adăugat el.
Întrebat despre viitor, Mbappe și-a dezvăluit următorul vis: 'Mă concentrez pe Cupa Mondială din 2026, asta contează pentru mine și pentru grup. Am mai spus-o: vreau să fiu din nou campion mondial. Este un obiectiv prioritar la selecționată'.
Chestionat pe tema succesorului lui Didier Deschamps, căpitanul naționalei Franței a spus că plecarea actualului selecționer după Cupa Mondială din 2006 'este o pierdere uriașă, după tot ce a făcut pentru națională, toate titlurile pe care le-a câștigat'.
'El a știut să facă să evolueze mentalitatea actuală din cadrul echipei Franței, pentru că atunci când a preluat-o (în 2012), nu era ceea ce reprezintă astăzi. Vrea să termine în cea mai bună notă și asta vrea întregul grup. Așa că vom încerca să-i aducem un omagiu și să încercăm să câștigăm acest trofeu', a subliniat Mbappe.
Întrebat dacă îl consideră pe Zinedine Zidane antrenorul potrivit să conducă destinele naționalei Franței după plecarea lui Deschamps, Mbappe a răspuns: 'Nu sunt eu cel care hotărăște asta. Încerc să nu vorbesc despre asta pentru că nu este rolul meu și avem deja un selecționer în funcție și este important să avem mereu respect pentru oamenii care sunt acolo'.
'Cred că dragostea mea pentru Zinedine Zidane nu mai trebuie dovedită. Dacă vine, va fi o mare plăcere, voi fi extrem de fericit dar nu este decizia mea', a conchis căpitanul naționalei Franței.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Baschet: Jalen Brunson (NY Knicks) a primit premiul pentru jucătorul 'clutch' al anului în NBA
Jalen Brunson, coordonatorul de joc al echipei New York Knicks, a primit miercuri premiul pentru jucătorul 'clutch' al anului în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), care recompensează jucătorul cu cel mai mare impact în finalul meciurilor strânse, relatează EFE. NBA a continuat să distribuie recompense
Tenis: Cobolli și Monfils au debutat cu victorii la Madrid (ATP)
Italianul Flavio Cobolli, francezul Gael Monfils și argentinianul Mariano Navone au debutat cu victorii, miercuri, la turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro. Cobolli, campion pe zgura de la Țiriac Open, la începutul lunii, la București, l-a învins în primul tur pe maghiaru
Tenis: Iga Swiatek susține că a simțit 'presiune' și 'anxietate' după sancțiunea pentru dopaj
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul doi mondial, a declarat, miercuri la Madrid, că sistemul antidoping, care i-a adus o lună de suspendare anul trecut pentru folosirea unei substanțe interzise, a generat 'multă presiune' și 'anxietate', relatează AFP. 'Ne gândim tot timpul, iar asta te face un pic anxio
Fotbal: Liverpool, aproape campioană, după ce Arsenal a remizat cu Crystal Palace în Premier League
Echipa de fotbal Liverpool este aproape campioană în Anglia, după ce rivala Arsenal a remizat pe teren propriu cu Crystal Palace, 2-2, miercuri seara, în etapa a 34-a din Premier League. Diferența dintre cele două echipe din fruntea clasamentului este de 12 puncte în favoarea ''cormoranilor'', care au și un go
Fotbal: AC Milan s-a calificat în finala Cupei Italiei, după 3-0 cu Inter Milano
AC Milan s-a calificat în finala Cupei Italiei la fotbal, după ce a învins-o la scor de forfait, 3-0, pe rivala Inter Milano, miercuri seara, pe San Siro, în manșa secundă a semifinalelor competiției. Cum în tur scorul a fost egal, 1-1, Inter și-a luat adio de al visul său de a realiza tripla în acest sezon, răm&a
Fotbal: Victorie mare pentru Cristian Chivu cu Parma în Serie A, 1-0 cu Juventus
Parma, echipă antrenată de fostul internațional român Cristian Chivu, a obținut o victorie mare în tentativa sa de a evita retrogradarea din Serie A, 1-0 cu Juventus, miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 33-a a primei ligi de fotbal din Italia. Unicul gol al partidei a fost înscris de argentinianul
Tenis: Jaqueline Cristian a pierdut în primul tur la Madrid (WTA); Bianca Andreescu a debutat cu o victorie
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de britanica Sonay Kartal, cu 6-2, 7-5, miercuri seara, într-un meci din prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro. Jaqueline Cristian (26 ani, 65 WTA) a cedat după o oră și 28 de minute. Karal (23 ani
Fotbal: Este incredibil să poți inspira copiii, așa cum făcea Lionel Messi (Lamine Yamal)
Tânărul star spaniol Lamine Yamal, atacantul echipei FC Barcelona, se declară uimit de faptul că suporterii tineri îl privesc în același fel în care el a căutat cândva să se inspire de la fotbalistul argentinian Lionel Messi, scrie ESPN. Yamal, 17 ani, a marcat 14 goluri și a furnizat 22 de pase decisive în
Tenis: Emma Răducanu, calificată în turul al doilea la Madrid (WTA)
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu (49 WTA), campioana de la US Open din 2021, s-a calificat miercuri în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro, după ce a trecut în două seturi, 7-6 (7/4), 6-4, de olandeza Suzan Lamens (73 WTA). Răducanu s-a impus după o partidă de două
Atletism: Australianul Gout (17 ani) va participa la Mondialele de la Tokyo din septembrie, la 200 metri
Sprinterul adolescent Gout Gout a fost confirmat în echipa Australiei pentru Campionatele Mondiale de atletism de la Tokyo, din septembrie, scrie Reuters. Fiul în vârstă de 17 ani al unor imigranți din Sudanul de Sud va alerga în proba de 200 de metri, după ce a înregistrat un timp de 19 sec 84/100, la Perth, luna aceasta, unde a
Tenis: Irina Begu a pierdut în primul tur la Madrid (WTA)
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de franțuzoaica Diane Parry cu 6-3, 6-4, miercuri, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.854.000 de euro. Begu (34 ani, 75 WTA) s-a înclinat după o oră și 36 de minute în fața unei adversare venite din calificări. Irina Beg
Fotbal: Durata medie a unui mandat de antrenor în Superliga României - 340 de zile (CIES)
Durata medie a unui mandat de antrenor la un club din Superliga de fotbal a României este de 340 de zile, potrivit unui studiu publicat miercuri de Observatorul pentru Fotbal al CIES (Centrul Internațional pentru Studii Sportive), cu sediul în orașul elvețian Neuchatel.
Baschet: Payton Pritchard a primit premiul pentru cel mai bun al șaselea jucător din NBA
Payton Pritchard, componentul echipei Boston Celtics, a primit, marți, premiul pentru cel mai bun al șaselea jucător din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează EFE. Fundașul lui Celtics a fost preferat celorlalți doi finaliști ai premiului de cea mai bună rezervă, Malik Beasley (Detroit Pistons) și Ty Jerome (Cleveland
Fotbal: Venituri record pentru LaLiga după pandemie
Liga spaniolă de fotbal a anunțat venituri comerciale record pentru sezonul 2023-2024, în timp ce veniturile recurente au depășit cinci miliarde de euro pentru prima oară de la pandemia de Covid-19, chiar dacă nu au ajuns la nivelul dinaintea pandemiei, transmite Reuters. LaLiga a avut venituri de 5,049 miliarde de euro din sursele tradi
VIDEO Fotbal: Federația argentiniană l-a omagiat pe Papa Francisc
Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) a adus, marți, un omagiu emoționant Papei Francisc printr-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare, în care este relatată viața sa prin prisma fotbalului, descriindu-l pe Suveranul Pontif drept ''argentinianul care a jucat pentru lume'', informează EFE.