logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Senator Ninel Peia (S.O.S. România)

Un punct de plecare necesar

Începând cu noul mandat parlamentar în calitate de Senator al României, Chestor al Senatului și de membru în Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, consider că am obligația de a cunoaște îndeaproape contribuția pe care reprezentanții autorităților, ai sindicatelor și patronatelor și ai societății civile propuși de instituțiile și organizațiile din care aceștia fac parte, acceptați de Autoritatea Națională de
Reglementare în domeniul Energiei și numiți prin Decizii ale Prim-Ministrului pentru a face parte din Consiliului Consultativ al ANRE, au avut-o de la data numirii și până în prezent.

În acest sens am adresat solicitările corespunzătoare acestor entități pentru a putea înțelege și ajuta pe viitor cetățenii români si companiile românești.

Deși sunt convins că aportul pe care l-au avut până la această dată membrii Consiliului Consultativ al ANRE a fost semnificativ, prin activitatea pe care urmează să o desfășor voi încerca să asigur un grad sporit de protecție a consumatorilor casnici și noncasnici.

Cred că se cuvine ca fiecare membru al societății civile să poată avea un cuvânt de spus, cuvânt care să fie auzit, înțeles și apreciat la justa sa valoare de către decidenți.

Pentru a stabili punctul de plecare al activității pe care o voi desfășura în acest mandat în domeniile reglementate de ANRE am solicitat să-mi fie comunicate rapoartele de activitate, documentele, punctele de vedere sau opiniile exprimate în Consiliul Consultativ al ANRE de către:

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

Federația Patronală a Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE)

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG)

Blocul Național Sindical (BNS)

Federația Sindicatelor 'Gaz - România' (FSGR)

Asociația Municipiilor din România (A.M.RO)

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR)

Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO)

Asociația INFOCONS

Asociația Companiilor Consumatoare de Energie din România (ACCER)

Consiliul Concurenței

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC)

Din analiza pe care o voi face asupra documentelor pe care le voi primi până la data de 24.01.2025, voi prezenta, în data de 01.02.2025, odată cu începerea activității parlamentare, atât Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, cât și publicului larg rezultatele constatărilor și propunerile pe care le voi avea pentru îmbunătățirea situației actuale și atingerii gradului de echilibru necesar în domeniile asupra cărora ANRE are drept de legiferare.

Invit pe această cale ca fiecare dintre consumatorii casnici sau noncasnici care au întâmpinat dificultăți în soluționarea unor probleme din domeniul energiei, gazelor naturale, să-mi transmită solicitările lor la adresa de email [email protected].

Poate că nu voi avea resursele și timpul necesar să răspund la toate solicitările, dar va pot promite că voi încerca să depășesc pragul de 80%.

Cu stimă,
Ninel Peia

Afisari: 429

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].