Anchetatorii ruşi confirmă un "act terorist", după ce Ucraina a revendicat sabotaje feroviare în Extremul Orient rus

Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) a desfăşurat două operaţiuni de sabotaj asupra trenurilor ruseşti care transportă carburant în regiunea Buriatia, în Extremul Orient rus, a declarat vineri pentru France Presse o sursă din structura militară de la Kiev, în timp ce ziarul rus Kommersant a scris, potrivit Reuters, că anchetatorii ruşi au stabilit că incendierea unui tren miercuri în cel mai lung tunel feroviar al Rusiei este rezultatul unui act terorist efectuat de autori neidentificaţi.
Primul atac a fost efectuat în noaptea de miercuri spre joi în tunelul Bessolov din republica Buriatia, unde au fost detonate patru dispozitive explozive la trecerea unui tren care transporta carburant, apoi a fost executat un al doilea sabotaj asupra asupra unei căi ferate alternative pe unde a fost deviat traficul după primul sabotaj, afirmă sursa de la Kiev. Aceasta susţine că deflagraţia în cel de-al doilea sabotaj a fost declanşată în momentul în care un tren cu carburant "traversa un pod înalt de 35 de metri", fiind vorba despre podul Certov. Kievul urmăreşte astfel să scoată din funcţiune respectiva linie de cale ferată ce face legătura cu China şi Mongolia, mai spune aceeaşi sursă.
Între timp, anchetatorii ruşi au stabilit că incendierea unui tren miercuri în tunelul Baikal-Amur din provincia Buriatia, tunel cu o lungime de 15,3 kilometri, este rezultatul unui act terorist efectuat de autori neidentificaţi, relatează publicaţia Kommersant, citând o sursă din cadrul anchetei. Conform acestei surse, explozibilul pare să fi fost introdus sub tren şi declanşat după intrarea în tunel.
Canalul de Telegram Baza, apropiat de serviciile de securitate ruse, a scris vineri despre un sabotaj care a provocat explozia a două trenuri în provincia Buriatia. Acest canal confirmă versiunea sursei ucrainene despre existenţa a două atacuri, nu însă şi faptul că în al doilea sabotaj explozibilul a fost detonat în momentul în care trenul trecea peste podul Certov. Şase vagoane cu combustibil au fost incendiate în al doilea sabotaj, precizează canalul Baza.
În urma exploziei din tunelul Baikal-Amur şinele de cale ferată au fost grav avariate, iar combustibilul scurs din vagoane a inundat tunelul, potrivit aceluiaşi canal de Telegram. Acesta mai afirmă că au fost scoase din tunel 14 vagoane din garnitura incendiată, dar încă sunt acolo vagoane care deocamdată nu pot fi scoase.
Potrivit căilor ferate ruse, traficul feroviar se desfăşoară normal pe ruta de rezervă, cea care a fost ţinta celui de-al doilea sabotaj, însă aceasta este mai lungă.
Kievul a revendicat numeroase atacuri asupra teritoriului rus de la începutul războiului declanşat de Rusia în februarie 2022, dar este prima dată când serviciile secrete ucrainene execută astfel de operaţiuni la mii de kilometri de linia frontului.
Serviciile speciale de la Kiev apelează tot mai mult la astfel de sabotaje ca tactică de război asimetric pentru a perturba logistica armatei ruse, în timp ce contraofensiva armatei ucrainene nu a dat rezultate şi acum trupele ruse au trecut la ofensivă în unele sectoare ale frontului.
Pe lângă atacurile din spatele liniei frontului asupra unor ţinte ruseşti, precum depozite de muniţii, poduri strategice (cum au fost sabotajele asupra podului Crimeii), centre de comandă, baze aeriene sau linii feroviare, au fost efectuate de asemenea atacuri în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia şi chiar pe teritoriul rus care au ucis responsabili ruşi ori susţinători ai Kremlinului, cum a fost moartea unui celebru blogger militar rus într-un atentat cu bombă la Sankt Petersburg sau uciderea Dariei Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, scriitor naţionalist rus apropiat al Kremlinului.
Soţia şefului serviciului militar de informaţii ucrainean (GRU), Kirilo Budanov, pe care Moscova îl consideră artizanul unora dintre aceste sabotaje, a fost otrăvită săptămâna trecută cu metale grele, acţiune despre care Kievul nu a oferit detalii, dar o pune pe seama serviciilor secrete ruseşti.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.24tv.ua
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Giorgia Meloni 'sprijină pe deplin eforturile SUA'
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni 'primește cu satisfacție' rezultatul negocierilor dintre Statele Unite și Ucraina, care au dus la o propunere de încetare a focului și la reluarea asistenței militare americane pentru Kiev, au declarat marți serviciile sale, relatează AFP. 'Italia sprijină pe deplin eforturile Statelor U
#Ucraina: Trump afirmă că fără îndoială va vorbi cu Putin în această săptămână
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că 'va vorbi cu Vladimir Putin', fără îndoială, săptămâna aceasta, după ce Ucraina a anunțat că susține o propunere americană de încetare a focului de 30 de zile cu Rusia, relatează AFP. 'Cred, da', a adăugat președintele american în timp ce o jurnalistă
#Ucraina: Macron salută 'progresele'; mingea este 'în mod clar în terenul Rusiei'
Președintele francez Emmanuel Macron 'a salutat progresele înregistrate de discuțiile dintre Statele Unite ale Americii și Ucraina', marți, în Arabia Saudită, 'în special cu privire la ideea unei posibile încetări a focului pentru 30 de zile', relatează AFP. 'Mingea este astăzi în mod clar &ici
Marea Britanie: Premierul Starmer salută propunerea de încetare a focului în #Ucraina; mingea este în terenul Rusiei, afirmă el
Premierul britanic Keir Starmer a salutat marți propunerea de încetare a focului de 30 de zile acceptată de Ucraina și a afirmat că acum revine Rusiei să pună capăt luptei, relatează Reuters. 'Așa cum au spus delegațiile americană și ucraineană, mingea se află acum pe terenul rusesc', a spus Starmer într-o declarație, felicitându-i at
Guvernul portughez cade după ce deputații refuză să îi acorde un vot de încredere
Parlamentul portughez nu a acordat votul de încredere solicitat de guvernul minoritar de centru-dreapta al prim-ministrului Luis Montenegro, provocând prăbușirea acestuia după numai 11 luni de mandat, ceea ce va declanșa probabil alegeri anticipate, transmit agențiile internaționale de presă. Deputații au votat cu 142 de voturi pen
#Ucraina: Mingea este 'în terenul Rusiei', afirmă Ursula von der Leyen și Antonio Costa (UE)
Principalii doi responsabili ai Uniunii Europene au salutat marți acordul dintre Statele Unite și Ucraina privind o propunere de încetare a focului cu Rusia, precum și decizia Washingtonului de a relua ajutorul militar pentru Kiev, relatează AFP. 'Aceasta este o evoluție pozitivă care poate constitui un pas către o pace globală, justă și durabilă pen
Trump speră că Rusia va fi de acord cu o încetare a focului; Zelenski invitat din nou la Casa Albă
Președintele Donald Trump a declarat marți că speră că Rusia va fi de acord cu un plan de încetare a focului elaborat de oficiali americani și ucraineni și că va avea loc o întâlnire SUA-Rusia marți sau miercuri, relatează Reuters. În declarații făcute presei, Trump a spus că îl va invita pe președintele ucrainean Volodimir Zelens
Președinția Consiliului UE: Europa este pregătită să ajute după ce Kievul a acceptat propunerea SUA de încetare a focului
Premierul polonez, Donald Tusk, a cărui țară deține președinția prin rotație a Consiliului UE, a declarat că Europa este pregătită să contribuie la instaurarea păcii în Ucraina, după ce Kievul a acceptat propunerea SUA de încetare a focului, timp de 30 de zile, pe linia frontului, în așteptarea acceptării și de către Moscova. 'Se pare că
Discuții #Ucraina-SUA: 'un pas important spre pace', potrivit premierului polonez Donald Tusk
Premierul polonez a salutat luni rezultatele discuțiilor dintre Ucraina și Statele Unite în Arabia Saudită, considerându-le 'un pas important către pace', relatează AFP.
SUA se așteaptă ca Rusia să accepte propunerea de încetare a focului convenită cu Ucraina
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat marți, în orașul saudit Jeddah, că se așteaptă ca Rusia să accepte propunerea de încetare imediată a focului pentru 30 de zile, conv
SUA trebuie să 'convingă' Rusia să accepte o încetare a focului, afirmă Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că Statele Unite trebuie să 'convingă' Rusia să accepte o încetare a focului de 30 de zile propusă în timpul discuți
UPDATE1/ Ucraina acceptă o încetare a focului de 30 de zile cu Rusia, SUA vor relua schimbul de informații
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul negocierilor cu oficialii americani în Jeddah, Arabia Saudită, conform unei declarații comune a delegațiilor americană și ucraineană, transmit agențiile internaționale de presă. Din partea Ucrainei au participat la discuții mi
Donald Trump se va întâlni joi la Washington cu secretarul general al NATO, Mark Rutte
Președintele american Donald Trump îl va primi joi la Washington pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat marți Casa Albă, transmite Reuters. Mai devreme marți, Mark Rutte a declarat că este de acord cu președintele Trump că mai întâi trebuie încheiat un acord de pace în conflictul declanșat de invazia
#Ucraina: Emmanuel Macron s-a întâlnit la Paris cu șefi militari din 30 de țări
Președintele francez Emmanuel Macron s-a întâlnit marți la Paris cu șefii de stat major din 30 de țări dispuse să contribuie la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unei încetări a focului, pe fondul unei apropieri între Washington și Moscova, relatează France Presse. La întâlnirea cu Macro