Nord-estul SUA se pregătește pentru o furtună neobișnuită pentru această perioadă a anului
Peste 40 de milioane de persoane de pe coasta de nord-vest a Statelor Unite urmează să fie afectate de vineri după-amiază până luni de o furtună timpurie pentru această perioadă a anului și care va aduce vânturi puternice și ploi torențiale, informează AFP.
''Inundații în zonele de coastă, vânturi violente, curenți periculoși, valuri înalte și condiții maritime periculoase sunt așteptate'', a anunțat Agenția meteorologică națională (NWS) pe pagina sa de internet.
Zonele de coastă de la New Jersey la Massachusetts vor fi cele mai afectate, aici existând și riscuri de eroziune costieră, căderi de arbori și avarii la liniile de electricitate.
Rafale care ar putea depăși local 100 de kilometri pe oră sunt așteptate pe anumite porțiuni ale litoralului din New England.
O cantitate de ploaie de până la 13 centimetri este anunțată pe alocuri în estul Massachusetts, inclusiv la Boston, adică echivalentul a peste o lună de precipitații.
Anumite zone costiere din Carolina de Nord, Virginia, Maryland, Delaware și New Jersey se confruntă deja cu inundații începând de miercuri.
Condițiile meteo au constrâns organizatorii turneului cântărețului Ed Sheeran să anuleze două concerte programate pe Gillette Stadium, în apropiere de Boston, vineri și sâmbătă.
Proprietarul acestui stadion, Robert Kraft, se află la originea eliminării rapperului Macklemore, care cânta în deschidere, după afirmații în sprijinul palestinienilor.
Această decizie i-a adus lui Ed Sheeran un val de critici. La un concert susținut sâmbătă, artistul a recunoscut ''erori'' și a declarat că situația din Gaza este ''nejustificată''.
La New York, festivalul Global Citizen, care are loc în Central Park, nu a fost încă anulat.
Primarul Zohran Mamdani le-a recomandat locuitorilor ''să vegheze la vecinii lor'' și ''să-și aloce mai mult timp'' pentru deplasări.
Botezate ''nor'easters'' din cauza vânturilor din nord-est care le însoțesc, acest furtuni se pot produce pe tot parcursul anului, însă sunt mai frecvente între toamnă și începutul primăverii.
Sunt aproape întotdeauna însoțite de ploi și de ninsori importante, precum și de rafale puternice de vânt.
Regiunea dens populată situată între Washington, Philadelphia, New York și Boston este cel mai afectată, așa cum s-a întâmplat în iarna 2025-2026, când aici s-au produs mai multe furtuni de zăpadă. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Cutremur cu magnitudinea 5,4 în estul Turciei; nu au fost raportate victime
Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 care s-a produs joi dimineață în regiunea cartierului Pinarbasi din sud-estul Turciei a fost resimțit în mai multe provincii învecinate, însă nu a provocat pagube sau victime, a anunțat Agenția turcă pentru gestionare a dezastrelor, AFAD, într-un comunicat, transmite AFP. '&I
Uraganul Polo crește din nou în intensitate și amenință coastele mexicane de la Oceanul Pacific
Uraganul Polo a revenit la categoria a 5-a după ce a crescut din nou în intensitate în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, starea de alertă fiind menținută în mai multe state din vestul țării, deși se prognozează că centrul fenomenului va rămâne în larg, transmite joi agenția de presă EFE care citează un anunț de miercuri al
El Nino ar putea cauza 451.000 de decese suplimentare asociate cu căldura (studiu)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, aflat în curs de desfășurare, ar putea cauza 451.000 de decese suplimentare asociate cu căldura la nivel mondial până în februarie 2027, întrucât va determina o creștere accentuată a temperaturilor globale, potrivit unor prognoze științifice publicate miercuri, informează AFP. Acest fenomen
Uraganul Polo, aflat în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, s-a intensificat la categoria 5
Uraganul Polo a crescut în intensitate și s-a transformat într-un uragan de categoria 5, nivelul maxim, în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, existând riscul producerii unor inundații periculoase, a anunțat marți Centrul Național pentru Uragane din Statele Unite, într-unul din buletinele sale, potrivit Reuters. În
El Nino reprezintă o ''amenințare importantă'' pentru sănătate, avertizează ONU
Organizația Națiunilor Unite a avertizat marți în legătură cu numeroasele potențiale efecte ale El Nino asupra sănătății, subliniind că acest fenomen climatic natural reprezintă o ''amenințare importantă'', potrivit AFP. Riscurile sanitare sunt multiple, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): călduri intense care pot agrava anu
VIDEO California declară starea de urgență în contextul fenomenului El Nino
Guvernatorul Californiei a declarat luni stare de urgență înaintea manifestării fenomenului climatic El Nino pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecințe devastatoare, informează AFP. Potrivit prognozelor, în regiune s-ar putea produce furtuni violente și devastatoare, existând riscul formării unor valuri uriașe
Taifunul Dujuan se apropie de estul Japoniei; au fost emise alerte de inundații și alunecări de teren
Un taifun puternic se apropia luni de coastele Japoniei de la Oceanul Pacific, însoțit de ploi torențiale, vânturi violente și risc crescut de alunecări de teren în Kanto și alte regiuni din estul țării, a anunțat agenția națională de meteorologie, transmite Reuters. Agenția de Meteorologie a Japoniei (JMA) a avertizat că vre
Rechinul care a omorât un înotător pe plaja Sorrento din Australia este căutat pentru a fi ucis
Un rechin care a atacat mortal, vineri, un înotător pe o plajă din statul Australia de Vest (WA) va fi prins și ucis, a declarat sâmbătă ministrul pescuitului din acest stat australian, Jackie Jarvis, transmite Xinhua. Un bărbat în vârstă de 63 de ani înota pe plaja Sorrento, în suburbiile nordice ale capitalei WA, Perth, vi
Ecuador/ Pompierii luptă cu mai multe incendii forestiere în capitală
Pompierii din Ecuador luptau vineri cu mai multe incendii forestiere care fac ravagii în zonele împădurite din capitala țării, Quito, unde autoritățile au anunțat că au evacuat zeci de persoane, transmite AFP. Vânturile puternice și vegetația uscată pe fondul secetei au alimentat incendiul care a izbucnit pe Casitagua, un v&a
Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă
La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP. Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezas
UPDATE Debitele cursurilor de apă au fost în 2025 printre cele mai scăzute din ultimele decenii (OMM)
Cursurile de apă din întreaga lume au fost afectate în 2025 de unul dintre cei mai secetoși ani din ultimele decenii, a declarat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce se reflectă în scăderea rezervelor de apă de la suprafața Pământului și stârnește îngrijorări cu privire la aprovizionarea cu apă în viitor, transmit ag
Spania/ Un deces în apropiere de Barcelona în urma ploilor torențiale
Cadavrul unui bărbat luat de apele unui râu, în apropiere de Barcelona, a fost găsit joi, au anunțat serviciile de urgență din Spania, unde ploile torențiale au afectat coasta mediteraneană a țării, provocând inundații grave, transmite AFP. Aceste fenomene meteorologice extreme au loc în contextul în care Spania își revine d
VIDEO Viitura mortală din Nepal, cauzată de o instabilitate geologică amplificată de schimbările climatice (studiu)
Viitura ucigașă produsă luna trecută la granița dintre Nepal și China este rezultatul unei combinații de elemente climatice și geologice alimentate de încălzirea globală, arată un studiu științific publicat joi, notează AFP. Așa cum s-a sugerat încă de la primele observații, prăbușirea pe 26 august a unei bucăți de gheață și rocă d
Islanda: Prezentarea la începutul anului 2027 a unui proiect de lege care ar putea interzice vânătoarea de balene
Guvernul islandez va supune în februarie 2027 un proiect de lege care ar putea pune capăt vânătorii de balene în această țară, una dintre ultimele trei din lume care o mai practică, notează AFP. 'În februarie, un proiect de lege care vizează modificarea legii privind vânătoarea de balene (...) va fi prezentat













