logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cea mai caldă vară pentru 1,3 miliarde de persoane de pe glob (analiză AFP pe baza datelor Copernicus)

Image

Valuri de căldură în Europa, fum toxic în Indonezia, culturi uscate în Sudan: 1,3 miliarde de oameni de pe Pământ au trăit, între iunie și august, cea mai caldă vară boreală, conform unei analize realizate de AFP pe baza datelor programului european Copernicus.

Analiza detaliată a miliardelor de date din modelul climatic ERA5 al programului Copernicus relevă că 52 de țări de pe toate continentele au înregistrat temperaturi record pe întreaga perioadă a verii meteorologice din emisfera nordică.

În unele țări, precum Franța sau Regatul Unit, agențiile de meteorologie au anunțat că au depășit praguri fără precedent. Însă, numeroase națiuni mai puțin dezvoltate nu publică date climatice detaliate.

 


Foto: ANDY RAIN / EPA



AFP completează imaginea la nivel mondial printr-o analiză independentă a datelor Copernicus. Acestea includ măsurători satelitare, de la stații terestre, maritime sau aeriene, precum și modelări. Acestea vizează întreaga lume, la fiecare oră, începând din 1970.

Fenomenul climatic natural El Nino a atins deja niveluri de intensitate foarte ridicate în comparație cu episoadele anterioare și ar urma să atingă apogeul până la sfârșitul anului.

Acesta favorizează deja canicule puternice în America Centrală și în nordul Americii de Sud. Din Honduras până în Peru și Podișul Guyanelor, nouă țări au înregistrat cea mai caldă perioadă din istoria lor în 2026.

El Salvador a depășit cu peste 2,5 grade Celsius valorile medii din perioada 1991-2020, doborând consecutiv recordurile lunare de căldură din mai până în august.

În Panama, seceta a determinat autoritățile să reducă traficul naval pe canalul care leagă Atlanticul de Pacific, prin care tranzitează 5% din comerțul maritim mondial.

El Nino contribuie, de asemenea, la o perioadă excepțional de secetoasă în Indonezia, unde aproape 100 de milioane de persoane s-au confruntat cu cea mai caldă perioadă din iunie până în august.

Seceta a favorizat izbucnirea incendiilor în jungla tropicală de pe insulele Borneo și Sumatra în luna august. Norul dens de fum toxic emanat s-a răspândit până în țara vecină Malaezia, provocând o creștere a cazurilor de probleme respiratorii și închiderea școlilor.


Foto: Gustavo Valiente/Xinhua


Europa de Vest și Europa de Sud au înregistrat numeroase recorduri de căldură pe tot parcursul verii.

Unsprezece țări, printre care Spania și Italia, și-au depășit recordul de temperatură medie pe perioada verii. Același lucru este valabil și pentru Franța și Elveția, care au depășit cu peste 3 grade Celsius media verilor din perioada 1991-2020.

Un bilanț realizat de AFP pe baza rapoartelor sanitare din opt țări (Germania, Anglia, Austria, Belgia, Spania, Franța, Țările de Jos, Portugalia) indică un total de cel puțin 35.000 de decese suplimentare legate direct de caniculă și înregistrate de la jumătatea lunii iunie până la sfârșitul lunii august.

Dintre cele 1,3 miliarde de persoane care s-au confruntat cu cea mai caldă perioadă între iunie și august, 450 de milioane trăiesc în Africa, în principal în Sahel sau la sud de această zonă geografică. Optsprezece țări și-au depășit recordurile, de la Mauritania și Sierra Leone în vest până la Eritreea și Etiopia în est.

Mai multe dintre țările afectate, precum Burkina Faso sau Mali, sunt mai vulnerabile la creșterea temperaturilor în condițiile în care sunt afectate de conflicte armate și de sărăcie extremă.

Unele țări, precum Uganda și Sudan, au depășit chiar cu peste 2 grade Celsius temperaturile înregistrate în perioada echivalentă din 1991 până în 2020, o situație rară la aceste latitudini.

În Sudan, care se confruntă cu cea mai gravă criză alimentară din lume, pe fondul războiului, nivelul Nilului este anormal de scăzut. Fenomenul El Nino a întârziat sosirea ploilor esențiale pentru agricultură, lăsând terenurile agricole ale țării în paragină.

 


Foto: CHRIS TORRES / Xinhua



Alte regiuni ale lumii, în care trăiesc zeci de milioane de persoane, au cunoscut, de asemenea, temperaturi ridicate fără precedent în această perioadă, precum Uzbekistanul, coasta de vest a Indiei, orașele Melbourne și Canberra din Australia sau statele americane Utah și Colorado.

Serviciul meteorologic european Copernicus a anunțat joi că august 2026 a fost cea mai caldă lună înregistrată vreodată la scară globală, cu o temperatură medie de 16,96 grade Celsius.

Perioada cuprinsă între iunie și august este, de asemenea, considerată cea mai caldă înregistrată vreodată la nivel global, la egalitate cu anul 2024, a precizat Copernicus.

Valurile de căldură au afectat în mare măsură și oceanele, conform datelor furnizate de Copernicus, temperatura medie lunară de la suprafața oceanelor, cu excepția regiunilor polare, fiind cea mai ridicată înregistrată vreodată, la egalitate cu cea din martie 2024. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 766

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 24-10-2026 12:52

Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se

Planeta 24-10-2026 12:05

Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)

Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț

Planeta 24-10-2026 11:25

Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3

Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)

Planeta 23-10-2026 21:17

Taifunul Champi în Taiwan: Un mort, peste 350 de persoane rănite

Un taifun puternic a lovit vineri Taiwanul, autoritățile locale avertizând populația în legătură cu 'vânturi distrugătoare' și îndemnând-o să se adăpostească de efectele furtunii, informează AFP. Taifunul Champi a adus cu sine ploi abundente, a dezrădăcinat copaci și a privat de electricitate peste 21.000 de gospodării atu

Planeta 23-10-2026 11:21

Furtuna Austen provoacă pene de curent și perturbă traficul în Franța și Marea Britanie

Sute de mii de persoane au fost afectate de pene de curent, iar serviciile feroviare au fost perturbate de vântul puternic și de ploaia care au afectat vineri Franța, informează agențiile Reuters și EFE. Compania de utilități Enedis a anunțat într-un comunicat dat publicității vineri dimineață că 161.000 de clienți au rămas fără cu

Planeta 23-10-2026 09:01

Taiwan/ Școli și magazine închise în așteptarea taifunului Champi (FOTO/VIDEO)

Majoritatea magazinelor și școlilor din Taiwan au fost închise vineri, iar sute de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele înainte de sosirea taifunului Champi, care se apropia de insulă, transmite AFP. Taifunul ar urma să lovească nord-estul insulei vineri, îndreptându-se apoi, conform prognozelor, spre Ch

Planeta 23-10-2026 00:33

VIDEO China: 16 morți într-un seism cu magnitudinea 7 în Tibet

Șaisprezece persoane au fost ucise și 32 rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7 în regiunea autonomă Tibet din China, potrivit agenției de presă Xinhua, citând responsabili locali, notează AFP. Peste 300 de case s-au prăbușit în timpul cutremurului care a lovit joi, la ora 22:33 (14:33 GMT).

Planeta 22-10-2026 17:55

UPDATE Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs în Tibet

Un cutremur de pământ cu magnitudinea 7 s-a produs joi în regiunea autonomă Tibet din China, a anunțat Centrul Chinez pentru Rețele Seismice (CENC), relatează Reuters. Seismul s-a produs în jurul orei locale 22:33 (14:33 GMT). Deocamdată nu se știe dacă seismul a provocat victime omenești sau pagube materiale. Ep

Planeta 22-10-2026 16:17

Schimbări climatice: 96% dintre recifele de corali, amenințate cu dispariția în următorii 50 de ani (raport UICN)

Aproape toate recifele de corali din apele puțin adânci din întreaga lume sunt expuse unui 'risc extrem de ridicat' de dispariție până în anul 2075 din cauza schimbărilor climatice, a avertizat joi Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), informează AFP. În cadrul primei evaluări globale de acest tip, UICN

Planeta 22-10-2026 15:36

Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat pentru ploaie

Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat joi pentru revenirea ploilor, iar un pompier a murit în timp ce se lupta cu incendiile care devastează pădurile și învăluie porțiuni extinse din Asia de Sud-Est într-un fum dens și toxic, informează AFP. Incendiile au devastat peste 1,9 milioane de hectare în primele nouă luni ale aces

Planeta 22-10-2026 15:09

New Delhi lansează măsurile sale anuale pentru combaterea poluării aerului

India a lansat joi măsurile sale anuale menite să combată poluarea toxică a aerului în New Delhi, un megalopolis cu 30 de milioane de locuitori, care este inclus constant în clasamentul celor mai poluate capitale din lume, informează AFP. Joi dimineață, stațiile de monitorizare au înregistrat un nivel de 233 de micrograme de particule fine pe

Planeta 22-10-2026 09:37

Taifunul Champi se apropie de Taiwan; sute de zboruri anulate și un exercițiu militar SUA-Japonia perturbat

Taiwanul a emis joi o avertizare în contextul apropierii puternicului taifun Champi, peste 200 de zboruri fiind anulate, iar un important exercițiu militar comun SUA-Japonia suferind modificări, transmite Reuters. Una dintre cele mai puternice furtuni din Oceanul Pacific din acest an, Champi, anterior super-taifun, s-a atenuat ușor, joi,

Planeta 22-10-2026 08:25

Cel puțin trei morți în urma furtunii Adam care a lovit sudul Franței

Ploile torențiale din sudul Franței au provocat inundații grave, în urma cărora cel puțin trei persoane au murit și mii de locuințe au rămas fără curent electric, informează joi agenția de presă DPA. Guvernul regional a declarat miercuri că furtuna a determinat creșterea nivelului apei la cote 'fără precedent'. Trei persoane au m

Planeta 21-10-2026 16:40

El Nino ar putea atinge o intensitate record, avertizează agenția meteorologică a ONU

Fenomenul meteorologic El Nino ar putea atinge o intensitate fără precedent, cu temperaturi ale apei din zona tropicală a Oceanului Pacific care riscă să crească până la niveluri record, a anunțat miercuri Organizația Meteorologică Mondială (OMM), informează DPA. Temperaturile apei în această regiune nu au mai fost niciodată atât de ridicate

Planeta 21-10-2026 13:38

Japonia/ Record de căldură la sfârșit de octombrie, cu peste 30°C la Tokyo și Osaka

Temperatura a depășit 30 de grade Celsius la Tokyo și Osaka, miercuri, cea mai târzie zi din an în care aceste orașe din Japonia au înregistrat o asemenea valoare, conform unui reprezentant al Agenției Naționale de Meteorologie (JMA), transmite AFP. Agenția utilizează termenul 'manatsubi' (zi de vară) pentru a descrie