ONU a adoptat o serie de modificări privind planiglobul, pentru a aduce harta lumii mai aproape de realitate
Adunarea Generală a ONU a adoptat vineri o rezoluție pentru a promova o reprezentare mai precisă a continentelor lumii pe hărți, în special mărind Africa și micșorând Statele Unite, transmite AFP.
Acest text, sponsorizat de Togo și Uniunea Africană și cosponsorizat de Franța, a fost adoptat cu 164 de voturi la unul, cel al Statelor Unite, și șase abțineri.
Rezoluția își propune să încurajeze organizațiile internaționale și statele să utilizeze proiecțiile Equal Earth. Această cartografiere abandonează proiecția Mercator, numită după Gerardus Mercator, geograf, cartograf, filosof și teolog născut în Flandra în 1512.
Harta sa a lumii a fost concepută pentru navigația maritimă și mărește artificial teritoriile situate la latitudini mari. O distorsiune care 'contribuie la minimizarea dimensiunii Africii, Americii Latine și Asiei de Sud în mintea oamenilor și la perpetuarea unei viziuni dezechilibrate' asupra planetei, conform rezoluției.
'Hărțile ne modelează înțelegerea lumii', a declarat ministrul de externe al Togoului, Robert Dussey, de la tribună. 'Acestea ghidează educația, hrănesc imaginația și influențează percepțiile colective. Prin urmare, nu sunt niciodată neutre: atunci când prezintă o imagine distorsionată a planetei noastre, riscă să perpetueze reprezentări eronate transmise din generație în generație', a continuat el.
'Această inițiativă nu vizează nicio națiune, nicio civilizație sau nicio tradiție cartografică', ci 'este ghidată de o ambiție universală: de a promova cunoașterea bazată pe rigoare științifică, respect pentru adevăr și demnitatea egală a tuturor popoarelor', a subliniat Robert Dussey.
'Rezoluții precum aceasta și agenda ideologică pe care o promovează împiedică activitatea acestei instituții și contribuie la pierderea credibilității sale', a reacționat dur din cameră reprezentanta SUA Yaryna Ferencevych.
'În loc să se concentreze pe problemele reale ale păcii internaționale, prosperității sau bunelor relații dintre țări, acest organism dezbate proiecte cartografice care datează din secolul al XVI-lea', a adăugat ea, îndemnând țările să dea dovadă de 'bun simț' respingând textul.
Franța, fostă putere colonială, a susținut cu tărie această rezoluție într-un moment în care încearcă să se reconecteze cu Africa, unde influența sa s-a erodată semnificativ în ultimii ani.
Într-un discurs rostit vineri la Sorbona, ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a declarat că 'schimbarea hărții nu schimbă evident lumea. (...) Dar corectarea unei reprezentări care o distorsionează este deja un act de adevăr'.
Potrivit acestuia, această evoluție este în concordanță cu dorința Franței de a-și apăra propria interpretare a relațiilor internaționale împotriva narațiunilor considerate simpliste, fie că este vorba de opoziția dintre un 'așa-numit Sud global' și un 'Occident colectiv', fie de o viziune a unei Europe condamnată la declin.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cercetătorii belgieni avertizează cu privire la creșterea nivelului mării la Ostende
Nivelul mării a crescut cu aproape 24 de centimetri începând din 1950 în Ostende, pe litoralul belgian, iar această creștere s-a accelerat pe parcursul ultimului deceniu, potrivit unui raport publicat luni, care avertizează cu privire la schimbările climatice de origine antropică, informează AFP. Raportul, publicat de Centrul
India/ Un nou vârf de poluare atmosferică în New Delhi după încheierea festivalului Diwali
Capitala indiană New Delhi era învăluită luni într-un nor dens de poluare, un fenomen obișnuit în perioada toamnei, dar care este agravat de petardele și focurile de artificii prilejuite de sărbătoarea Diwali, celebrată duminică, informează AFP. Concentrația de particule fine PM2,5 - cele mai nocive - a atins în anumite
La începutul COP31, secretarul general al ONU îndeamnă statele ''să se ridice la înălțimea'' provocărilor climatice
Secretarul general al ONU a îndemnat luni statele ''să se ridice la înălțimea'' provocărilor climatice în prima zi a conferinței anuale a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice COP31, care se desfășoară în Turcia, marcată deja de o dispută pe tema finanțărilor, informează AFP. Liderii prezenți la COP
BTA/ Un documentar va prezenta concluziile unei expediții de explorare a Dunării în contextul nivelului extrem de scăzut al apei
O expediție de cercetare la care au participat oameni de știință de la Institutul pentru studii în domeniul climei, atmosferei și apei din cadrul Academiei Bulgare de Științe (BAS), de la Institutul de cercetări și tehnologie spațială din cadrul BAS, precum și de la Universitatea de Sud-Vest Neofit Rilski a studiat fluviul Dunărea în perioada în car
Un seism cu magntitudinea 5,7 în centrul Japoniei, soldat cu răniți
Un seism cu magnitudinea 5,7 a făcut peste 20 de răniți în primele ore ale dimineții în centrul Japoniei, potrivit autorităților și media locale, citate de AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 01:04 (16:04 GMT sâmbătă) la 40 de kilometri adâncime în vestul prefecturii Shizuoka, la aproximativ 200 km vest de To
Perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar, cu un impact încă incert în Europa
Experții în climatologie au observat o perturbare excepțional de timpurie a vortexului polar, o zonă de joasă presiune atmosferică situată deasupra polilor, un fenomen ale cărui consecințe sunt încă 'incerte' pentru starea vremii în Europa, au precizat agențiile meteorologice din Franța și Regatul Unit pentru AFP. Vortexul polar este
India ordonă școlilor din New Delhi să organizeze cursuri online în contextul deteriorării calității aerului
Autoritățile din India le-au ordonat școlilor din orașul New Delhi și din împrejurimile sale să organizeze cursuri online, încurajând totodată populația să lucreze de acasă și să amâne reuniunile private, în contextul în care calitatea aerului din capitala țării și din zonele înconjurătoare s-a deteriorat rapid în cursul zilei
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi












