Înaintea COP17 pentru Biodiversitate, omenirea ''nu se află pe drumul cel bun''
Cu câteva săptămâni înaintea COP17 pentru Biodiversitate, care va avea loc în orașul Erevan în perioada 19-30 octombrie, omenirea ''nu se află pe drumul cel bun'' în ceea ce privește respectarea angajamentelor privind protecția naturii, a avertizat joi organizatoarea acestei ample reuniuni sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), informează AFP.
''Părțile recunosc că omenirea nu se află pe drumul cel bun pentru atingerea obiectivelor legate de biodiversitate'', a rezumat Convenția pentru Diversitate Biologică (CBD) într-un comunicat.
''Sarcina care ne așteaptă la Erevan peste nouă săptămâni va necesita toată rezistența și determinarea de care părțile pot da dovadă'', a declarat Astrid Schomaker, secretara executivă a CBD, la finalul celor trei săptămâni de ședințe pregătitoare de la Nairobi.
COP17 pentru Biodiversitate (19-30 octombrie) va reuni cvasi totalitatea țărilor lumii în Armenia, pentru a face un bilanț al promisiunilor enunțate în urmă cu patru ani la COP15 de la Montreal. Statele au convenit atunci să protejeze 30% din planetă până în 2030 și să majoreze la 30 de miliarde de dolari ajutorul anual pentru biodiversitate în țările în curs de dezvoltare.
''Este adevărat că s-au realizat progrese în privința majorității obiectivelor. Însă punerea în aplicare nu se realizată încă în ritmul și la scara necesare'', a subliniat Astrid Schomaker, citată într-un comunicat.
Convenția, care organizează COP pentru a reuni țările membre odată la doi ani, a prezentat, într-un raport, o evaluare a angajamentelor statelor în scopul atingerii obiectivelor până în 2030.
''Deși elementele incluse în raportul mondial arată eforturi promițătoare în legătură cu obiectivele de conservare, altele, legate de mijloacele de punere în aplicare, au progresat lent, cum ar fi mobilizarea resurselor, reorientarea subvențiilor dăunătoare sau guvernanța incluzivă'', a rezumat CBD.
Convenția recunoaște existența unor ''divergențe'' între țări în ceea ce privește maniera de accelerare a eforturilor pentru atingerea obiectivelor până în 2030 și, mai ales, a unor discuții ''intense'' legate de ''Fondul Cali''. Aceste mecanism, creat cu prilejul celei mai recente COP16 din Columbia, are ca scop distribuirea unei mici părți din imensele beneficii realizate de companiile din țările bogate grație plantelor sau animalelor prelevate din țările în curs de dezvoltare.
Convenția pentru Diversitate Biologică (CBD) include 196 de țări, inclusiv Uniunea Europeană, dar nu și Statele Unite. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Noyan Tour- Armenian Tour Agency/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)
Taifunul Champi în Taiwan: Un mort, peste 350 de persoane rănite
Un taifun puternic a lovit vineri Taiwanul, autoritățile locale avertizând populația în legătură cu 'vânturi distrugătoare' și îndemnând-o să se adăpostească de efectele furtunii, informează AFP. Taifunul Champi a adus cu sine ploi abundente, a dezrădăcinat copaci și a privat de electricitate peste 21.000 de gospodării atu
Furtuna Austen provoacă pene de curent și perturbă traficul în Franța și Marea Britanie
Sute de mii de persoane au fost afectate de pene de curent, iar serviciile feroviare au fost perturbate de vântul puternic și de ploaia care au afectat vineri Franța, informează agențiile Reuters și EFE. Compania de utilități Enedis a anunțat într-un comunicat dat publicității vineri dimineață că 161.000 de clienți au rămas fără cu
Taiwan/ Școli și magazine închise în așteptarea taifunului Champi (FOTO/VIDEO)
Majoritatea magazinelor și școlilor din Taiwan au fost închise vineri, iar sute de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele înainte de sosirea taifunului Champi, care se apropia de insulă, transmite AFP. Taifunul ar urma să lovească nord-estul insulei vineri, îndreptându-se apoi, conform prognozelor, spre Ch
VIDEO China: 16 morți într-un seism cu magnitudinea 7 în Tibet
Șaisprezece persoane au fost ucise și 32 rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7 în regiunea autonomă Tibet din China, potrivit agenției de presă Xinhua, citând responsabili locali, notează AFP. Peste 300 de case s-au prăbușit în timpul cutremurului care a lovit joi, la ora 22:33 (14:33 GMT).
UPDATE Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs în Tibet
Un cutremur de pământ cu magnitudinea 7 s-a produs joi în regiunea autonomă Tibet din China, a anunțat Centrul Chinez pentru Rețele Seismice (CENC), relatează Reuters. Seismul s-a produs în jurul orei locale 22:33 (14:33 GMT). Deocamdată nu se știe dacă seismul a provocat victime omenești sau pagube materiale. Ep
Schimbări climatice: 96% dintre recifele de corali, amenințate cu dispariția în următorii 50 de ani (raport UICN)
Aproape toate recifele de corali din apele puțin adânci din întreaga lume sunt expuse unui 'risc extrem de ridicat' de dispariție până în anul 2075 din cauza schimbărilor climatice, a avertizat joi Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), informează AFP. În cadrul primei evaluări globale de acest tip, UICN
Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat pentru ploaie
Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat joi pentru revenirea ploilor, iar un pompier a murit în timp ce se lupta cu incendiile care devastează pădurile și învăluie porțiuni extinse din Asia de Sud-Est într-un fum dens și toxic, informează AFP. Incendiile au devastat peste 1,9 milioane de hectare în primele nouă luni ale aces
New Delhi lansează măsurile sale anuale pentru combaterea poluării aerului
India a lansat joi măsurile sale anuale menite să combată poluarea toxică a aerului în New Delhi, un megalopolis cu 30 de milioane de locuitori, care este inclus constant în clasamentul celor mai poluate capitale din lume, informează AFP. Joi dimineață, stațiile de monitorizare au înregistrat un nivel de 233 de micrograme de particule fine pe
Taifunul Champi se apropie de Taiwan; sute de zboruri anulate și un exercițiu militar SUA-Japonia perturbat
Taiwanul a emis joi o avertizare în contextul apropierii puternicului taifun Champi, peste 200 de zboruri fiind anulate, iar un important exercițiu militar comun SUA-Japonia suferind modificări, transmite Reuters. Una dintre cele mai puternice furtuni din Oceanul Pacific din acest an, Champi, anterior super-taifun, s-a atenuat ușor, joi,
Cel puțin trei morți în urma furtunii Adam care a lovit sudul Franței
Ploile torențiale din sudul Franței au provocat inundații grave, în urma cărora cel puțin trei persoane au murit și mii de locuințe au rămas fără curent electric, informează joi agenția de presă DPA. Guvernul regional a declarat miercuri că furtuna a determinat creșterea nivelului apei la cote 'fără precedent'. Trei persoane au m
El Nino ar putea atinge o intensitate record, avertizează agenția meteorologică a ONU
Fenomenul meteorologic El Nino ar putea atinge o intensitate fără precedent, cu temperaturi ale apei din zona tropicală a Oceanului Pacific care riscă să crească până la niveluri record, a anunțat miercuri Organizația Meteorologică Mondială (OMM), informează DPA. Temperaturile apei în această regiune nu au mai fost niciodată atât de ridicate
Japonia/ Record de căldură la sfârșit de octombrie, cu peste 30°C la Tokyo și Osaka
Temperatura a depășit 30 de grade Celsius la Tokyo și Osaka, miercuri, cea mai târzie zi din an în care aceste orașe din Japonia au înregistrat o asemenea valoare, conform unui reprezentant al Agenției Naționale de Meteorologie (JMA), transmite AFP. Agenția utilizează termenul 'manatsubi' (zi de vară) pentru a descrie












