Un studiu care acoperă șapte secole evidențiază ravagiile provocate de schimbările climatice
'Excepționalul a devenit norma': un studiu unic la nivel mondial, bazat pe date privind perioada recoltării strugurilor din Burgundia (Bourgogne), Franța, din ultimele șapte secole, demonstrează că schimbările climatice au dus la o 'explozie' a 'anilor extremi', a explicat pentru AFP un istoric specializat în climă.
Este vorba despre 'cea mai lungă serie' de date privind perioada recoltării, potrivit revistei științifice europene Climate of the Past (Clima din trecut), care a publicat acest studiu realizat de Thomas Labbé.
Datorită arhivelor din Burgundia, care datează de foarte mult timp - spre deosebire de cele din regiunea Bordeaux, spre exemplu - istoricul a compilat toate informațiile referitoare la perioada recoltării din Beaune (Côte d'Or), capitala vinurilor de Burgundia, din 1354 până în prezent, adică peste 670 de ani.
'Între 1354 și 1719, anii cu căldură extremă - și, prin urmare, cu o recoltare timpurie - 'interveneau o dată la 17 ani', a explicat Labbé pentru AFP. 'Între 1720 și 1987, o dată la 53 de ani. Începând din 1988, o dată la cinci ani. Iar, de la începutul secolului XXI, avem deja zece ani extremi, adică aproximativ unul la fiecare doi ani și jumătate', a precizat el.
Anul 2026 pare să confirme ceea ce devine o regulă: recoltarea strugurilor pentru 'crémant' - un vin spumant de calitate din Franța - a început încă de sâmbătă, fiind stabilit un nou record.
În ceea ce privește vinurile neefervescente din Beaune, obiectul principal al studiului condus de Thomas Labbé, primele recoltări ar trebui să aibă loc, totuși, abia între 20 și 25 august, conform previziunilor cele mai răspândite. Așadar, recordul istoric din 1556, stabilit la 15 august, nu ar urma să fie doborât.
Fenomene extreme au existat și anterior, unele chiar de mare intensitate, cum a fost cazul în 1556, când seceta a făcut ravagii din martie până în septembrie, a explicat Labbé. 'Însă, ele erau ceva excepțional. Începând din 1988, se observă clar o schimbare și, mai ales, începând din secolul XXI. Dintre cei zece ani cei mai calzi din 1354 încoace, patru au avut loc în secolul XXI: 2003, 2018, 2020 și 2025', a spus el. La aceștia se va adăuga, foarte probabil, anul 2026.
'Avem o explozie a fenomenelor extreme', a concluzionat el.
Astfel, pe parcursul a șase secole, între sfârșitul Evului Mediu și 1988, recoltarea avea loc, în medie, în jurul datei de 27 septembrie, tot la Beaune. Apoi, 'începând din 1988, totul s-a accelerat'.
Debutul recoltării, în medie, pe o perioadă de 11 ani, a ajuns la 6 septembrie în 2019, adică cu trei săptămâni mai devreme, după o relativă stabilitate care a durat șase secole.
'În ultimele două decenii, excepționalul a devenit norma', a rezumat Labbé.
Pentru istoric, '80% dintre aceste variații se explică prin temperatură'. Comparând cu înregistrările efectuate începând din 1658 la Paris - climă similară cu cea din Burgundia - expertul a constatat că 'o diferență de un grad în termometru provoacă o abatere de zece zile în ceea ce privește data recoltării, iar 1,5 grade (o abatere de) 15 zile'.
Potrivit specialistului, datele referitoare la perioada de recoltare 'reflectă astfel încălzirea rapidă a planetei începând din 1988', considerat anul accelerării schimbărilor climatice. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)
Taifunul Champi în Taiwan: Un mort, peste 350 de persoane rănite
Un taifun puternic a lovit vineri Taiwanul, autoritățile locale avertizând populația în legătură cu 'vânturi distrugătoare' și îndemnând-o să se adăpostească de efectele furtunii, informează AFP. Taifunul Champi a adus cu sine ploi abundente, a dezrădăcinat copaci și a privat de electricitate peste 21.000 de gospodării atu
Furtuna Austen provoacă pene de curent și perturbă traficul în Franța și Marea Britanie
Sute de mii de persoane au fost afectate de pene de curent, iar serviciile feroviare au fost perturbate de vântul puternic și de ploaia care au afectat vineri Franța, informează agențiile Reuters și EFE. Compania de utilități Enedis a anunțat într-un comunicat dat publicității vineri dimineață că 161.000 de clienți au rămas fără cu
Taiwan/ Școli și magazine închise în așteptarea taifunului Champi (FOTO/VIDEO)
Majoritatea magazinelor și școlilor din Taiwan au fost închise vineri, iar sute de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele înainte de sosirea taifunului Champi, care se apropia de insulă, transmite AFP. Taifunul ar urma să lovească nord-estul insulei vineri, îndreptându-se apoi, conform prognozelor, spre Ch
VIDEO China: 16 morți într-un seism cu magnitudinea 7 în Tibet
Șaisprezece persoane au fost ucise și 32 rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7 în regiunea autonomă Tibet din China, potrivit agenției de presă Xinhua, citând responsabili locali, notează AFP. Peste 300 de case s-au prăbușit în timpul cutremurului care a lovit joi, la ora 22:33 (14:33 GMT).
UPDATE Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs în Tibet
Un cutremur de pământ cu magnitudinea 7 s-a produs joi în regiunea autonomă Tibet din China, a anunțat Centrul Chinez pentru Rețele Seismice (CENC), relatează Reuters. Seismul s-a produs în jurul orei locale 22:33 (14:33 GMT). Deocamdată nu se știe dacă seismul a provocat victime omenești sau pagube materiale. Ep
Schimbări climatice: 96% dintre recifele de corali, amenințate cu dispariția în următorii 50 de ani (raport UICN)
Aproape toate recifele de corali din apele puțin adânci din întreaga lume sunt expuse unui 'risc extrem de ridicat' de dispariție până în anul 2075 din cauza schimbărilor climatice, a avertizat joi Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), informează AFP. În cadrul primei evaluări globale de acest tip, UICN
Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat pentru ploaie
Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat joi pentru revenirea ploilor, iar un pompier a murit în timp ce se lupta cu incendiile care devastează pădurile și învăluie porțiuni extinse din Asia de Sud-Est într-un fum dens și toxic, informează AFP. Incendiile au devastat peste 1,9 milioane de hectare în primele nouă luni ale aces











