Intemperii violente în Filipine; cel puțin patru morți
Alunecările de teren provocate de o depresiune tropicală au ucis patru persoane în nordul statului Filipine, au anunțat joi autoritățile din această țară, informează AFP.
Insula principală a arhipelagului filipinez, Luzon, se confruntă de patru zile cu ploi torențiale, care au dus la închiderea administrațiilor publice și a unităților școlare din capitală, Manila, precum și în anumite provincii din nordul țării.
În provincia Benguet, o alunecare de teren a acoperit joi un mic restaurant și pe cei trei angajați ai acestuia.
''Doi dintre ei au murit pe loc'', a declarat pentru presă colonelul Dionisio Bonoy, de la Poliția locală, precizând că un supraviețuitor a fost scos de sub valul de pământ.
În provincia vecină Rizal, o altă alunecare de teren a ucis două persoane miercuri, potrivit Agenției naționale pentru gestionarea catastrofelor naturale.
Insula Luzon găzduiește aproape jumătate dintre cei 116 milioane de locuitori din Filipine și circa jumătate din activitatea economică a țării.
În fiecare an, aproximativ 20 de furtuni și taifunuri afectează Filipine sau se apropie de teritoriul său, regiunile cele mai sărace fiind, în general, cele mai grav afectate.
Potrivit oamenilor de știință, schimbările climatice generate de activitățile umane au făcut ca fenomenele meteorologice extreme să devină mai frecvente, mai letale și mai distrugătoare. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Viitură la granița dintre Nepal și Tibet: Cel puțin 160 de morți și sute de dispăruți
O viitură devastatoare însoțită de o alunecare de teren survenită la granița dintre Nepal și Tibet - un teritoriu autonom controlat de China - a ucis miercuri cel puțin 160 de oameni, iar mai multe sute de persoane sunt încă date dispărute, inclusiv numeroși turiști străini, informează AFP. Poliția nepaleză a precizat miercuri sear
Seism cu magnitudinea 5,1 înregistrat în Columbia, la două săptămâni după un cutremur devastator
Un seism cu magnitudinea 5,1 a zguduit miercuri Bogota și alte orașe din Columbia, fără să facă victime potrivit primelor constatări, dar stârnind panică în rândul locuitorilor, la doar două săptămâni după un cutremur devastator care s-a produs în vestul țării, informează AFP. Seismul de miercuri a avut loc la adâncimea de 1
China anunță cel puțin 3 morți și 265 de dispăruți în urma viiturii produse între Tibet și Nepal
Cel puțin trei persoane au murit în China, iar alte 265 sunt date dispărute în urma unei alunecări de noroi care s-a produs miercuri în Gyirong, principalul punct de trecere terestră între Tibet și Nepal, a anunțat postul public de televiziune CCTV, citând un bilanț preliminar al autorităților chineze, informează Reuters. Numărul
Inundații în Nepal: UE a activat Copernicus, sistemul său de monitorizare prin satelit
Uniunea Europeană a anunțat miercuri că a activat sistemul său de monitorizare prin satelit, Copernicus, pentru a sprijini astfel echipele de salvare în urma inundațiilor masive din Nepal și a precizat că este pregătită să ofere asistență suplimentară, informează AFP. 'Sistemul Copernicus a fost activat pentru a contribui la cartogra
Schimbări climatice: Japonia intenționează să își extindă prognozele meteorologice la două săptămâni
Agenția Meteorologică Japoneză (JMA) a anunțat miercuri că intenționează să emită prognoze pentru o perioadă de două săptămâni - față de intervalul actual de șapte zile - pentru a pregăti mai bine populația în cazul unor evenimente meteorologice extreme, informează AFP. La fel ca în restul lumii, oamenii de știință estimează că schimbările cl
Cel puțin 384 de călători, dintre care 291 de cetățeni străini, dispăruți în inundațiile din Nepal
Cel puțin 384 de călători, dintre care 291 de cetățeni străini au fost dați dispăruți după inundațiile produse în regiunea graniței dintre Nepal și Tibet, conform consiliului de turism al țării, transmite miercuri Reuters. Dintre cetățenii străini dispăruți, 105 sunt de naționalitate indiană. Cel puțin 9 persoane au murit în
Opt morți în inundațiile din Nepal
Armata nepaleză a intervenit miercuri cu elicoptere după ce o viitură fulgerătoare masivă a măturat satele aflate de-a lungul albiei unui râu din națiunea himalayană, ucigând opt persoane și paralizând infrastructura rutieră și energetică în zonele din apropierea Tibetului, transmite Reuters. Dincolo de graniță, Tibetul
Nepalul în alertă după inundațiile grave produse în nordul țării
Autoritățile nepaleze au anunțat miercuri desfășurarea de resurse de salvare de urgență în urma inundațiilor masive din nordul țării, pentru care nu a fost disponibilă o evaluare imediată a pagubelor, transmite AFP. 'Nu avem încă o evaluare precisă a pagubelor, dar inundațiile sunt masive și probabil au afectat multe zone locui
El Salvador: Alertă maximă din cauza secetei asociate cu fenomenul El Nino
El Salvador a declarat marți alertă maximă din cauza unei secete asociate cu fenomenul El Nino, care a provocat pierderi de culturi, a anunțat Protecția civilă, notează AFP. El Nino este un fenomen natural care apare la fiecare doi până la șapte ani. Apele de suprafață din centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial se încălzesc,
Zeci de noi incendii de vegetație au izbucnit în Grecia
Treizeci și nouă de incendii de vegetație au izbucnit marți în Grecia în decurs de doar câteva ore, a relatat serviciul de pompieri din această țară, informează DPA. Cel mai sever focar se află pe insula Salamis, situată în largul coastelor Atenei, potrivit pompierilor eleni. Insula Salamis găzduiește cea mai mare bază a
Case inundate, zeci de mii de persoane evacuate în sudul Chinei, pe măsură ce inundațiile se intensifică
Inundațiile pe scară largă declanșate de ploile abundente provocate de taifunul Narra s-au intensificat marți în sudul Chinei, case și magazine fiind inundate, iar mii de oameni fiind evacuați, în timp ce un alt sistem de furtuni se îndrepta spre Japonia și Taiwan, transmite Reuters. Autoritățile din Chongzuo, în regiun
Zeci de case distruse de un incendiu de vegetație în statul american Nevada
Pompierii care luptă împotriva unui incendiu de vegetație cu răspândire rapidă în statul american Nevada au făcut progrese luni, flăcările fiind acum ținute sub control în proporție de 27%, după ce au fost distruse peste 30 de locuințe, conform pompierilor, transmite DPA. Așa-numitul incendiu Hawk, care a avut loc pe un teren deluros de
O tornadă a lovit sudul Franței, lăsând în urmă 41 răniți și pagube materiale
O tornadă a lovit prefectura Aude, în sudul Franței, luni seară, avariind peste 300 de locuințe și rănind 41 persoane, a anunțat administrația locală, transmit marți AFP și Reuters. Conform anunțului, 15 persoane dintre răniți au necesitat spitalizare. Imaginile de pe rețelele de socializare verificate de Reuters au arătat
Venezuela: Nou bilanț oficial de 6.509 morți la două luni de la dublul seism
Dublul seism care a lovit Venezuela a provocat 6.509 morți, potrivit unui nou bilanț comunicat luni de guvernul interimar, în timp ce salvatorii și rudele caută încă trupuri neînsuflețite printre dărâmături la două luni de la tragedie, notează AFP. Bilanțul oficial precedent, transmis pe 17 august, indica 6.438 de morți
VIDEO SUA: Zeci de mii de evacuări în curs în fața unui incendiu de vegetație în Nevada
Peste 90.000 de locuitori din statul Nevada au fost evacuați sau sunt pe cale de a fi, potrivit autorităților, din cauza înaintării rapide a unui incendiu de vegetație major care amenință Reno, unul dintre principalele orașe din acest stat ale Vestului american, relatează AFP. Aproximativ 42.000 de persoane și-au părăsit deja locuințele,











