Aproape toate marile orașe din Italia, vizate de un cod roșu de caniculă
Aproape toate cele 27 de mari orașe din Italia monitorizate de Ministerul Sănătății, cu excepția a două dintre ele - Messina și Reggio Calabria -, erau vizate luni de o alerta de grad maxim, cod roșu, pe fondul celui de-al patrulea val de caniculă care s-a abătut asupra Italiei anul acesta, informează agenția ANSA.
Căldura intensă, cu temperaturi care ajung la 40 de grade Celsius în anumite regiuni, va continua cel puțin o săptămână, potrivit prognozelor.
Codul roșu (alertă de nivelul 3) indică o situație de urgență provocată de un val de caniculă prelungit, care prezintă un risc ridicat pentru sănătate chiar și în cazul persoanelor tinere aflate într-o stare bună de sănătate.
Valurile de caniculă de anul acesta au fost asociate cu o serie de decese și, alături de incendiile de vegetație și seceta, au provocat probleme importante pentru afaceri, în special pentru agricultură.
Potrivit oamenilor de știință, criza climatică provocată de emisiile de gaze cu efect de seră în urma activității umane sporește frecvența și intensitatea fenomenelor meteo extreme cum ar fi valurile de caniculă, secete, furtuni și inundații.
Deși gazele cu efect de seră care produc încălzirea globală provin din mai multe surse, principalul factor este arderea combustibililor fosili precum petrol, gaze și cărbune, din vânzarea cărora giganții economici mondiali generează profituri uriașe. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Indonezia / Patru persoane și-au pierdut viața luptând cu incendiile într-un parc național
Patru bărbați au murit joi luptând cu incendiile de pădure într-un parc național situat în insula Java, Indonezia, a anunțat vineri Ministerul Pădurilor din această țară, potrivit AFP. Aceștia au fost surprinși de flăcări în timp ce luptau cu incendiu care devastează parcul național Bromo Tengger Semeru, în estul Java, potrivit un
Doi morți, sute de persoane evacuate în urma ploilor torențiale dezlănțuite asupra Istanbulului
Echipe de salvatori au fost în alertă pe timpul nopții în Istanbul după ce inundațiile severe au dus la moartea a două persoane și au forțat evacuarea a peste 2.000 de rezidenți, au spus autoritățile, potrivit DPA. Potrivit Agenției oficiale de presă Anadolu, persoanele decedate sunt o femeie de 34 de ani, care a murit la spital, ș
Emisiile de metan încă nu sunt măsurate în mod 'credibil', în pofida unor progrese (raport ONU)
Emisiile de metan provenite de la peste jumătate din producția mondială de petrol și gaze nu sunt măsurate într-o manieră 'credibilă', deși acest gaz contribuie semnificativ la încălzirea globală, a avertizat Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) într-un raport publicat joi, citat de AFP. În pofida progreselor înr
Coralii sănătoși le-ar putea reda culoarea celor care se ofilesc (studiu)
Recifele de corali se numără printre principalele victime ale schimbărilor climatice în urma încălzirii apelor mărilor și oceanelor. Un studiu publicat miercuri de Universitatea Stanford arată că plantarea unor corali să
Curenții atlantici își pot reveni după stoparea încălzirii globale (studiu/simulare)
Un sistem de curenți din Oceanul Atlantic, slăbit de încălzirea globală, și-ar putea reveni în timp dacă clima se răcește, conform concluziilor unui studiu bazat pe derularea unei simulări computerizate, realizat de Institutul Meteorologic Danez și publicat miercuri în revista Science Advances, transmite Reuters. Circulația d
Majoritatea ariilor marine protejate nu protejează și peștii (studiu)
Pescuitul, principala activitate umană cu impact asupra biodiversității marine, nu scade - ba chiar crește - în majoritatea ariilor marine protejate (AMP), conform unui studiu francez publicat miercuri, care a examinat 861 de AMP-uri din întreaga lume, transmite AFP. 'Nu ne așteptam să vedem rezultate atât de izbitoare
Cea mai recentă viitură din Nepal a fost cauzată tot de prăbușirea unui ghețar (studiu)
Viitura survenită săptămâna trecută într-o vale muntoasă din centrul Nepalului a fost cauzată de prăbușirea unui ghețar, un incident similar cu cel care s-a aflat la originea catastrofei din august 2026, a dezvăluit miercuri agenția nepaleză pentru gestionarea catastrofelor naturale, informează AFP. Duminică dimineață, un val de ap
Inundații și pene de curent după furtunile care s-au abătut asupra unor regiuni din Grecia
Furtuni severe s-au abătut asupra unor regiuni din Grecia, inundând străzi, magazine și locuințe, a relatat miercuri presa greacă, potrivit DPA. Au fost semnalate pene de curent pe insulele Skiathos și Skopelos, iar în insula Evia, furtuna a doborât mai mulți arbori. În insula Rodos, brigada de pompieri a salvat o femei
Incendii în Indonezia: 300 de locuințe arse, 1.000 de persoane evacuate în sudul insulei Sumatra
Un incendiu de pădure care s-a declanșat pe insula indoneziană Sumatra a distrus aproape 300 de locuințe și a forțat o mie de săteni să se evacueze în contextul în care această țară se confruntă de câteva săptămâni cu incendii devastatoare, a declarat marți un oficial local, relatează AFP. Localnicii au detectat pentru
Seismologi români se alătură unui proiect croat pentru detectarea timpurie a cutremurelor
Serviciul Seismologic al Croației a prezentat marți ''Crossnet'', un proiect finanțat de UE în valoare de 13 milioane de euro pentru dezvoltarea unei rețele de date seismice, una dintre cele mai mari investiții ale țării în infrastructura seismologică din ultimele decenii la care participă și seismologi români, transmite marți
Uraganul Simon înaintează de-a lungul coastei pacifice a Mexicului aducând inundații și evacuări
Uraganul Simon și-a continuat luni deplasarea spre nord-vest, în largul coastei pacifice a Mexicului, lovind statele vestice cu vânturi periculoase, ploi abundente și inundații care au pus comunități întregi în stare de alertă pentru posibile evacuări, transmite Reuters. Centrul Național pentru Uragane din SUA a anunțat
Uraganul Simon va atinge uscatul în Mexic la jumătatea acestei săptămâni
Uraganul Simon a scăzut în intensitate, însă amenință totuși să atingă uscatul în Mexic 'la jumătatea acestei săptămâni', potrivit celor mai recente prognoze publicate luni de Centrul Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, informează AFP. Uraganul Simon, care evoluează lent de-a lungul coastelor mexica
Nepal/ Echipe de salvatori continuă căutarea persoanelor dispărute în urma celei mai recente viituri
Echipele de salvatori își continuau luni eforturile de căutare a cel puțin cinci persoane date dispărute după viitura care a măturat duminică valea râului Budi Gandaki, în centrul Nepalului, informează AFP. ''Continuăm operațiunile de căutare și salvare, patru elicoptere au fost mobilizate'', a precizat pentru
Anul acesta s-a înregistrat a doua cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor (Copernicus)
În 2026 s-a înregistrat a doua cea mai caldă lună septembrie din istoria măsurătorilor la nivel global, temperatura medie ajungând la 16,27 grade Celsius, potrivit Serviciului Copernicus privind schimbările climatice, informează DPA. Luna trecută a marcat de asemenea cea de-a doua lună consecutivă anul acesta când tempe
Peste 200 de replici după seismul cu magnitudinea 7,7, înregistrat vineri în Panama
Panama a înregistrat peste 200 de replici în urma seismului cu magnitudinea 7,7 produs vineri, care a avariat sute de locuințe și elemente de infrastructură din țară, determinând guvernul să declare în weekend stare de urgență națională, informează Reuters. Nu au fost raportate decese, dar











