Fenomenul climatic El Nino ar urma să atingă o 'intensitate ridicată' în perioada iulie-septembrie
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri cu privire la o intensificare rapidă a fenomenului climatic natural El Nino, care este în curs de desfășurare și care ar urma să atingă o 'intensitate ridicată' între lunile iulie și septembrie (nivelul 3 din 4), sporind riscul apariției unor fenomene meteorologice extreme la nivel mondial, informează AFP.
Potrivit unui raport al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), condițiile El Nino au apărut în Pacificul tropical și 'se preconizează că se vor intensifica rapid în următoarele luni, crescând probabilitatea apariției valurilor de căldură, a secetei, a ploilor abundente și a altor fenomene meteorologice extreme în numeroase regiuni ale lumii'.
Buletinul climatic sezonier, publicat lunar de OMM, semnalează o evoluție rapidă către un episod El Nino cu 'intensitate ridicată' între iulie și septembrie, care corespunde nivelului 3 pe o scară de 4, a precizat această agenție a ONU într-un comunicat.
Acest nou raport îl completează pe cel publicat la 2 iunie de OMM, care anunța iminența unui episod El Nino. Câteva zile mai târziu, la 11 iunie, Agenția Americană pentru Observarea Oceanelor și Atmosferei (NOAA) a confirmat că fenomenul a început în luna mai, cu un vârf preconizat pentru sfârșitul anului.
Acest fenomen climatic natural se produce de obicei o dată la doi până la șapte ani și durează aproximativ nouă până la 12 luni, potrivit OMM.
Fenomenul determină creșterea temperaturii apei în centrul și estul Pacificului ecuatorial, modificând la scară globală regimurile vânturilor, presiunii și precipitațiilor. De asemenea, exercită o influență mai puternică asupra temperaturilor globale în cursul anului care urmează apariției sale, a precizat OMM.
'Fenomenul El Nino este deja prezent și se preconizează că se va intensifica rapid, ajungând la o intensitate ridicată', a declarat secretara generală a OMM, Celeste Saulo, citată în comunicat.
'El va spori probabilitatea apariției secetei și a precipitațiilor abundente, precum și a riscului de valuri de căldură terestră și marină, în numeroase regiuni ale lumii', a adăugat ea.
Pe fondul ultimului episod El Nino, din 2023 și 2024, acești ani au fost cei mai calzi înregistrați vreodată. Fenomenul ciclic afectează, printr-un efect de domino, clima mondială timp de câteva luni și poate să provoace sau să intensifice episoadele de secetă sau de ploi torențiale, în funcție de regiune.
În Peru, autoritățile tocmai au declarat starea de urgență în 800 dintre municipalitățile țării, în fața 'pericolului iminent' reprezentat de ploile abundente asociate cu El Nino.
Potrivit OMM, previziunile principalelor centre mondiale indică o creștere constantă și semnificativă a temperaturilor oceanice în centrul și estul Pacificului ecuatorial, 'cu anomalii medii sezoniere ale temperaturii suprafeței mării care ar urma să depășească 2°C în principalele regiuni monitorizate'.
Organizația a subliniat că modelele de prognoză 'sunt remarcabil de concordante, ceea ce conferă un grad ridicat de încredere perspectivelor de evoluție'.
Fenomenul El Nino ar urma să continue să se intensifice în timpul toamnei boreale - din septembrie până în noiembrie - iar 'influența sa ar trebui să se extindă atunci asupra multor regiuni ale globului'.
În paralel, temperaturile din bazinul Atlanticului ecuatorial ar trebui să se situeze, în general, peste valorile normale.
OMM prevede 'o probabilitate copleșitoare' ca temperaturi peste medie să fie înregistrate în aproape toate zonele populate, cu excepția regiunilor polare, în perioada iulie-septembrie.
De asemenea, sunt prognozate cantități de precipitații mai abundente decât în mod normal în centrul și estul Pacificului ecuatorial, precum și cantități sub nivelul normal în anumite zone ale Oceanului Indian tropical, ale subcontinentului indian și într-o regiune vastă a Australiei.
În Africa ecuatorială, prognozele indică un contrast est-vest: precipitații peste valorile normale în nordul Golfului Guineei, însă sub cele normale în Cornul Africii.
Precipitații sub nivelul normal sunt așteptate, de asemenea, în Caraibe, în nord-vestul Americii de Sud și în anumite regiuni din America Centrală, în timp ce sud-vestul Statelor Unite ar urma să înregistreze condiții mai umede comparativ cu valorile medii.
În Europa se preconizează un contrast între nord și sud, cu precipitații mai abundente în sud și mai puține în nord, chiar dacă prognozele nu sunt la fel de fiabile în această regiune comparativ cu multe alte zone, potrivit sursei citate. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)
Taifunul Champi în Taiwan: Un mort, peste 350 de persoane rănite
Un taifun puternic a lovit vineri Taiwanul, autoritățile locale avertizând populația în legătură cu 'vânturi distrugătoare' și îndemnând-o să se adăpostească de efectele furtunii, informează AFP. Taifunul Champi a adus cu sine ploi abundente, a dezrădăcinat copaci și a privat de electricitate peste 21.000 de gospodării atu
Furtuna Austen provoacă pene de curent și perturbă traficul în Franța și Marea Britanie
Sute de mii de persoane au fost afectate de pene de curent, iar serviciile feroviare au fost perturbate de vântul puternic și de ploaia care au afectat vineri Franța, informează agențiile Reuters și EFE. Compania de utilități Enedis a anunțat într-un comunicat dat publicității vineri dimineață că 161.000 de clienți au rămas fără cu
Taiwan/ Școli și magazine închise în așteptarea taifunului Champi (FOTO/VIDEO)
Majoritatea magazinelor și școlilor din Taiwan au fost închise vineri, iar sute de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele înainte de sosirea taifunului Champi, care se apropia de insulă, transmite AFP. Taifunul ar urma să lovească nord-estul insulei vineri, îndreptându-se apoi, conform prognozelor, spre Ch
VIDEO China: 16 morți într-un seism cu magnitudinea 7 în Tibet
Șaisprezece persoane au fost ucise și 32 rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7 în regiunea autonomă Tibet din China, potrivit agenției de presă Xinhua, citând responsabili locali, notează AFP. Peste 300 de case s-au prăbușit în timpul cutremurului care a lovit joi, la ora 22:33 (14:33 GMT).
UPDATE Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs în Tibet
Un cutremur de pământ cu magnitudinea 7 s-a produs joi în regiunea autonomă Tibet din China, a anunțat Centrul Chinez pentru Rețele Seismice (CENC), relatează Reuters. Seismul s-a produs în jurul orei locale 22:33 (14:33 GMT). Deocamdată nu se știe dacă seismul a provocat victime omenești sau pagube materiale. Ep
Schimbări climatice: 96% dintre recifele de corali, amenințate cu dispariția în următorii 50 de ani (raport UICN)
Aproape toate recifele de corali din apele puțin adânci din întreaga lume sunt expuse unui 'risc extrem de ridicat' de dispariție până în anul 2075 din cauza schimbărilor climatice, a avertizat joi Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), informează AFP. În cadrul primei evaluări globale de acest tip, UICN
Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat pentru ploaie
Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat joi pentru revenirea ploilor, iar un pompier a murit în timp ce se lupta cu incendiile care devastează pădurile și învăluie porțiuni extinse din Asia de Sud-Est într-un fum dens și toxic, informează AFP. Incendiile au devastat peste 1,9 milioane de hectare în primele nouă luni ale aces
New Delhi lansează măsurile sale anuale pentru combaterea poluării aerului
India a lansat joi măsurile sale anuale menite să combată poluarea toxică a aerului în New Delhi, un megalopolis cu 30 de milioane de locuitori, care este inclus constant în clasamentul celor mai poluate capitale din lume, informează AFP. Joi dimineață, stațiile de monitorizare au înregistrat un nivel de 233 de micrograme de particule fine pe
Taifunul Champi se apropie de Taiwan; sute de zboruri anulate și un exercițiu militar SUA-Japonia perturbat
Taiwanul a emis joi o avertizare în contextul apropierii puternicului taifun Champi, peste 200 de zboruri fiind anulate, iar un important exercițiu militar comun SUA-Japonia suferind modificări, transmite Reuters. Una dintre cele mai puternice furtuni din Oceanul Pacific din acest an, Champi, anterior super-taifun, s-a atenuat ușor, joi,
Cel puțin trei morți în urma furtunii Adam care a lovit sudul Franței
Ploile torențiale din sudul Franței au provocat inundații grave, în urma cărora cel puțin trei persoane au murit și mii de locuințe au rămas fără curent electric, informează joi agenția de presă DPA. Guvernul regional a declarat miercuri că furtuna a determinat creșterea nivelului apei la cote 'fără precedent'. Trei persoane au m
El Nino ar putea atinge o intensitate record, avertizează agenția meteorologică a ONU
Fenomenul meteorologic El Nino ar putea atinge o intensitate fără precedent, cu temperaturi ale apei din zona tropicală a Oceanului Pacific care riscă să crească până la niveluri record, a anunțat miercuri Organizația Meteorologică Mondială (OMM), informează DPA. Temperaturile apei în această regiune nu au mai fost niciodată atât de ridicate












