Europa este afectată de un val de căldură toridă, care a dus la activarea unei celule de criză în Franța
O caniculă extremă care a cuprins o mare parte a Europei a determinat organizarea unor ședințe de urgență în Franța, emiterea de avertizări meteorologice la nivel național în Germania și a creat dificultăți pentru turiștii și locuitorii din Italia, pe măsură ce temperaturile au urcat spre niveluri record, informează sâmbătă Reuters.
Prim-ministrul francez, Sebastian Lecornu, urmează să conducă ședința unei celule de criză sâmbătă, după ce agenția națională de meteorologie din țara lui, Meteo France, a avertizat că perioada de caniculă va persista până săptămâna viitoare, descriind-o ca fiind comparabilă cu episoadele majore de caniculă din 2003 și 2019.
Până duminică, meteorologii francezi au anunțat că temperaturile de 39-40 de grade Celsius se vor extinde din sud-vest, prin regiunea Parisului, până în Burgundia, unele zone urmând să înregistreze chiar și valori de 41 de grade Celsius.
Se preconizează că temperaturile vor atinge valori maxime luni, care ar putea egala recordurile istorice din Franța.
Germania a emis, de asemenea, alerte de caniculă la nivel național, cu temperaturi care se apropie de 38°C. Serviciul meteorologic DWD a avertizat că o combinație de căldură și umiditate ar putea declanșa furtuni severe.

Foto: DANIEL DAL ZENNARO / EPA
RÃCORIRE SUB UN TEMPLU ROMAN
Dincolo de Alpi, în Italia, temperaturile din acest weekend, care se preconizează că vor ajunge la 36-37°C, au transformat viața de zi cu zi și turismul în unele orașe italiene.
Vizitatorii au stat la coadă sub un soare dogoritor în fața Colosseumului, pe măsură ce căldura verii din Roma a transformat vizitarea obiectivelor turistice într-un veritabil test de anduranță. Unii dintre turiști s-au adăpostit pentru o vreme în spațiile subterane mai răcoroase de sub ruinele pe jumătate ascunse ale Templului lui Claudius.
În orașul Bologna, situat în nordul țării și unul dintre cele mai călduroase din peninsulă, oamenii își stropeau fețele cu apă din Fântâna lui Neptun, situată în centrul orașului, construită în secolul al XVI-lea, și se adăposteau la umbra porticurilor.
Între timp, polonezii din Varșovia au căutat puțină răcoare în locurile populare de agrement estival amenajate de-a lungul fluviului Vistula.

Foto: Jaap Arriens / Xinhua
VALURILE DE CÃLDURÃ AU CONSECINȚE ECONOMICE
Oamenii de știință afirmă că schimbările climatice au făcut ca valurile de căldură să devină mai frecvente și mai intense în toată Europa, crescând riscul de urgențe sanitare și de perturbări economice în timpul lunilor de vară.
Autoritățile din Paris au luat măsuri pentru a atenua impactul asupra locuitorilor, viceprimarul Emmanuel Gregoire ordonând ca parcurile să rămână deschise non-stop.
Impactul economic al căldurii extreme atrage, de asemenea, atenția.
Guvernatorul Băncii Franței, Emmanuel Moulin, a declarat că efectele pe termen scurt asupra creșterii economice sunt 'oarecum ambigue', menționând atât scăderea productivității, cât și creșterea consumului de energie, dar a avertizat că, pe termen mediu, valurile de căldură afectează activitatea economică. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și
Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani
Râurile și fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, în timp ce mările din jurul continentului au fost în 2026 neobișnuit de calde, a declarat vineri Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene (UE), transmite agenția de pres
Uraganul Rachel crește în intensitate până la categoria a 3-a și amenință coastele Mexicului
Uraganul Rachel a atins joi categoria a 3-a, după ce s-a intensificat 'rapid' în timp ce avansa în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, conform informațiilor furnizate de Serviciul Meteorologic Național (SMN) din Mexic, informează agenția de presă EFE. Ochiul uraganului se afla joi, la ora locală 15:00 (21:00 GMT), la 390 km sud
Europa/ Nivel record de stres termic în timpul celei mai calde veri înregistrate vreodată
Un procent record de 52% din teritoriul Europei a fost expus unui stres termic intens în timpul verii excepțional de calde care a afectat continentul în acest an, a indicat vineri observatorul climatic al Uniunii Europene (UE), citat de AFP. Continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume s-a confruntat, pe fondul schimbărilor climatice, cu
Un lac din Grecia care s-a micșorat expune impactul rapid al schimbărilor climatice
Înainte de instalarea secetei, lacul Koroneia din nordul Greciei era o zonă umedă protejată, un refugiu pentru mii de păsări migratore și acvatice inclusiv flamingo, precum și un magnet pentru turiști și pentru pescari și fermierii locali, informează joi Reuters. În prezent, după un deceniu de precipitații insuficiente și irigații excesive, lacul,
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la 34
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la cel puțin 34, au spus miercuri autoritățile, iar cel mai mare pod suspendat din țară a fost închis din cauza avariilor, informează DPA. Potrivit unui purtător de cuvânt al Autorității naționale pentru reducerea riscului și managementul în caz de dezast
Topirea ghețarilor se accelerează; un nou an 'catastrofal' în Elveția
Ghețarii elvețieni au trecut printr-un nou an 'catastrofal', pierderea volumului lor ajungând la aproape 20% în cinci ani. Acesta este al doilea cel mai sumbru bilanț anual după 2022, conform unui studiu publicat joi și citat de AFP. Conform datelor Rețelei elvețiene de monitorizare glaciologică (Glamos), ghețarii elvețieni au pierdut &icir
Un rechin blocat într-un canal din Coreea de Sud a atras 600.000 de vizitatori
Un rechin care a rămas blocat într-un canal din orașul-port Busan, Coreea de Sud, a devenit recent o atracție neobișnuită după ce, potrivit municipalității, 600.000 de persoane au venit să-l vadă în ultimele două săptămâni, informează miercuri Reuters. Rechinul, cu o lungime de 3,5 metri, a fost zărit pentru prima dată î
Uraganul Polo se îndreaptă spre statul mexican Sonora, după ce a adus ploi abundente în Baja California Sur
Uraganul Polo a adus ploi abundente în jumătatea sudică a peninsulei mexicane Baja California în cursul dimineții de marți, iar meteorologii estimează că acesta va atinge uscatul în statul Sonora în orele următoare, informează Reuters. Polo, un uragan de categoria 1, ar urma să lovească orașul costier Guaymas din statul
Tokyo se confruntă cu cea mai lungă serie de zile ploioase din istoria înregistrărilor sale
Tokyo a înregistrat marți cea de-a 34-a zi consecutivă cu ploaie, care marchează cea mai lungă serie observată vreodată de la începutul din 1886 al statisticilor sale comparabile, a anunțat Agenția Meteorologică din Japonia (JMA), citată de AFP. Deși sezonul ploilor se încheie în mod normal în luna iulie la Tokyo,
Nepal: Căutări suspendate după o avalanșă care a acoperit 16 persoane sub un strat gros de zăpadă
Autoritățile din Nepal au suspendat marți, din cauza vremii nefavorabile, operațiunile de căutare a 12 persoane date dispărute după o avalanșă produsă în Himalaya, care a ucis deja patru oameni și care ar putea fi considerată cea mai gravă catastrofă ce a lovit o expediție montană în această țară în ultimii zece ani, informează AFP.












