Furtuna tropicală Arthur s-a format în apropiere de coasta Texasului, potrivi NHC
Furtuna tropicală Arthur s-a format în apropiere de coasta Texasului și este așteptată să aducă inundații care pot pune viața în pericol în regiuni din sud-estul Statelor Unite, a anunțat miercuri Centrul Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, potrivit Reuters.
Este prima furtună care a primit un nume din sezonul 2026 al uraganelor din Oceanul Atlantic.
Furtuna se afla la circa 60 de kilometri est-nordest de Port O'Connor, Texas, și este însoțită de vânturi cu viteze maxime de 65 de kilometri pe oră.
Furtuna tropicală Arthur este așteptată să producă precipitații de până la 25 de centimetri. Cantități izolate de până la 50 de centimetri sunt așteptate până vineri dimineață în zone de pe coasta est-nordest a Texasului central și de nord până în zonele centrale ale Louisiana, Mississippi, Alabama, dar și în zone vestice din Georgia și Florida Panhandle, a anunțat agenția cu sediul la Miami.
Furtuna ar putea declanșa viituri periculoase, care pot pune viața în pericol, a mai adăugat agenția.
NHC a mai menționat că este în vigoare o avertizare pentru furtună tropicală pentru High Island, Texas, până în Morgan City, Louisiana, iar o avertizare de furtună tropicală este în vigoare pentru Sargent, Texas, până în High Island, Texas. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: science.nasa.gov
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Incendii în apropiere de Atena / Autoritățile și locuitorii evaluează amploarea pagubelor
Mai multe echipe guvernamentale, precum și locuitori dintr-o regiune situată la vest de Atena au început miercuri evaluarea pagubelor suferite de locuințele, afacerile și terenurile agricole afectate de incendiul devastator, care a mistuit peste 14.000 de hectare în cinci zile, potrivit AFP. Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis
India / Peste 100 de morți în inundații și alunecări de teren din luna iulie
Inundațiile și alunecările de teren cauzate de ploile musonice torențiale au dus la moartea a peste 100 de persoane în India de la începutul lunii iulie și au forțat mii de evacuări, potrivit unui bilanț publicat miercuri de autorități, informează AFP. Cel puțin 87 de persoane și-au pierdut viața în statul Assam, în nor
Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs în sudul Filipine
Un seism s-a produs miercuri în largul mării, la sud de Filipine, a anunțat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), care a estimat magnitudinea cutremurului la 6,3, informează AFP. Epicentrul seismului se află la 32 de kilometri sud-vest de mica insulă Sarangani, situată în proximitatea Mindanao, potrivit USGS,
Președintele sud-coreean califică valul de caniculă un dezastru național după ce bilanțul deceselor a urcat la 19
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a îndemnat marți autoritățile să sporească măsurile de sprijin pentru persoanele afectate de valul de caniculă record care s-a abătut asupra țării și pe care l-a calificat un dezastru național după ce 19 persoane și-au pierdut viața din cauza căldurii, informează Reuters. În cadrul unei ședinț
Japonia/Trei lei au murit la o grădină zoologică, probabil din cauza căldurii
Trei lei de la o grădină zoologică din Tokyo au murit, cel mai probabil, din cauza căldurii, iar alte animale sunt ținute sub observație, a afirmat marți un purtător de cuvânt al stabilimentului, felinele având dificultăți în a suporta nivelurile ridicate de umiditate din Japonia, informează AFP. După ce a înregistrat cea mai caldă vară
Venezuela / Bilanțul dublului seism a crescut la peste 6.000 de morți
Numărul deceselor în urma dublului seism care a lovit Venezuela pe 24 iunie a ajuns la 6.125, potrivit bilanțului oficial comunicat luni de președintele Parlamentului, Jorge Rodriguez, informează AFP. Bilanțul anterior indica 5.546 de morți. Deși au trecut mai multe săptămâni de la seism, zeci de persoane continuă ce
Un incendiu forestier a izbucnit în sud-estul Țărilor de Jos
Sute de pompieri olandezi luptau marți cu un incendiu forestier izbucnit într-o rezervație naturală din sud-estul Țărilor de Jos, au alertat autoritățile, adăugând că aproximativ 100 de hectare au fost mistuite de flăcări, potrivit AFP. Incendiul a izbucnit luni la prânz într-o rezervație naturală situată în aprop
Grecia: Incendiul a reizbucnit în apropiere de Atena; avioane care lansează apă intervin la fața locului
Incendiile care devastează de patru zile împrejurimile Atenei continuă să reprezinte o amenințare, după reizbucnirea flăcărilor luni în pofida scăderii în intensitate a vânturilor și a intrării în acțiune a 10 avioane care lansează apă asupra zonei cuprinse de flăcări, informează AFP. Deși pompierii au evocat luni
Zeci de mii de persoane evacuate din cauza incendiilor de vegetație din nord-vestul Statelor Unite
Pompierii americani continuă luni să se lupte cu incendiile de vegetație care au devastat orașul Spokane din statul Washington, în nord-vestul Statelor Unite, unde zeci de mii de persoane au primit ordinul de evacuare și mai multe sute de clădiri au fost transformate în cenușă, informează AFP. Șeful poliției locale, Kevin Hall, a e
Aproape toate marile orașe din Italia, vizate de un cod roșu de caniculă
Aproape toate cele 27 de mari orașe din Italia monitorizate de Ministerul Sănătății, cu excepția a două dintre ele - Messina și Reggio Calabria -, erau vizate luni de o alerta de grad maxim, cod roșu, pe fondul celui de-al patrulea val de caniculă care s-a abătut asupra Italiei anul acesta, informează agenția ANSA. Căldura intensă, cu temperat
14 decese, mii de persoane strămutate în sudul Indiei din cauza ploilor torențiale și a inundațiilor
Ploile torențiale și inundațiile care s-au dezlănțuit asupra unor regiuni din sudul Indiei în timpul weekendului au provocat moartea a cel puțin 11 persoane și au forțat mii de oameni să-și părăsească locuințele în statul Kerala, declanșând o alunecare de teren care a ucis cel puțin trei persoane în statul vecin Karnataka, au precizat autoritățile și
Val de caniculă în Peninsula Coreeană; autoritățile extind măsurile de urgență
Valul de caniculă fără precedent care a cuprins Peninsula Coreeană a adus temperaturi-record atât în Coreea de Sud, cât și în Coreea de Nord, autoritățile fiind nevoite să extindă măsurile de urgență, iar rezidenții să se adăpostească în spații răcoroase, pe plaje sau în parcuri acvatice, informează luni Reuters. Potrivit pr
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în Egipt; nu au fost raportate pagube
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs luni, puțin după ora 3:00 (00:00 GMT), la 38 de kilometri nord de orașul egiptean Suez, a anunțat Institutul Național de Cercetare în Astronomie și Astrofizică, potrivit Reuters. Potrivit Institutului, nu au fost raportate victime sau pagube materiale. Semiluna Roșie egipteană a anunțat că a activat
Aproape toate marile orașe din Italia vor fi plasate luni sub un cod roșu de căldură
Aproape toate marile orașe italiene, din nordul și până în sudul Peninsulei Italice, au fost plasate sub incidența unui cod roșu pentru ziua de luni din cauza unui nou val de căldură care afectează Europa, potrivit celui mai recent buletin al Ministerului Sănătății din această țară, publicat sâmbătă, informează AFP. Dintr-un
Grecia se confruntă cu noi incendii; o suburbie a orașului Atena a fost evacuată
Noi incendii de vegetație s-au declanșat vineri în Grecia, o țară aflată în stare de alertă din cauza vânturilor violente, care au determinat autoritățile elene să evacueze o suburbie a orașului Atena, informează AFP. Într-un mesaj trimis pe telefoanele mobile, Protecția Civilă a solicitat spre sfârșitul acestei după-amiezi evacua












