UPDATE Un cutremur cu magnitudinea 5,6 provoacă panică în estul Turciei
Un cutremur cu magnitudinea 5,6 care a zguduit miercuri estul Turciei a provocat panică în rândul populației din regiune. Echipele care evaluează situația nu au raportat imediat victime sau pagube materiale majore, transmite agenția EFE.
Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) din Turcia a anunțat că seismul s-a produs la ora locală 09:00 (06:00 GMT), în provincia Malatya, la o adâncime de șapte kilometri. Seismul a avut epicentrul în municipiul Battalgazi.
Cutremurul a fost resimțit în cinci provincii din regiune, inclusiv într-o zonă situată la frontiera cu Siria.
''Până în prezent, nu există consecințe negative. Echipele noastre își continuă activitatea'', a declarat ministrul turc de Interne, Mustafa Cifti, într-un scurt comunicat distribuit pe rețelele sociale.
Imaginile transmise de posturile de televiziune arată elevi și profesori care părăsesc sălile de clasă și locuitori care ies din imobile.
Potrivit media locale, cutremurul de miercuri a readus în memorie amintirea încă vie a marelui seism produs în februarie 2023, care a afectat 11 provincii din estul Turciei, printre care Malatya, și care a lăsat în urmă peste 53.000 de morți și peste 107.000 de răniți.
Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), citat de Reuters, a anunțat o magnitudine de 5,8 și o adâncime de 10 kilometri. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: geofon.gfz-potsdam.de
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și
Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani
Râurile și fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, în timp ce mările din jurul continentului au fost în 2026 neobișnuit de calde, a declarat vineri Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene (UE), transmite agenția de pres
Uraganul Rachel crește în intensitate până la categoria a 3-a și amenință coastele Mexicului
Uraganul Rachel a atins joi categoria a 3-a, după ce s-a intensificat 'rapid' în timp ce avansa în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, conform informațiilor furnizate de Serviciul Meteorologic Național (SMN) din Mexic, informează agenția de presă EFE. Ochiul uraganului se afla joi, la ora locală 15:00 (21:00 GMT), la 390 km sud
Europa/ Nivel record de stres termic în timpul celei mai calde veri înregistrate vreodată
Un procent record de 52% din teritoriul Europei a fost expus unui stres termic intens în timpul verii excepțional de calde care a afectat continentul în acest an, a indicat vineri observatorul climatic al Uniunii Europene (UE), citat de AFP. Continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume s-a confruntat, pe fondul schimbărilor climatice, cu
Un lac din Grecia care s-a micșorat expune impactul rapid al schimbărilor climatice
Înainte de instalarea secetei, lacul Koroneia din nordul Greciei era o zonă umedă protejată, un refugiu pentru mii de păsări migratore și acvatice inclusiv flamingo, precum și un magnet pentru turiști și pentru pescari și fermierii locali, informează joi Reuters. În prezent, după un deceniu de precipitații insuficiente și irigații excesive, lacul,
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la 34
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la cel puțin 34, au spus miercuri autoritățile, iar cel mai mare pod suspendat din țară a fost închis din cauza avariilor, informează DPA. Potrivit unui purtător de cuvânt al Autorității naționale pentru reducerea riscului și managementul în caz de dezast
Topirea ghețarilor se accelerează; un nou an 'catastrofal' în Elveția
Ghețarii elvețieni au trecut printr-un nou an 'catastrofal', pierderea volumului lor ajungând la aproape 20% în cinci ani. Acesta este al doilea cel mai sumbru bilanț anual după 2022, conform unui studiu publicat joi și citat de AFP. Conform datelor Rețelei elvețiene de monitorizare glaciologică (Glamos), ghețarii elvețieni au pierdut &icir
Un rechin blocat într-un canal din Coreea de Sud a atras 600.000 de vizitatori
Un rechin care a rămas blocat într-un canal din orașul-port Busan, Coreea de Sud, a devenit recent o atracție neobișnuită după ce, potrivit municipalității, 600.000 de persoane au venit să-l vadă în ultimele două săptămâni, informează miercuri Reuters. Rechinul, cu o lungime de 3,5 metri, a fost zărit pentru prima dată î
Uraganul Polo se îndreaptă spre statul mexican Sonora, după ce a adus ploi abundente în Baja California Sur
Uraganul Polo a adus ploi abundente în jumătatea sudică a peninsulei mexicane Baja California în cursul dimineții de marți, iar meteorologii estimează că acesta va atinge uscatul în statul Sonora în orele următoare, informează Reuters. Polo, un uragan de categoria 1, ar urma să lovească orașul costier Guaymas din statul












