Peste 150 de țestoase, reintroduse pe o insulă din Galapagos
O echipă formată din oameni de știință și gardieni forestieri a reintrodus circa 150 de țestoase gigantice pe insula Floreana, din arhipelagul Galapagos, unde aceste animale au dispărut în urmă cu peste un secol, a anunțat vineri Ministerul Mediului din Ecuador, informează AFP.
Odată debarcați pe insulă, pădurarii au parcurs șapte kilometri cărând în spate cele 158 de reptile transportate în lăzi, traversând ''terenuri vulcanice și zone cu acces dificil pentru a transporta țestoasele până la locul unde au fost eliberate în natură, supraveghind buna lor adaptare la mediul natural'', a indicat ministerul într-un comunicat.
Țestoasele eliberate în sălbăticie provin dintr-o crescătorie din Parcul Național Galapagos, unde un program specializat a fost dezvoltat pornind de la țestoasele găsite pe insula Isabela, care prezintă un profil genetic foarte apropiat de specia endemică din Floreana, a explicat Ministerul.
Fiecare animal a trecut printr-o carantină prelungită și a fost marcat cu un cip electronic pentru identificare înainte de a fi trimis pe insula Floreana.
Arhipelagul Galapagos, situat la o distanță de 1.000 de kilometri în largul Ecuadorului, posedă o faună și o floră unice în lume. Ecosistemul lui fragil face parte din patrimoniul mondial al umanității și a servit drept teren de studiu pentru naturalistul britanic Charles Darwin, autorul, în secolul al XIX-lea, al teoriei evoluției speciilor.
''Pentru prima dată în mai bine de un secol, Floreana găzduiește din nou țestoase gigantice, o specie care joacă rolul strategic de ingineri ai ecosistemului: împrăștie semințe, reglează vegetația și contribuie la regenerarea habitatului natural'', a mai precizat Ministerul.
Odată cu această operațiune, Floreana, cu o suprafață de 173 de kilometri pătrați, ''se impune ca o referință mondială în materie de restaurare integrală a unei insule locuite'', a adăugat instituția.
Țestoase, dar și păsări - de un deceniu cercetătorii lucrează la reintroducere altor 12 specii endemice în Floreana, prima insulă din Galapagos care a fost locuită de oameni.
În 2023, guvernul a deschis pe insulă un laborator pentru biodiversitate destinat studiului și supravegherii speciilor, înainte să organizeze o operațiune pentru reintroducerea cintezelor, bufnițelor și a altor țestoase.
În același an, Ecuadorul a obținut reducerea cu circa un miliard de dolari a datoriei sale comerciale externe în schimbul alocării sumei de 450 de milioane de dolari pentru conservarea Galapagos. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: galapagosconservation.org.uk
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Italia: Peste jumătate din cele 27 de mari orașe monitorizate de Ministerul Sănătății, sub cod roșu de căldură extremă
Numărul marilor orașe italiene vizate de avertizări de cod roșu emise de Ministerul italian al Sănătății din cauza căldurii extreme a crescut joi de la șapte la 15, informează agenția italiană de presă ANSA. Orașe ca Bari, Genova sau Palermo s-au alăturat celor deja vizate de nivelul maxim de alertă, între care se numără Bologna, Florenț
Poluarea cu azot costă miliarde de euro anual, atenționează Comisia Europeană
Poluarea cu azot provenită din agricultură costă Uniunea Europeană între 68 și 182 de miliarde de euro anual, incluzând costurile aferente tratării apei potabile, a atenționat Comisia Europeană într-un raport publicat miercuri, citat de dpa. Raportul, care evaluează pentru prima dată impactul directivei europene din 1991 cu p
SUA: Avertisment de ''aer nesănătos'' în statul New York, cu puțin înaintea finalei Cupei Mondiale
Autoritățile din New York au emis miercuri un avertisment de ''aer nesănătos'' în întregul stat, înaintea finalei Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina, programată pentru duminică, relatează joi dpa. Meciul se va disputa la East Rutherford, în imediata apropiere a orașului New York.
Toronto, asfixiat de fumul de la incendii de vegetație (FOTO/VIDEO)
Autoritățile canadiene le-au recomandat miercuri locuitorilor din Toronto să rămână în interior, în condițiile în care orașul, cel mai populat din Canada, a înregistrat cea mai slabă calitate a aerului din lume din cauza incendiilor de vegetație, potrivit companiei elvețiene IQAir, informează AFP.
Țările de Jos/ Peste 900 de decese suplimentare în timpul valului de caniculă
Țările de Jos au înregistrat 911 decese suplimentare în perioada 22 iunie - 5 iulie, în timpul valului de caniculă care a afectat Europa, au anunțat miercuri autoritățile sanitare din țară, transmite AFP. 'Cauza acestor decese este necunoscută, dar căldura este foarte probabil să fi jucat un rol', a indicat într
Venezuela: Bilanțul dublului seism a depășit 4.700 de morți
Bilanțul dublului seism produs pe 24 iunie în Venezuela a fost din nou revizuit în creștere, depășind 4.700 de morți, potrivit datelor oficiale furnizate marți, notează AFP. Cel puțin 4.734 de persoane au murit și 16.740 au fost rănite, conform raportului oficial difuzat pe Telegram de președintele Adunării Naționale, Jorge Rodrigu
BTA/Stare de urgență declarată în Rezervația Srebarna din Bulgaria din cauza nivelului critic de scăzut al apei
În Rezervația Naturală Srebarna din Bulgaria a fost declarată stare de urgență, după ce în lac au fost înregistrate niveluri critic de scăzute ale apei. Decizia a fost luată marți de primarul orașului Silistra, Aleksandăr Sabanov, și va rămâne în vigoare în perioada 14-21 iulie. Măsura vine în urma unu
China/ Peste 260.000 de locuitori evacuați în urma inundațiilor grave provocate de taifunul Bavi
Cea mai puternică furtună care a lovit China continentală în acest an a condus la evacuarea a peste 260.000 de locuitori din provincia Liaoning, situată în nord-estul țării, din cauza inundațiilor grave provocate de taifunul Bavi, transmite marți Reuters. Ploile abundente ar urma să continue și marți, cu averse extreme în une
Coduri roșii și portocalii de caniculă în Italia; în Sardinia sunt așteptate temperaturi de 45 de grade Celsius
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roșu și portocaliu emise fiind în creștere, relatează marți agenția de presă ANSA. Miercuri este în vigoare un cod roșu de caniculă, cu risc pentru sănătatea populației, în șapte orașe italiene: Florența, Perugia, Bologna, Brescia, Frosi
Dublul cutremur din Venezuela a provocat deplasări semnificative ale solului, de până la 60 cm
Agenția spațială americană, NASA, a confirmat luni că pagubele extreme provocate de dublul cutremur care a afectat recent Venezuela, în special orașele Caracas și La Guaira, a fost cauzat de o ruptură violentă de falie, în urma căreia suprafața s-a deplasat cu până la 60 de centimetri, transmite agenția de presă EFE. NASA a p
Seisme în Venezuela/ Cel puțin 68 de morți în cartierul cel mai grav afectat din Caracas
Dublul seism produs pe 24 iunie în Venezuela a făcut 68 de morți în cartierul bogat Chacao, cel mai grav afectat de catastrofă district din Caracas, unde trei imobile s-au prăbușit, iar zeci de clădiri au devenit nelocuibile, potrivit unui bilanț comunicat luni de autoritățile locale, potrivit AFP. Cele mai multe victime în u
Incendiile de vegetație fac ravagii în apropiere de Paris, pe fundalul valului de caniculă din Europa
Un incendiu de vegetație făcea ravagii luni într-o pădure istorică din apropierea Parisului, determinând închiderea unor autostrăzi și mobilizarea unor aeronave pentru stingerea incendiilor, în timp ce bilanțul deceselor unuia dintre cele mai devastatoare incendii din Spania a crescut la 13, pe fundalul unui val de caniculă care s-a abătut asupra cele
Cutremur cu magnitudinea 6,5 în Papua Noua Guinee (USGS)
Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs luni în regiunea Lorengau din Papua Noua Guinee, a anunțat Serviciul geologic al Statelor Unite (USGS), informează Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 47,8 kilometri, a precizat USGS. Seismele sunt frecvente în Papua Noua Guinee, țară situată pe 'Cercul de Foc al Pacificul
Europa a înregistrat 10.000 de decese suplimentare în timpul valului de caniculă de la sfârșitul lunii iunie (EuroMOMO)
Țările europene au raportat peste 10.000 de decese suplimentare în timpul valului de căldură fără precedent care a afectat vestul continentului la sfârșitul lunii iunie, conform datelor oficiale, transmite luni Reuters. Marea majoritate a deceselor - peste 9.000 - au fost înregistrate în rândul persoanelor de 65 d
Taifunul Bavi lovește China, fiind retrogradat în furtună tropicală
Taifunul Bavi a lovit sâmbătă seara târziu estul Chinei, cu rafale de vânt de peste 145 km/h, abătându-se violent asupra litoralului după evacuarea a circa două milioane de persoane, fiind retrogradat duminică în intensitate la nivel de furtună tropicală, pe măsură ce avansa spre interiorul țării, relatează France Presse. Bavi, ca














